Sinucideri

6. Scapă cine poate

"Nu ţi-am dat Eu oare porunca aceasta: Întăreşte-te şi îmbărbătează-te? Nu te înspăimânta şi nu te îngrozi, căci Domnul, Dumnezeul tău, este cu tine în tot ce vei face."- Iosua 1:9
*
Când ți-e lumea mai dragă, soarta capătă o turnură neașteptată, virează strâns și te izbește fără prea multe întrebări în pomul de pe marginea vieții. În partea care tocmai s-a încheiat, în "întâlniri", ne uităm la niște personaje care-și ling rănile, unii mai compulsiv, alții mai astâmpărat. Iar alții doar cu singurătățile lor. Până la urmă, fiecare om caută să-și găsească un suflet pereche, chiar dacă acel om numește sufletul lui pereche drept Singurătate sau Suferință, un SS devastator uneori. Marc, profesorul care are tendința de a se ridica pe un soclu, cade în brațele Teodorei. Câți nu cunoaștem care au călcat în străchini, știindu-i niște exemple? Ce știm despre alții? Dar mai ales, ce știm despre noi? Ce știe Ivan Ilici, ajuns pe patul morții și al agoniei, despre el însuși?

Murim si înviem, alții in fiecare dimineață. Suntem mereu alții, ne surprindem de fiecare dată cu noul EU, cu noii NOI- facem un plan la culcare și mai mereu îl încălcăm, pentru că celălalt Eu care se trezește de dimineață are impresia că planul făcut cu o seară înainte e făcut de un imbecil, nu de el însuși. Și atunci să nu ne mirăm că, într-o singură seară, Marc reușește să-și dea peste cap toate angajamentele lui față de viață și moralitate. Să nu ne mirăm că mulți cad in capcana "brațelor deschise". Să nu ne mai mirăm de nimic, zic...

*

Vântul era aprig. Când vrei să te sinucizi, nu o faci pe vreme frumoasă, înconjurat de flori. Ai nevoie ca vremea să te îmbie pentru acest act final , să-ți acorde pe ultimul drum ultimele rămășițe de urât, de timp scorțos. Bun, mai este și latura glumeață, cum că vremea e atât de nasoală, nevenindu-ți nici să te sinucizi. Nu era cazul azi. Apa era învolburată, curgând cu o rapiditate nemiloasă. Dar nu era acum momentul. Râul de sub ea doar ar fi udat-o bine, fără prea mare deranj, decât, poate, o răceală zdravănă și atât. Or, ea nu dorea să răcească.

Privi tubul cu pastile. Trase cu putere aer în piept. Balustrada podului se lumină de farurile unei mașini ce se apropia.

- Comanda pe numele de Adelina?

- Da, mulțumesc.

Și liniște. Mașină electrică. Fără zgomot. Încălzită. Mirosea frumos. Muzica plăcută. Un șofer în penumbră, luminat doar de ledurile din bord. Ea și acea atmosferă, chiar înainte de moarte. Se simțea bine, mai ales că avea parte de un final frumos de viață. Telefonul începu să-i vibreze. Privi ecranul și numele celui care suna. Era indiferentă. Opri sunetul total. Mângâie din nou tubul.

*

Dopul șampaniei sări. Puse tubul pe masă și-l privi. Turnă lichidul spumant în pahar și sorbi, închizând ochii de plăcere. Brut și sec, ca viața. Lasă paharul pe măsuță și se relaxă in fotoliu. Cineva la ușă bătu de trei ori.

Plăti chelnerului a doua șampanie. Nu deranjați. Surâse, puse restricția pe clanța exterioară și încuie ușa.

*

Închise ochii și adormi.

*

Era într-o grădină aristocrată, superb amenajată. Visa. Iar locul ăsta frumos nu-i prevestea nimic bun. Grădină fără păsări, fără un tril, fără o mierlă? Liniște, dar și un doctor ce-o ținea de mână, lucru ce o miră profund. Îi simțea mâna rece, putându-i vedea întipărit pe față un zâmbet destul de înfricoșător, cu salivă păstoasă în colțurile gurii. "De ce îl țin de mână? Ce-i cu mine și unde sunt"? Nu vedea decât un loc care o înduioșa de atâta frumusețe. Se simțea însă privită de niște ochi demonici. O priveau cu o intensitate maximă.