In numele iubirii

10.

O nouă săptămâna, o nouă o zi, o altă viaţă! Încă de când sunt aici, de săptămâna trecută, viaţă mea a început să se schimbe aşa de mult.. Mama, mai are de stat încă trei săptămâni în spital, iar apoi o să pot să o iau acasă. Am vorbit deja cu ea şi i-am explicat toată situaţia, tot ce s-a întâmplat acasă, cu tată, cu tot. Îmi aduc aminte şi acum cum îmi spunea printre cuvinte, acum câteva zile când am vorbit cu ea, cu vocea foarte joasă, plângând. "Îmi pare rău că ai trecut prin atâtea din cauza mea! Niciodată n-am sperat să am o faţă aşa bună! Îţi mulţumeşte mama şi abia aşteaptă să fie lângă faţă ei iubita şi frumoasă! O să vezi, totul o să fie bine! Trebuie să ai şi tu o viaţă. Îmi pare rău că te-am ţinut în loc şi că i-am permis monstrului să-ţi facă aşa ceva. Te iubesc! Iar totul va fi bine! Vom fi noi 3. Eu, tu şi Rosa, dar până când vin acasă caută un loc unde să stăm, nu vreau să stăm la şeful Rosei, avem dreptul la intimitate, mai ales după atâta timp." După conversaţia cu ea, doar am ieşit pe balconul de pe palierul etajului unde aveam biroul, pentru a închide ochii şi pentru a putea respiră. Cum am spus, O NOUĂ ZI, O NOUĂ VIAŢă. Am tot ce-mi pot dori, aproape. Mama e bine, eu la fel.. Însă nu îl am pe El. Şi.. Până la urmă nu o să-l am niciodată.

După acea zi obositoare de muncă, nu am făcut nimic special. Am ajuns acasă şi m-am învârtit pe acolo degeaba, stand cu Rose, pentru că Andy era plecat în L.A pentru a verifică hotelul de acolo.

Acum, sunt pe scaunul biroului meu, îmbrăcată într-o rochie albă, cu o palmă deasupra genunchilor, pe corp, cu un decolteu în formă de inima şi cu manica trei sferturi, iar în picioare, am o pereche de pantofi de 15cm. Părul mi l-am îndreptat cu placă, iar că machiaj, am ales ceva simplu, nude, cu un ruj roz pal, uitându-mă pe nişte acte, analizând evoluţia în timp a hotelului de aici şi pe nişte proiecte. Sunt întreruptă de o bătaie la uşa destul de apăsată.

-Intră! Ridicând privirea din acte, îl văd pe Andi în faţă mea, cu un buchet mare de trandafiri roşii, aşezaţi într-un decor în formă de inima. Andi? Ce faci aici? Şi de ce ai adus asta cu ţine? Nu trebuia să fii în L.A?

Poate am uitat să menţionez, dar în urmă cu câteva zile, fiind în biroul lui Andrew, am avut amândoi un alt "moment de rătăcire".. Ajungând unul peste altul, urcaţi pe biroul lui, simţindu-ne respiraţiile unuia altuia, care pentru moment s-au oprit în loc, atunci când buzele noastre flamande şi doritoare s-au unit.. Până când.. S-a auzit o bătaie în uşa. Atunci m-am ridicat şi am început să fug, speriată, de ce s-a întâmplat, dar nu-mi părea rău, nu mă simţeam vinovată.. Dar mă gândeam cum am putut eu să fac asta. De atunci, n-am mai vorbit cu Andy. Pur şi simplu am fugit de el.

Iar acum, acum îl văd în faţă mea, zâmbindu-mi suav, cu părere de rău.. Tresar când îl văd apropiindu-se de mine.. Mă ia în braţe şi mă strânge la pieptul lui.

-Uite, trebuie să-ţi vorbesc, ştiu că nu e bine ce fac şi că nu e momentul potrivit, dar vreau să ştii ce simt...în primul rând îmi cer scuze pentru ce s-a întâmplat, atunci când eram împreună în birou, săptămâna trecută..

Cum ce simte?! Oh, nu, nu.. Nu se poate aşa ceva.. Dau să trec de el şi să fug, dar sunt oprită în loc imediat.

Uite, Alessandra, nu vreau decât să mă asculţi, nu trebuie să faci nimic altceva. Nu mai pot ţine în mine, trebuie să îţi spun. Mi-e tot mai greu să fiu în apropierea ta, când eşti lângă mine. Sentimentele mele pentru ţine..cred că sunt mai mult decât pot percepe. Nu am simţit niciodată aşa ceva. Simt cum sunt ridicat spre cer şi cu cât mă avant mai mult, cu atât când mă respingi, căderea mea se intensifica şi devine mai agresivă. Nu am mai avut nicio femeie de când te-am cunoscut atunci în club.. Nu am simţit nevoia. Mi-a rămas gândul la ţine. Ştiu că eşti minoră şi îmi pare rău dacă îţi fac rău când te ating, când te sărut..când mă apropii de ţine. Am încercat, crede-mă, Dumnezeu mi-e martor. Am încercat să stau departe, am plecat de aici, am încercat să te văd doar o faţă, doar că pe o sora, prietenă şi n-am putut. Te-am evitat, dar simţeam că ziua se măreşte într-o secundă şi că viaţă mea depinde de o secundă, secundă care mă putea ridică la cer sau care m-ar apropia de pământ. Ai cel mai pur suflet şi eşti cea mai cuminte şi inocenţa faţă. Inteligenţă ta sclipitoare mă face să te vreau şi mai mult! Şi nu, nu te speria, nu în pat! Oh, Doamne, oh, Doamne! De ce face asta? Nu reuşeşte decât să-mi întunece gândirea şi să mi-l doresc mai mult.. E fructul interzis! Nu pot face asta acum, nu!

Te vreau doar pentru a fi a mea, să nu fii a altuia, să fiu lângă ţine mereu, să am grijă de ţine, să te ţin de mâna, să te pup pe frunte, să te ţin în braţe şi să-ţi privesc ochii când mă trezesc dimineaţă. Doar încearcă, te rog, încearcă te rog, să fii A mea. Iubita mea, prima şi unică cu care voi încerca ceva. Nu mă voi atinge de ţine până când nu vei vrea tu, promit. Doar permite-mi să fiu al tău, primeşte-mă şi promit că nu o să-ţi pară rău! O să fac tot ce pot să te iubesc! Şi nu-mi spune acum. Gândeşte-te şi anunţă-mă mâine la cină!

În momentul acela simt cum mă pierd şi nu ştiu cum să reacţionez. Nu fac nimic. Pur şi simplu ies pe uşa biroului, plângând de fericire sau confuzie, nici eu nu ştiu.. Întorc capul la un moment dat şi-l văd pe el, stand în loc şi uitându-să la mine supărat. A avut aşa mult curaj să mărturisească tot ce simte.. Deobicei e aşa rece, aşa distant.. Faţă de toţi.. Cu Rosa şi cu şoferul lui e mai blând, poate şi cu mine uneori.. M-a speriat, niciodată nu l-am văzut aşa.. De dată asta, nu mai puteam să citesc deloc în ochii lui, însă vocea îi tremură..ajung în baie, mă spăl pe faţă, calmându-mă şi apoi mă întorc în birou, după 20 de minute. Însă nu îl văd nicăieri pe Andy, dar poate e mai bine.. Mă uit pe canapeaua neagră din piele din birou, unde găsesc buchetul de trandafiri şi un bilet...

9(