Sinucideri

10. Lacrimi

 „Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă. Luați jugul Meu asupra voastră, și învățați de la Mine, căci Eu sunt blând și smerit cu inima; și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul Meu este bun, și sarcina Mea este ușoară." - Matei 11: 28-30
*
 Oamenii când nu mai văd soluții, se sinucid, ori își pun ștreangul ori își pun grumazurile pe ghilotina depresiilor. Oricum ar fi, oricare e metoda aleasă, finalul e același- sinuciderea.

*

"Orice sunucidere, din moment ce e sinucidere, e impresionantă."- Emil Cioran

*

   Omul. Ecce Homo! Singurul animal care recurge la acest gest, gestul punerii unui punct final la tregadia vieții. Asta a făcut și pictorul, punând capăt unui capitol din existența lui universală, fizică, de pe acest ciudat tărâm. Chiar dacă venise o ofertă destul de generoasă pentru o parte din tablouri, totul se dărâmase odată cu încheierea întâlnirii cu Maria. Ar trebui să se simtă femeia vinovată? Trebuie să vă spun că gestul pictorului era foarte bine articulat în mintea lui, Maria fiind doar punctul de la capătul propoziției vieții lui. Știa prea bine caracterul Mariei, știa prea bine că va fi refuzat. Mai mult, se ruga în sinea lui să se întâmple asta. " Voi merge să mă întâlnesc cu ea, iar după refuz, care va fi să fie sigur, voi pune capăt acestei glume de vieți". Își pregăti totul, canistrele cu benzină și glonțul în butucul revorverului. Un singur glonț. Zilnic, timp de o lună, se privi în oglindă cum își ține țeava armei ori la tâmplă ori sub bărbie. Și totul ieși conform planului stabilit. 

*

   "- Să ai grijă de Maria. E super fata! Eu am plecat nu foarte departe de tine, undeva în eter. Nu care cumva să te gândești aiurea la faptele pe care le vei vedea în orele care urmează. Ai grijă și de tine și să ne vedem sănătoși în alte dimensiuni. La barul nostru, vei găsi o scrisoare de la mine. E pentru tine. Am lăsat-o barmanului să ți-o dea.  Gata, s-a terminat! Rămâi cu bine."

*

     - Și totuși... Și totuși a făcut-o. 

    - E pentru prima oară în viața mea când fac treaba asta...

   - Te înțeleg... E pentru prima oară și pentru mine. Nici nu știu ce să spun.

   - Părinte Valentin, de ce ai făcut asta? De ce te afunzi aiurea în locuri puturoase? De ce nu te debarasezi pur și simplu? Nu e mai simplu?

   - Victor, e greu să-ți explic. Când am văzut mesajul de la tine, n-am mai raționat normal. Ba da, vorbesc prostii. Am vrut să fac treaba asta.

   - Ai vrut ca eu să mă culc cu soția ta, iar tu să o vezi ca pe o treabă ce...nici nu știu cum să-i zic...ca pe o treabă...normală? Zic bine?

   - Se poate spune și așa. Nu neapărat normală. Am vrut să văd până unde se poate duce ființa asta, până unde poate să decadă.

   - Ești conștient că ai decăzut odată cu ea, cu acțiunea ta...

   - Victor, nu vreau procese de conștiință acum. Sincer. Ți-am dat undă verde să duci treaba până la capăt...

   - Aproape că m-ai implorat. Am simțit asta.

   - Nu știu dacă a fost chiar așa, dar am vrut să știu că termini ce ai început. 

   - Și acum? Te încălzește cu ceva că știi amănunțit cum Ana a stat cu mine toată noaptea? Mai ales că e și gravidă? Sincer, când mă gândesc, mi se ridică părul pe mine. Am topit în seara aia două butelii de vin, dar parcă erau fără alcool, fără efect, fără să-mi domolească greața. Dar am făcut-o! Nu pentru tine. Am făcut-o pentru mine. Un corp perfect, incredibil de frumoasă și atrăgătoare, dar atât de ...dărâmată. Zic bine, dărâmată? Mie așa mi-a părut.