In numele iubirii

O veste rea, nu vine niciodata singura

Am ramas atunci cu gandul ca trebuie sa-mi inving teama, dar nu pur si simplu, trebuia sa iau cu mine pe cineva, cineva care sa fie langa mine si sa ma protejeze.

Toate planurile mele, gandite si bine puse la punct, sunt oprite, atunci cand...la usa se aud niste batai zgomotoase. Oare cine o fi?! Ma ridic de pe canapea si ma indrept cu pasi lenesi spre usa, ce avea sa fie deschisa in cateva clipe. Ajunsa in fata "portii' din fata mea, mare si neagra cu care abia acum am o intalnire speciala, pun mana pe clanta rece ce-mi trimite fiori in tot corpul.. Iar cand deschid, raman inghetata. Observ persoana din fata mea, iar inima mi-o ia la goana. Eu si lacrimile, ce ameninta sa ma cuprinda, intram intr-un razboi fortat de stapanire.

Umbra giganta a barbatului din fata mea, ce masura aproape 2 metri, ma impinge in casa, pironindu-ma in peretele holului, facandu-ma astfel sa simt mirosul intepator al alcoolului, pe care, pana acum nu il simteam..

Eram La un pas de moarte, iar de data asta nu era el, nu era nimeni.. Deci, nu puteam fi salvata, nici macar scoasa gin gherele lui. Salbaticul de care am fugit si de care nu voiam sa mai dau, cel care m-a ranit in cele mai multe cazuri posibile, cel care a carei fiica trebuia sa fiu, e aici. Gata de atac, ca intotdeauna. Dar..cum? Cum a reusit? Cum m-a gasit si de unde stie?..

Mainile lui, stau in jurul gatului meu, ingreunandu-mi respiratia, facandu-mi procesul de viata sa fie si mai greu..

-Credeai ca prin a da bir cu fugitii, o sa rezolvi..ceva? Ei bine, spre surprinderea ta nu. Nu stiu cum sa iti spun, dar e foarte usor de aflat cand fiica ta umbla cu cel mai bogat om din Las Vegas. Esti asa proasta! Se cunoaste ca nu esti fiica mea!

Palma lui, face contactul inevitabil cu fata mea, iar usturimea si calvarul, atunci si-au dat startul. Din nou si din nou. Nu pot sa fac nimic, nu am cum. Ce a vrut sa spuna prin "Se cunoaste ca nu esti fiica mea!" cum poate sa spuna asa ceva?! Sunt, stiu asta. A uitat cand era tatal bun si iubitor. Trecutul e umbrit doar de fapte care acum imi sfasie si imi rupe inima.

-Nu da! Nu ai niciun drept! Nu poti sa vii pur si simplu aici si sa ma bati! Gata! Termina! Nu ma mai lovi! Te..rog!

-Vezi, ai ajuns sa ma rogi! Din nou! De data asta nu o sa mai scapi!

Cum poate propriul tata sa-ti faca asta, stiind ca tu esti fata lui si ca ai muncit atat timp si pentru el si pentru sotia lui bolnava, asa cum el n-a facut-o.
Rugamintile mele erau in zadar, sfarseam..sau cel putin sfarsitul era.. Mai mult decat aproape.

Incepe sa rada, un ras bolnav de om nebun si obsedat. Ma cuprinde mai bine cu mainile de gat si ma ridica sprijindu-ma de perete. Aerul meu, se ducea..putin cate putin.. Din moment ce m-a lasat jos in incercarea mea de a ma lasa in jos pentru a ma ghemui, incep..bine cunoscutele palme si pumni si picioare in burta.. Corpul meu nu mai rezista, stiam asta prea bine.

Durerea ascutita si presiunea resimtite in acel moment, ma provocau sa inchid ochii, dar nu, nu puteam face asta. Ma chinuiam sa ripostez comenzilor, si cu cat ma impotriveam mai tare cu atat durerile erau mai mari si mai grele de suportat. Cum am ajuns aici? De ce am avut o soarta ca asta?

Sa ma resemnez e solutia totala. Totul avea sa se sfarseasca acum.. Viata mea, povestea de dragoste.. Fericirea alaturi de mama. Lucruri, care abia incepusera.. Cand insa sunt pregatita pentru a accepta si ultima lovitura, cea pe care o asteptam cu gandul ca o sa scap, raman asa, pur si simplu nu se intampla nimic.

Aud cateva strigate in jurul meu, dar...nu mai suport si..inchid ochii, gandindu-ma ca poate e mai ok asa si ca poate viata de pe lumea cealalta nu e asa cruda ca asta..

