In numele iubirii

5.Fuga

Când ajung în camera prea binecunoscută, unde răcoarea și goliciunea se unesc, în care întunericul apăsător domnea, primesc un mesaj de la mătușa mea Rosalie, care mă întreabă ce fac și cum mă mai simt. Stau pe gânduri câteva clipe, pentru a reflecta ce trebuie să fac, iar apoi... Mă hotărăsc. Deși eram în două ape, în cele din urmă am ajuns la o decizie.

Aleg în cele din urmă să o sun în speranța că o să înțeleagă tot calvarul prin care trec, și de care nu am apucat niciodată sa povestesc nimănui, sperând că o fac să mă ajute.

Încercarea mea de a o apela, eșuează pentru că o sun, însă nu răspunde apelului ce mi se pare interminabil. Mă așez pe patul tare și inconfortabil, aducând din bucătărie câteva gustări.

Îmi petrec timpul în fața televizorului și caut în ziar posturi de angajare, imaginându-mi că așa poate fac ceva, sperând să mă descurc mai bine cu banii. Eram așa concentrată, încât am tresărit când am auzit primul ton al melodiei de apel. Era mătușa Rosalie, care mă suna înapoi.

-Bună mătușă! Îmi cer scuze că nu ți-am răspuns la mesaj azi dimineață, dar am avut o cearta cu tata și m-a lovit, nu mai rezist sa stau in casa asta. Acum sunt singură. Numai eu ma chinui cu mama. Și...
Cuvintele îmi ies ca un amalgam din gură și pur și simplu nu mă puteam opri din a vorbi.

-Ușor, Ale, ușor! Calmează-te! Respiră! Deși cuvintele mătușii aveau rolul de a mă calma, eșuam lamentabil.

-Scuză-mă mătușă, dar nu mai pot. Nu știu ce să fac și cum să fac. Totul merge așa prost... Nu pot lăsa ca mama să moară așa, mai ales acum, când are nevoie mai multă de mine și de bani. Singura mea dorința e ca ea să iși revină. Vreau sa se facă bine, nu poate muri!

-Alessandra, gata, calmează-te! Nu am auzit-o niciodată pe Rosa să se enerveze așa de tare.

-Am o idee. Elisabeth are nevoie de tine și mai ales de bani. Așa că, îți propun să vii în New York, să stai cu mine, la apartament, si să-ți căutăm ceva de muncă. O să vedem noi ce facem, o scoatem la capăt. Elisabeth e pe calea cea bună, o să se facă bine, o să vezi! Vino în New York o să fie bine! Aș vrea să plec, departe de tot și să am puterea de a o ajuta pe mama. Poate dacă aș pleca, ar fi mai bine!

-Mătușă, dar nu pot pleca pur și simplu. Nu știu ce să zic. Nu vreau să te necăjesc și pe tine și așa am ajuns să cred că sunt o povară în lumea asta. Consum aerul degeaba.

-Alessandra Garibaldi nu mai vorbi prostii! Nu îți permit să spui așa ceva! Ești unică mea nepoată și e dreptul meu să am grijă de tine! Vino!

-Bine! O să văd ce fac și o să vin. Am economii strânse pentru biletul de autobuz. Cred că sunt destule.

-Nu mai sta nicio secundă acolo, mâine vino încoace cât de devreme poți. Aud ușa de la intrare și tot ce fac e să mă sperii.

-Mătușă nu ma pot vorbi. Se întâmplă ceva în casă! Iartă-mă, ne vedem mâine!

Deși bănuiam să nu fie așa, mă trezesc cu tata în pragul ușii. Umbra lui mare și construcția solidă mă sperie de fiecare dată, mai ales când e în starea asta. E persoana pe care o urăsc cel mai mult.

Beat, ca de fiecare dată. Mereu își bea mințile. Când eram mică beea, dar s-a lăsat de dragul mamei cam zece ani, iar după ce mama s-a îmbolnăvit a revenit la vechile obiceiuri. De-ar fi doar asta, dar mereu vine acasă și mă bate, de parcă n-aș fi copilul lui și asta doare cel mai tare. Până acum am fost ca o slugă ce-și slujește stăpânul. Mă considera vinovată pentru tot ce face mama. Nu am niciun prieten, sunt o speriată de bombe din cauza lui și mi-e frică de toată lumea, iar asta numai din cauza lui.