In numele iubirii

Strop De Fericire

Acest capitol îi este dedicat lui Sense_less, care a fost drăguță și a rupt din timpul ei pentru a-mi crea această copertă minunată!

Mulțumesc!

Vă mulțumesc și vouă pentru că citiți și pentru că votați, pentru că mă susțineți!

Vă invit și pe grupul cărții! - - -> La un pas de moarte A. A, iar pe mine, mă găsiți pe facebook cu numele TinasheEm Wattpad.

Pupici

Readucerea la viață și contactul zdrobitor dintre cei doi era unul extrem de puternic. Privirea ei era blândă și moale, îl topea efectiv, iar ochii îi erau acum plini de lacrimi. Era de nedescris... Bucuria lui se citea pe chipul brăzdat de urmele marcate de lipsa somnului și oboseală, de durerea și chinul prin care trecuse în tot acest timp. Un nod i se agață în gât și, știa că ce urma era inevitabil. Dăduse drumul perlelor de rouă să curgă, dorindu-și să scape de toata presiunea pe care o suportase până în clipa aceasta.

Timpul rămăsese în loc, iar totul era pierdut. Pentru moment, încăperea dispăruse, iar Pământul se micșorase odată cu cerul, Soarele și Luna, acum erau martore la împlinirea celei mai puternice iubiri. Erau ei doi, nimeni altcineva, doar ei și umbrele lor, îngânați de ai nopții sfetnici.

Andrew stătea în întuneric și îi admira înfățișarea. Era scursă de energie și lipsită de viață, avea gura uscată, iar pielea i se deschisese mult la culoare, era palidă. Era schimbată total, însă frumusețea nu îi pălise. Revenise, printr-un miracol la viață, ca o pasăre Phoenix. Nu îndrăznea să spună nimic. Totul i se părea neadevărat.

I-a luat câteva clipe să realizeze ce se întâmplă.

-Stai cuminte și nu zi nimic! Mă duc să chem doctorul! Te iubesc și mă bucur că ai revenit!

Își presară apoi buzele de ale ei, oferindu-i un scurt sărut, profund, plin de dor, care însă care le amintește amândurora ce frumoasă-i și dulce iubirea lor, făcând-o astfel pe ea, Alessandra, să realizeze tot ce se întâmplase până acum. Îl iubea mai mult ca înainte și deși era pe patul de spital și nu asta conta, în acel moment, el era totul pentru ea. El și nimeni altcineva.

În drumul lui spre cabinetul medical, Andrew este observat de asistentele, care până acum au încercat orice pentru a-l face să se odihnească și să aibă grijă de el, dar care nu au reușit să îl dezlipească de lângă camera, care până acum, îi ținuse captivi pe amândoi într-un spațiu limitat. Era imposibil să treci pe lângă el și să nu îl remarci.

Era fericirea întruchipată. Deși până acum le-a speriat cu latura sa sobră, rece, imposibilă și crudă, acum văd că dracul nu era așa de negru, iar el, cu siguranță nu reprezintă acea ființă demonică. Mai degrabă o divinitate, care totuși e puțin bipolar.

Până la urmă, orice bărbat are nevoie de o femeie în viața lui, care să îi lumineze calea întunecată, să îl ajute să pășească ușor pe poteca suflată cu fericire și zâmbete, cu reușite și înfrângeri, dar și cu necazuri și probleme. În același timp, femeia trebuie să îi fie un punct de sprijin, ce îi redă siguranță și încredere, dar și iubire. El, sigur merita o femeie pură, care mai apoi să devină o ființă divină, un punct vital, fără de care să nu poată trăi. Ochii îi strălucesc, iar buzele îi sunt curbate într-un zâmbet larg, ce afișează dantura perfectă. Fața i se lumină acum, evidențiindu-i trasăturile perfecte.

Se întoarce în cameră albă de spital, și tot ce vede este o fată slăbită, ce cu greu se ține pe picioare, care în încercarea ei de a păși, ratează, făcând contact cu podeaua rece, albă și plină de microbi.

-Alessandra, de ce te-ai dat jos din pat? Vocea groasă a iubitului ei, o face pe fată să ridice astfel capul din pământ, iar cum dorința de a se ridica este imposibilă, Andy se duce spre ea și o ridică pe brațele puternice, făcând-o să strângă din dinți din cauza durerii ce o simte. Mai apoi își trece degetul mare peste obrajii roșii ai fetei, pentru a-i alina lacrimile fierbinți și pentru a-i arăta că e cu ea, că o susține, cum o va face în orice clipă a vieții lui.

-Eu, eu... Nu pot să mă mișc! De ce nu îmi simt picioarele și de ce nu pot să merg? Andrew spune-mi, de ce?

Vocea disperată a copilei care abia se trezise din somnul adânc, răsuna în tot spitalul, adunând astfel toate asistentele pe coridorul larg.

Simte că nu mai poate merge, știe că ceva nu e bine și totuși e sigură de ce trebuie să facă. Trebuie să fie puternică și să lupte, pentru ea, pentru bărbatul de lângă ea și pentru a sa mamă. E necesar să lupte contra persoanei care i-a făcut atâta rău și pe care trebuie să se răzbune. Avea de gând să iși schimbe viața în totalitate. Merita asta!

Doctorul stătea și se uita la ea cu milă, pregătindu-se pentru ce urma să spună, fiind singur că vestea avea să-i zdruncine pe cei doi oameni din fața lui.

-Domnișoară Garibaldi, vă rog să vă calmați! Iar dumneavoastră, domnule Cross, vă indemn să părăsiți salonul. O voi consulta pe domnișoara pentru a vedea ce este de făcut.

Deși nu voia să o lase singură, cu doctorul se supune și iese pe hol.

După zece minute în care numărase toate bucățile de gresie verde smarald, puse dintr-o parte în alta al coridorului și după ce își pierduse și ultimul strop de răbdare, medicul îl cheamă din nou în compania lor.

-Vă rog să nu vă alarmați, însă ce urmează să vă anunț, nu e tocmai ceea ce îmi doream să se întâmple. După cum i-am spus și mătușii dumneavoastră, domnișoară Alessandra, coloana v-a fost afectată de către loviturile primite în spate. Ați survenit un traumatism destul de grav și sunteți nevoită să faceți recuperare o bună perioadă de timp. Până atunci sunteți nevoită să mergeți într-un scaun cu rotile.

Vestea primită venise cu o viteză destul de izbitoare pentru amândoi. Oarecum, ea era pregătită pentru asta, la fel și el. Dar, totuși, nu le venea în fire să creadă tocmai ce auziseră.

-În regulă, mulțumim!

Doctorul părăsește salonul lăsându-i pe cei doi într-o tăcere ce putea speria pe oricine. Până la urmă, Andrew își face curaj și îi spune fetei:

-Iubito, o să rezolvăm toate problemele, iar eu o să fiu lângă tine în orice minut al vieții mele de acum încolo. Și o să-ți pun gărzi de corp.

-Nu e nevoie de așa ceva! Andrew spune-mi doar atât. Ce a pățit dragul meu tată? Ce știi? Și vreau să-mi spui tot! Acum!

Tonul vocii ei îl lăsa rece, dar știa că nu putea să o mintă sau sa îi ascundă așa ceva...