In numele iubirii

Planuri De Viitor

Sa ii spuna sau sa nu ii spuna? Totul gravita în jurul povestii legata de al ei tata. Totul plecase de aici, absolut totul. Bătăile, suferințele mamei sale, miile de lacrimi vărsate, îmbolnăvirea, fugă de acasă, coșmarurile, totul. Totul a fost provocat de o singura persoana. E aiurea când știi ca o singura persoana care atârnă de soarta ta face asta, nu? Îl scotea din sărute situația creată. Nu trebuia să fie așa. Trebuia să aibă grijă de ea de acum încolo și să încerce să o facă fericită nu să apară din nou omul ăla.

Cine credea că el, persoana care o iubea când era micuță și care îi făcea toate poftele, cel care o mângâia și îi spunea povestea de noapte buna sau care o hrănea avea sa o rănească în halul ăsta? Respiră, dând tot aerul afară, apoi își încarcă din nou bateriile, iar când se consideră destul de sigur pe sine, începu să îi povestească în amănunt, deși ii era cam greu sa facă fata mulțimii de sentimente ce nutreau în interiorul sau.

-Când am ajuns la spital și te-am văzut aici, m-am pierdut cu firea și am pus pe cineva să-i dea de urma și sa vadă ce face. Surprinderea mea a fost mare, deoarece imediat ce te bătuse pe tine, s-a dus la o femeie de moravuri ușoare, în jocul străzii unde deobicei bea. Însă ce n-am știu eu este cum a dat el de tine. Am trimis politia după el și l-au ridicat, iar acum e arestat temporar. Trebuie sa dai o declarație, iar după asta va înfundă pușcăria. Sunt sigur că o să i se aplice și lui același tratament de care ai avut și tu parte... Nenorocitul nu știu cum a putut face asta!

Andrew povestea fără sa respire, iar ea, ea nu avea putere sa îl întrerupă. Îi observase venele ieșite în evidență de la gât și ochii negri de furie, dar pur și simplu nu știa ce să facă ca să îl calmeze.

Ascultă povestea pana la capăt fără să trădeze măcar un gest, iar legat de el, nu îi venea sa creadă ca i-a rămas aproape. Dacă nu ar fi fost vorba de ea probabil ar fi început sa rada, amuzata de nebunia tatălui ei, de certitudinea tatălui sau, dar și de atitudinea revoltată a iubitului ei.

-Andrew, eu... vreau doar sa merg! Atât îmi doresc. Nu pot, nu pot sa depun plângere, chiar dacă a făcut multe și a spus destule cuvinte care sa ma rănesc, pur și simplu nu pot. Până la urmă... e tatăl meu

-Nu, nu, nu. Așa ceva nu există. Nu îl poți considera pe acest jeg de om tată. Asta chiar nu s poate. Nu pot percepe așa ceva. Dacă nu dai plângere, oricum politia s-a sesizat. Au zis sa depui plângere, pentru a nu întoarce acuzația pe de o parte împotriva mamei tale. Știi, iubito...? Ești puțin cam minoră. Iar pentru asta mama ta ar putea fi sancționată și decăzută din drepturile părintești.

-Bine, dar, eu... Eu vreau să merg acasă. Vreau să merg din nou, m-am săturat, deja. Nu simt nimic, iar eu vreau sa îmi pot mișcă picioarele!

Pe chipul fetei apăruseră deja lacrimi micuțe care ii sfâșiau inima băiatului din fața ei. Era rănit, obosit de la toată șarada ce avusese loc. Voia ca ea sa fie bine, sa meargă și sa o poată strânge în brate. Lăsase totul pentru a fi lângă ei.

-Iubito, o sa fie bine, o sa vezi! Prin cuvintele lui, dorea sa ii arate ca dracul nu e asa de negru cum pare, ca e puternic pentru ea, ca o ajuta sa depășească momentul, ca o susține, însă în interiorul sau erau răni care așteptau și ele vindecate. Îl durea sufletul, de ceea ce patise fata din fața lui.

Totul s-a petrecut asa de repede... S-au văzut, a salvat-o, lui i s-a pus pata pe ea, apoi a aflat ca era nepoata menajerei, ca mai apoi sa se îndrăgostească unul de altul. Atât de ciudat și de repede își zise... Nu știa cum e posibil sa te atașezi asa repede de cineva, iar vorba aia ''văzut, plăcut, luat'' îl amuza cu ceva timp în urma, nu mult de tot. Dar cu toate astea deja o voia numai a lui, sa fie soția lui, sa ii facă mulți copii și sa se iubească neîncetat. Cine se gândea ca marele afacerist avea să fie pus la punct de o puștoaică? Dacă cineva din cercul lui ar fi pățit înainte asa, sigur ar fi spus ca fata sta doar pentru bani cu acea persoana. Avea o gândire de babă uneori, o gândire conservatoare, învechită.

***

Trecuseră trei săptămâni de când Alessandra își revenise, iar acum chipul creol și dulce îi era aproape vindecat, rănile îi trecuseră, însă mai avea de făcut recuperare încă câteva săptămâni. Își putea mișca picioarele, deși ii venea destul de greu și putea sta puțin în picioare dacă avea suportul.

În sfârșit era ziua în care urma sa fie dusa acasă. Andrew avusese grijă să fie primită de către mama ei, care acum era sănătoasă și care abia așteapta cu un dor nemărginit să își strângă copilul în brațe, de mătușa sa, chiar și de șoferul pe care ea și-l făcuse prieten. Toți erau fericiți ca lucrurile acum erau cât de cât normale. Au mâncat, au povestit și au profitat de atmosfera familială care îi înconjura.

După cină, cei doi își aruncau priviri cu subînțeles, chiar senzuale, pline de cuvinte nerostite, sfârșind ca pe seară să ajungă să doarmă amândoi îmbrățișați cu niște zâmbete kilometrice pe față, după câteva momente în care se sărutaseră cu o poftă de nedescris, rostindu-și cuvinte de amor. Erau fericiți, știau că totul o sa fie bine, iar ei o sa fie fericiți.