In numele iubirii

6.Revedere

Până când.. Până când o văd pe EA.. Faţă de sâmbătă din club, pe care am salvat-o şi la care mi-a stat gândul, încă de când am lăsat-o în faţă casei.. Alessandra. Ea e. ..Ea şi ai ei ochi frumoşi. Nu-mi pot permite să mă gândesc acum la ea trebuie să-mi revin. Cum poate fi nepoata Rosaliei? Se pare că aşa de mică e lumea.. Se apropie şi îşi ia mătuşa în braţe, până când ridică capul din pământ şi mă vede pe mine. Rămâne încremenită.. Oare am ceva pe faţă? De ce nu zice nimic şi de ce e aşa lovită?

-Ale, ce ai păţit de ce ai rămas blocată? Eşti ok?

Însă ea nu spune nici un cuvânt. Rămâne aşa.. tăcută şi uimită.. O să vorbesc cu ea când o să fie mai bine. Contactul din privirile noastre a fost unul exploziv. Eu, că bărbat nu ştiam ce să fac, dar de ea, micuţa. Ce să mai zic? Tânjeam aşa de mult după gură ei..

-Te rog, zi ceva! Este doar şeful meu şi cel la care vom stă, nu te speria, iubita mea, el nu îţi va face rău. Ţi-l prezint pe Andrew Christian Cross. Faţă nu zice nimic. Doar îmi întinde mâna.

-Bună seară! Mă numesc Alessandra Garibaldi. Se pare că a vorbit. Parcă mi-era dor de vocea ei cristalină şi dulce.

Îi iau mâna într-a mea şi las uşor capul în jos, în semn de salut. De-ar şti ea ce fel mă simt şi ce fel îmi bate inima..

Observ că a pus capul în pământ când şi-a spus numele, dar apoi şi-l ridică puţin. În ochii ei roşii se vede suferinţă.. Are urme pe obraz.. Urme foarte vizibile şi mari, vineţii! Săracă, mi se rupe sufletul, îmi aduc aminte de ce păţea mama.. Şi regret, că n-am putut că atunci în club s-o salvez, să fiu acolo, s-o apar şi de dată asta. Nu ştiu ce e cu mine şi nu ştiu ce-mi face faţă asta. Chiar dacă era vorba despre tatăl ei, tot i-aş fi arătat eu că nu trebuie să-şi măsoare forţă o cu femeie.. Ce femeie? E o copila inocenţa.. Cine ştie ce probleme are.. Dar nu trebuia să o atingă deloc. Nu în felul asta.. Decid să nu vorbesc, să le las pe cele două să se bucure, dacă pot spune aşa, de întâlnirea lor, chiar dacă nu e în cele mai fericite condiţii şi să-i duc bagajul în maşină. Mă întorc apoi la ele să le chem, dar nu apuc să zic nimic că Ale leşină. Mă duc repede şi am timp să o prind, înainte să o culeg de pe jos. O car iar că atunci în club până la maşină şi o pun pe bancheta din spate. Am un sentiment de deja vu.

-Oh, Dumnezeule! Ce o fi cu fetiţă asta? Nemernicul.. Nu ştiu cum şi-a permis să-i facă asta! Dar o să am eu grijă de el. Scuză-mă, Andy că te chinui.. Chiar nu ştiu cum să-ţi mulţumesc.. O să muncesc în plus. Nici nu ştiu ce să fac. Trebuie să o ajut pe faţă asta. Nu mai permit să fie rănită! Trebuie să se pună pe picioare şi să-şi ajute mama să se însănătoşească!

Cum adică să se însănătoşească, oare ce are? Mai bine nu întreb.

-Calmează-te, Rose! Faci parte din familie!

Pornesc motorul, iar când să intrăm în parcare Ale îşi revine. Deşi e trează nu o las să meargă pe jos, să nu leşine iar. Ajungem repede acasă şi o duc pe patul din camera de oaspeţi. Prefer să o las cu Rose, care ştie cum să se descurce.

-Mai aveţi nevoie de ceva?

-Nu, Andy! Îţi mulţumim!

Trebuia să mă odihnesc, că să pot de dimineaţă să mă trezesc să mă duc la sediu.. Of, sper să pot să dorm.

Perspectiva Alessandrei:

Mă innec în gânduri până când observ că autobuzul opreşte şi observ că am ajuns.. Cobor scările, ameţind.. Abia merg şi mă simt atât de slăbită.. Ridicând capul, în faţă mea..văd două persoane.. Mătuşa Rosalie, pe care o îmbrăţişez în timp ce-mi pun capul în pământ că să nu încep să plâng şi El.. Salvatorul meu.. Ce caută aici cu mătuşa mea? De ce a venit? Sigur nu mă aşteaptă pe mine.. Rămân în loc câteva momente şi nu mai ştiu ce să zic.. Preţ de câteva secunde, îmi trec o mie de gânduri prin cap.. Nu ştiu ce să zic.

-Te rog, zi ceva! Este doar şeful meu şi cel la care vom stă, nu te speria, iubita mea, el nu îţi va face rău. Ţi-l prezint pe Andrew Christian Cross. Mătuşa mea mi-l prezintă.. Deci Andrew, Andy cel care m-a salvat este.. Este.. Nu pot să cred.. Este cel care a avut grijă de mine. Nu ştiu cum să reacţionez.. Aşa că decid să nu mă mai uit la el că sălbatică şi să mă prezint.

-Bună seară! Mă numesc Alessandra Garibaldi. Ce proastă sunt. De parcă nu m-ar cunoaşte.. Sper că nu am făcut nimic rău. Poate o să am ocazia să vorbesc cu el, dacă o să dorească..

Nu reacţionează în niciun fel, doar îmi ia mâna într-a lui şi salută, printr-o înclinare a capului. Politicos din partea lui, dar totuşi de ce n-a zis nimic? În ochii lui citesc doar răceală, tensiune şi confuzie. Îmi ia bagajul din mâna şi se duce la maşină să-l ducă. Mătuşa mea nu zice nimic, doar se uită la mine speriată şi nervoasă. Fără să vreau simt cum în faţă ochilor văd negru, şi nimic altceva, simt cum mi se moaie picioarele şi cum mă duc.. Mă trezesc şi o observ pe mătuşa mea care-mi ţinea capul pe picioarele ei şi mă mângâia pe frunte. Închid ochii câteva clipe până când maşină se opreşte într-o parcare subterană. El.. Se da jos.. Presupun că pentru a lua bagajele, dar nu.. Deschide portiera şi mă ridică pe braţe.

-Rose, ia-i tu bagajul!

Odată ajungi în lift, credeam că mă va lasă jos, dar nu o face. Doar se uită în jos, şi nu, nu la mine. Îmi evita privirea. Păcat că e mătuşa aici, nu cred că ar trebui să ştie cum ne-am cunoscut. N-ar fi plăcut, pentru mine. Mă bucur că m-a acoperit. Cel puţin deocamdată. Sper să o facă în continuare. Dar voi vorbi cu el. intrăm într-un apartament destul de mare ce observ că are şi etaj..sau aşa cred. Da, aşa e. Urcăm la etaj, unde mă duce într-o camera mare.. Cred că e un penthouse. Păcat că sunt aşa slăbită să observ acum detaliile. Îmi place că totul e alb cu negru. Cum e viaţă mea de altfel. Mă aşează în pat, iar apoi pleacă.. Îl aud cum îi spune ceva mătuşii, dar nu mă chinui prea mult pentru că somnul mă fură şi decid să mă las pradă lui..