In numele iubirii

1. Drumul spre casă

"Sunt mai rău decât cuvintele mele, dar mai bun decât faptele mele."

Faptul că mereu ceva mă trage înapoi, acolo unde nu vreau niciodată să ajung... E cel mai groaznic obstacol pentru mine. Nimic nu mi se pare imposibil, absolut nimic atunci când ai bani și putere. Am ales să iau un moment de respiro, provocat de evenimentele din ultimele zile, ce s-au dovedit a fi puternice și zdruncinate.

Mi-e dor de mama. Nu am mai văzut-o de atât de mult timp, iar acum; acum, mă întorc în trecut fără să anunț pe nimeni. Pur și simplu mă întorc, ca și cum nimic nu s-ar întâmplat. Cu speranța că o să pot uita trecutul, care m-a bântuit până acum și că nu voi pleca și de data asta nervos. Data trecută m-am certat cu mama din cauza unei discuții despre tata, sper ca acum sa nu fie așa.

M-am săturat să fiu singur. Sper ca aceste două zile să-mi dea ocazia să mă bucur de liniștea și de compania mamei.

 Aș vrea să am pe cineva al meu.. Dar mă consolez că așa voi fi mereu. Singur.

"Singur"

Nici eu nu mă cred, am atâtea femei în jurul meu și eu sunt singur. Păcat că nu-i cea bună. Multe domnișoare mi-au trecut prin pat, însă niciuna nu mi-a furat inima.

-Damon, mai avem mult? Îmi întreb șoferul în speranța că voi ajunge mai repede.

-Nu, domnule. Încă vreo jumătate de ora.

-Iar îmi spui domnule. Mă cunoști de când aveam opt ani. Nu-mi poți spune așa.  Nu sunt vreun boșorog să îmi spui "domnule".
Drumul mi se părea extrem de lung și nu mă rugam să ajung mai repede și să ies din mașină, înainte de a-mi pierde controlul. Deodată, observ că telefonul meu vibra. Mă suna Alesia.

-Da, Alesia.

-Domnule, ați fost cautat la sediu de către domnul Han. I-am recomandat să vă sune pe dumneavoastră pentru că sunteți plecat și eu nu eram sigură ce să-i spun.

-Ok.

După jumătate de oră, Damon mă anunță că am ajuns.

-Îți mulțumesc, Damon! Te poți retrage dacă dorești in camera de la etajul întâi, cea pe care o ocupi de obicei.

Intru in casă după ce îmi iau bagajul din mașina și o caut pe mama peste tot.

-Natalia, unde ești?

N-am mai fost aici de vreo cinci ani. Mai vine mama la mine când vreau să o văd. Doar când mi se face dor sau am nevoie de o ieșire din toată harababura aia ma trezesc pe aici prin zonă.

Am decis să o las pe Christina la conducere până mă întorc. Sora mea face treabă bună când vrea și știu că mă pot baza pe ea.. Auzind-o deodată pe mama strigând, mă duc în curte și o zăresc în grădină, printre trandafiri. E așa frumoasă la cei cincizeci și nouă de ani ai ei! Probabil ar fi fost și mai tânără, dacă idiotul de tata nu i-ar fi făcut viața un calvar. Mi-aș dori ca fata care o să-mi pună capac, să fie ca ea, dar nu, nu există fata aia. Mama e singura femeie pe care o voi iubi și care mi-a furat inima, atunci când m-am născut.

-Andy al meu, cât mă bucur că
ai venit, în sfârșit! Mă trezesc cuprins ne brațele și căldura mamei
Începusem să mă topesc așa că am decis să iau distanță.

-Haide, mamă! Am douăzeci și patru de ani, mi-era dor de tine însă gata, îmi ajunge! Nu fi sâcâitoare!

-Bine, bine. Ești la fel de încăpățânat ca bunicul tău!

-Te rog mamă! Nu începe cu prostiile tale!

-Eh, dar dacă ar fi o tinerică care să vrea să-ți "povestească" ceva, tare ai fi curios și ai asculta-o și nu numai. Și nu încerca să negi! Am văzut pe internet că ești cel mai râvnit burlac din New York și chiar te-ai afișat cu o domnișoară la o gală, cred că cea de binefacere pentru copiii cu diabet. Ia zi, ai să-mi spui ceva? incep să râd când o aud pe mama. Mereu am avut o relatie bună și m-am inteles cu ea, dacă prostul de taică-meu n-a binevoit să ne aleagă pe noi.

-Nu, mamă. Știi că aflai prima. E doar o secretara mea. Și nu, nu e nimic între noi.

-Bine, bine. Am înțeles. Ia fugi tu și te schimbă și fă un duș, odihnește-te puțin și te chem eu la masă când e gata. Ți-am făcut lasagna. Știm amândoi cât de mult adori mâncarea italienească. O să-i chem și pe vechii tăi prieteni.

Urc in casă și observ că totul e la fel ca acum cinci ani. Nimic schimbat, însă observ că mama tot așa a rămas. Obsedată de curățenie. Odată ajuns în camera mea, imi aranjez hainele in dulap si decid sa ma duc la dus, unde mușchii încordați de la drum mi se relaxează. Oare ce voia Han, oare de ce ma căuta? Probabil pentru a stabili ora întâlnirii de duminică seara. O să-l sun. In jumătate de oră după ce ies din duș și mă aranjez, il sun pe Han.

-Buna, Han! Am auzit ca m-ai căutat.

-Buna, Cross! Te-am sunat să-ți spun ca ne vedem duminica seara pe la opt la Cold Dinner.

Acesta este localul unde iau cei mai mulți oameni de afaceri cina și unde sunt incheiate cele mai mari și mai prospere afaceri. Sunt scos din gânduri de către mama care mă strigă de jos și mă invită la masă. Gandul imi revine la parteneriatul pe care urma sa-l inchei cu Han. El are o firma care se ocupa de tot ce tine de mobilier. Și așa, aș vrea să semnăm un contract. El îmi furnizează pentru hoteluri cea mai bună si impresionanta mobilă, iar eu il plătesc pe măsură. Decid să las afacerile, ele sunt cele care m-au adus aici, cel puțin până luni dimineață când voi fi nevoit să mă întorc la harababura de la birou, harababură pe care însă o iubesc. Până la urmă e meseria mea.