In numele iubirii

14.Speranța

Capitol dedicat SashaVSinn
Mulțumesc!

Îl zăresc pe Andrew la putina distanta de mine ce merge de mana cu o fata blonda, cu pielea alba ca laptele si buzele rosii, atat de naturala si atat de frumoasa, dar si atat de..insarcinata. Nu stiu cum sa reactionez, dar simt cu lacrimile anunta sa-si faca prezenta anuntata.

-Santiago, eu..

-Ce e, Alessandra? Ce ai patit si de ce plangi?

Deoarece nu pot sa mai scot nici un cuvant, doar arat cu degetul spre doi, iar atunci Andrew isi intoarce capul spre mine si ma vede. Incep atunci sa fug, rezufand sa ma opresc la strigatele lui Andrew ce incepuse sa alerge dupa mine.. Fug mai tare, bucurandu-ma ca nu ma poate prinde si sa vada ca plang, pana ajung in spatele unei cladiri si ma las in jos, izbindu-ma de un zid rece de caramizi, continuandu-mi lista de blesteme pe care o-ncepusem pentru zi in care l-am cunoscut pe blestemul de Andrew. Barbatul care acum cateva zile imi spunea ca sunt tot ce-si poate dori si ca sunt a lui, care plangea in fata mea si care-si dorea sa fim impreuna, a plecat, pentru ca mai apoi sa-l gasesc mergand prin parc cu ea...si are si un copil, de ce? De ce mi-a facut una ca asta, de ce s-a jucat cu mine? Trebuia sa ma lase macar in pace, nu sa-mi ia sufletul sa mi-l rupa in mii de bucati, atunci cand incepusem sa o lipesc la loc, sa trec peste toate problemele pe care le aveam pana acum.. Dar nu, era inevitabil, trebuia sa fiu din nou aruncata din nou in pamant, in mocirla din care venisem. Stiam atunci ca sufletul n-avea niciodata sa se refaca, mereu o sa fie asa, rupt.. Nici nu stiu cum a trecut timpul, dar stiu ca la un moment dat, m-am trezit din gandurile care inca-mi mai dadeau batai de cap si care ma scoteau din sarite, dar care ma trezeau la realitate.

Am ridicat capul din pamant la un moment dat si in fata mea am vazut batranel,cu barba alba si lunga, imbracat in haine saracacioase, cu o paine in mana.

-Hei fetito, ce ai patit, ce e cu tine? De ce stai aici si plangi? Ma numesc Nicolae si nu-ti vreau raul. Ai mancat?

-Eu, eu sunt Alessandra, rostesc printre suspine. Și n..nu..

-Vino, haide sa mananci, nu am eu prea mult, dar sunt dornic sa impart cu tine.

Ma ridic usor, simtind ca trebuie sa am incredere in el, dar nu stiu de ce si ma duc.. Ma duc cu el. Mergem pana ajungem intr-o baraca, unde se spala, si apoi taie pe masa painea le care o avea si aduce un pateu.

-Uite, mananca! Calmeaza-te, totul o sa fie bine! Iar daca vrei, poti sa-mi povesti, asa pot sa-ti dau un sfat, dar nu cred ca sunt in masura si stiu ca si tu crezi asta, uitandu-te la mine.

Incuviintez atunci din cap, incepand sa-i povestesc viata mea. De la A-Z, inclusiv plecarea de acasa, boala mamei, el.. Tot. Iar la sfarsit ma simt mai bine, mult mai bine decat deobicei.

-Uite, fetito. Esti micuta! Ai 17 ani si ai toata viata inainte, probleme alor tai s-au rezolvat, o sa se rezolve. Cat despre el, faptul ca te-a mintit nu e cel mai bun mod de a te pastra langa dansul. Aici a gresit. Tu faci cum doresti!

-Iti multumesc mult, Nicolae! Nici n-ai idee cat de mult! O să-ti răman mereu datoare!

-Nu, micuto! Nu-mi plac datoriile.
Incepe atunci sa-si adune un zambet in coltul gurii, inocent..de batranel pur. Dar oare prin ce o fi trecut de a ajuns aici?
Iar apoi, continua.

