Sinucideri

12. Iertări

"Iar Eu zic vouă: Iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blestemă, faceți bine celor ce vă urăsc și rugați-vă pentru cei ce vă vatămă și vă prigonesc"- Matei 5:44
*
Așadar, mâini murdare. Așa am numit capitolul trecut, din simplul motiv că, și acum nu trebuie să ne ferim de realități, toți avem mâinile murdare, fie că ne spălăm cu cel mai bun săpun din lume sau că suntem ultimii jegoși. Mâini murdare. Cineva spunea că, noi oamenii, facem multe crime, zilnic. Și prin simplul fapt că jignim un om, facem o crimă. Să nu mai spun că, din cauza unei vorbe spuse aiurea de tine, cineva, la un moment dat își poate lua viața. Se numește crimă? Poate da. Sau poate nu. Desfacem firul în patru? Hai să-l desfacem.

*

- Ce este viața?

- Tu ce crezi?

- Nu-mi răspunde printr-o întrebare. Spune-mi tu, ce este viața?

*

Era o seară ploioasă. Două pahare cu Prosseco aburite stăteau pe jumătate consumate pe o masă de sticlă. O lampă veche, cu gaz, dădea o lumină difuză în cameră, făcând ca atmosfera să fie una de vis. Da, am spus bine- de vis- pentru că de foarte puține ori ai parte de situații în care atmosfera să fie calibrată pe cifra perfectă din cadranul timpului. Atunci așa era. Era cifra perfectă. Lumina în șemineu se juca vioi, împrăștiind zeci de umbre pe pereți. În acest peisaj absolut, două personaje își trăiau amorul încă adormit în neființă, un preot și o fostă damă de lux, acum îndrăgostită până peste cap. Vali și Adelina. Adelina, așa cum am am spus, era îndrăgostită de Vali total. Dar nu în modul profan, ci în acel mod de transcedere. Privea în Vali esența. Pe ea. Ființa ei. Acel om pe care nu trebuia să-l descoase, să-l închipuie, să și-l îmbunătățească mental. Știm, și asta nu este un secret, că multe cupluri se îmbunătățesc mental: lasă, că se poate și mai rău. Sau: are și partea lui bună. Sau...știți voi.

*

- Viața este un cumul.

- Un cumul de factori, nu? Adică, de decizii luate de alții. Să te nască, de exemplu.

- Ai intuit bine. Și lucrul ăsta. Dar să știi că treaba asta e chiar foarte importantă, pur și simplu să te aducă pe lume.

- Bine, părinții te aduc pe lume, dar dacă tu mori după două zile? Sau după două săptămâni?

- Adelina, ce te încălzește să trăiești 90 de ani irosiți degeaba? Câți oameni nu mor netrăind mai nimic din viață? Câți nu mor pur și simplu ca niște plante? Ai idee câți am dus eu la groapă de felul ăsta? Crede-mă, de treaba asta mi-e cel mai frică, să mor degeaba.

- Nu zici rău ceea ce ai spui. Și cum te scapi de dilema asta?

- Nu știu, habar n-am, dar o am în minte și asta e foarte important. E esențial să conștientizezi că menirea omului e să se ferească de inutilitate. Să ai măcar un țel. Unul singur.

- Ok, am înțeles, dar spune-mi cum faci tu să scapi de teroarea inutilității?

- Ți-am spus, fac tot posibilul...

- Ești culmea, dom-le! Spune-mi o situație concretă. Vine o tanti depresivă în biserică și te întreabă cum să... Ce-i spui, platitudini moarte, extrase din cărți?

- Că acum sunt cu tine și asta dă sens existenței.

- Asta-i spui depresivei?

- Nu, asta-ți răspund ție.

- Bun, și depresivei?

- Să se sinucidă.

- Ești un prost!