Imi pare rau sa va parasesc, imi pare rau ca nu pot sa fiu alaturi de voi.. Imi pare rau ca nu am apucat sa iubesc viata, sa o iubesc pe mama cum merita.. Si in primul rand ca nu am avut timp sa-l iubesc pe el. Am fost mereu La un pas de moarte.. Si asa voi fi mereu. Imi pare rau, mama, Andutu, iubirea mea, dar si matusa.. Sper sa va gasiti fericirea.. Si sa va pit veghea pe toti de acolo de unde voi fi.. Imi pare rau, atat de rau!

Andrew p.o.v

Stau. Doar stau aici pierdut in gandurile mele, la mama, la viata la Alessandra. Simt..simt ca ceva nu e bine. Sper ca mama sa scape.. Astept ca fiinta din fata mea, fiinta care mi-a dat viata si care e mama mea, sa revina la mine si la viata. Zgomotele scoase de aparatura ce acum ii monotorizeaza organismul, imi amintesc ca suntem intr-un spital.. Le urasc asa mult. Nu mi-au placut niciodata..

Nu mai rezist si pur si simplu..incep..incep sa plang, dand frau tutoror trairilor adunate si sentimentelor ce pana acum stateau adunate si ascunse intr-un loc. Imi doresc ca ziua de ieri sa fi continuat, fara prostia mamei, as fi dorit sa fiu acum cu ea si sa o iubesc.. Sa fiu cu a mea Ale. In urmatoarea clipa simt mana calda ce-mi sterge lacrimile, iar cand ridic capul din pamant, o vad pe ea. Mama.. Singurul cuvant care trezeste atatea trairi.

-Imi pare...imi pare atat de rau! Nu am vrut, promit sa nu..sa NU mai fac! Hotararea din vocea ei si privirea de copil incearca sa ma imbuneze..

-Asa ai promis si data trecuta mama! Daca pateai ceva?!

-Acum, acum sunt gata sa accept tratamentul si sa nu mai ajung din nou..aici. Ii iau mana intr-a mea si o sarut.

-Bine. Ma duc sa iau ceva de mancare si sa-l chem pe Erik. Ei bine, Erik e un fost coleg din liceu. Am ramas amici.

Culuarul ce ma duce spre cabinet, ma face sa-mi doresc sa plec odata de aici. Mirosul de medicamente e de-a dreptul enervant. Ma bucur atat de mult ca si-a revenit..

-Erik, du-te te rog pana la mama, s-a trezit!

-Imediat!

Ajuns in cantina, cumpar de acolo o sticla de suc cu portocale si o portie de clatite. Hm, clatitele astea imi amintesc de iubita mea, o sa o sun sa ma asigur ca e totul bine, exact asa cum trebuie sa fie. Indreptandu-ma spre salon, telefonul incepe sa vibreze, iar pe ecran apare numele iubitei mele.

Apuc cu atentie telefonul din buzunar si raspund.

-Iubito, ma bucur asa de mult ca m-ai sunat! Chiar ma gandeam la tine, mama e bine..sper sa fie asa si in continuare. Tu, tu cum esti, ce faci?

-Andrew..
Vocea ingrijorata si speriata a Christinei ramane intiparita in capul meu. Sigur s-a intamplat ceva, nu degeaba aveam eu o presimtire.

-Christina? Ai doua minute sa spui ce s-a intamplat!

-Pai.. O simt atunci, plange..

-Zi odata! Nu ma mai tine dracului asa!

-Andrew, Ale.. ale e la spital.. Un barbat a intrat peste ea in casa..si..si a batut-o crunt..e in stare critica! Vino, vino aici cat de repede poti. Ma intorc eu sa am grija de mama.. A zis Erik ca s-a trezit..

La auzul acelor cuvinte care au trecut prin mine ca un glont, am scapat tava din mana.. Nu se poate asa ceva..cum a dat de ea? Cum a ajuns la ea? Nu.. Nu se poate sa fie adevarat! Ingerul meu! O sa am grija sa plateasca pentru ce a facut!

***

Am ajuns, dupa ce am plecat ca un fulger de la spital si am luat avionul.. Am ajuns.. Stau la usa salonul si ma pregatesc sa intru.. Tremur si nu vreau sa o vad asa, nu vreau sa sufere. Apas pe clanta usor.. Intrand in camera de spital, unde..unde o zaresc pe ea.. Corpul micut e invelit in bandaje. Iubita mea! Ce a patit! A desfigurat-o. In acel moment inima mea a fost distrusa. O sa o razbun. Aveam 2 persoane pentru care se merita sa fac inchisoare. O sa le arat eu cu cine au de aface, dar pana atunci.. Se pare ca trebuie sa imi ajut sufletul.. Pentru a nu stiu cata oara in ultimele doua zile, imi las lacrimile sa curga. Fierbinti si mari.. Arzandu-ma..