-Poti sa vii oricand aici cand vrei sa vorbim, sau doar vrei sa evadezi. Eu o sa fiu aici mereu, dupa cum vezi. Ai grija de tine! Dar acum fugi acasa, a trecut mult timp de cand esti aici si probabil toti sunt ingrijorati!

-Iti multumesc! Ies atunci pe usa mica a baracii si ma indrept spre complexul, unde urma sa locuiesc, hotarata sa uit de el si sa o iau din nou de la capat. Nu o sa ma mai intorc in casa lui.
Dupa 5 minute de mers, ajung in fata complexului, unde dau de un paznic solid, caruia ii spun numele meu si ii cer niste chei de rezerva, iar apoi urc, pe scari, pentru a recupera alergatul.

Deschid usa apartamentului, care apropos se afla la etajul 6, si gasesc un mobilier negru, pe peretii albi, ce dau o aliura estetica locului, cu un balcon mare și o bucatarie medie, dotata cu toate ustensilele unei bucatarii de hotel. Merg pe hol, pana dau de doua usi, una se pare ca ducea spre camera mea, ce avea un pat mare de doua persoane, un laptop pe biroul micut, o mobila finuta si rafinata, dar si cu un geam spre avea priveliste spre parcul, unde mai devreme, avusesem parte de cea mai dura palma din viata mea. In cealalata camera, era un alt dormitor, tot la fel de frumos, dar care avea imagine spre spatele blocului, unde era un parculet. Ma intorc in camera mea, dezbracandu-ma de hainele mele si aruncandu-le pe jos prin camera, apoi iau unul dintre prosoapele mari din dulapul din baie, ce miroseau divin. A lavanda si magnolie. Dau drumul la apa fierbinte, ce avea sa-mi dezmorteasca corpul, in timp ce pun in cada sara de mare, gel de dus si cateva alte produse pentru relaxare, iar apoi plec pana in bucatarie, unde deschid frigiderul pe care-l gasesc deja aprovizionat, luand o sticla de vin roșu Cabernet Sauvignon si un pahar mare din cristal din dulapul cel mare, al bucatariei, iar apoi ma duc si incui usa.

Ma bag usor in cada, simtind cum apa fierbinte imi relaxeaza toti muschii, iar vinul imi alinta papilele gustative, iar apoi ma spal usor, bucurandu-ma macar de rasfatul pe care mi-l ofera patura de apa. Ma ridic apoi din cada, infasurandu-ma in prosopul mare si ma duc in camera, unde adorm, pana cand simt o respiratie calda in adancitura gatului meu si doua brate mari ce-mi cuprind mijlocul. Deschid atunci ochii si realizez ca persoana de langa mine e Andrew.. Dau sa ma smuncesc din bratele lui, dar simt cu lacrimile navalesc din nou, atunci cand nu pot sa ies din stransoare.

-Lasa-ma, mincinosule! Lasa-ma, m-ai innebunit, iar acum, acum mi-ai bagat un cutit in inima si l-ai rasucit! Nu vreau sa mai aud in viata mea de tine! Cum sa ai un copil si mie sa nu-mi spui, cum sa faci asta? De ce stai cu mine, cand femeia aia e insarcinata, dar mai ales cand mergeai cu ea de mana? De ce ai plecat azi dimineata ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat! Esti un nenorocit!

-Alessandra, dar..

-Nu! Nu vreau sa mai aud absolut nimic de la tine, esti un nimic! Un nimic care nu va putea niciodata sa aiba o iubita! Cel putin nu pe mine. Imi pare rau ca ti-am daruit primul meu sarut, ca m-ai vazut goala, ca am avut incredere in tine! Acum iesi! Iesi din casa mea si nu te mai intoarce!

Cu toate ca scapasem de furie si ii spusesem tot ce aveam pe suflet, el nu facea nimic.. Statea acolo si se uita la mine, cu lacrimi in ochi. Renunt la protest, atunci cand ma trage in bratele lui si imi saruta crestetul ca pe al unui copil, iar apoi ma mangaie pe spate.

-De ce? De ce mi-ai facut una ca asta? De ce te-ai jucat cu mine? De ce nu mi-ai zis? De ce o tineai de mana? De ce una mai mica ca mine, pedofilule? De ce erai cu ea si nu cu mine? Ai promis sa ma iubesti..

-Ouf, copilul meu bleguț, dar nu am făcut nimic din ce crezi tu... Ea era doar...