Spioana

Capitolul douăzeci și trei

ATENȚIE!!!CAPITOL NECORECTAT!!!

VENEȚIA, ITALIA

SEDIUL ORGANIZAȚIEI

ÎN PREZENT

- Nu putem să-i localizăm, domnule, zise bărbatul cu voce scăzută. Își frământa mâinile

nervos într-o încercare eșuată de a-și stăpâni frica față de furia șefului său.

Bătrânul ce stătea pe fotoliul din bibliotecă închise cartea cu putere și o așeză pe măsuța din fața lui. Își ridică privirea spre bărbatul din fața lui și îi cercetă fața cu o expresie de gheață întipărită pe chip. Bărbatul își feri privirea ținându-și capul aplecat cu o atitudine supusă.

- Nu puteți să-i localizați?! repetă bătrânul rar ca și cum nu ar fi înțeles sensul cuvintelor și avea nevoie să le mai audă încă odată. Înțeleg, spuse acesta meditativ. O treabă așa complicată precum localizarea echipelor de pe teren necesită un nivel ridicat de inteligență, inteligență care pare să scadă din ce în ce mai mult în această organizație, Luca.

Bărbatul încremeni cu o expresie de groază întipărită în ochii azuri. Mâinile începură să-i tremure din ce în ce mai tare, încât avu nevoie de toată forța de care era capabil ca să le oprească.

- Î-îmi pa-pare rău domnule! N-nu se va m-mai întâmpla, răspunse bărbatul panicat.

Știa mai bine ca oricine că nu trebuia să-l înfurie pe Profesor. Lucra deja de câțiva ani în

Organizație și ajunse la un rang înalt tocmai datorită calităților lui în domeniul tehnologiei, dar știa că orice greșală, oricât de mică, îl putea costa oricând viața.

- Îmi cer scuze, Profesore! O tânără îmbrăcată complet în negru și cu o pereche de ochelari înguști de secretară intră în viteză pe ușa biblioteci salvându-l pe bărbat.

Tânăra se opri în fața lor. Stătea dreaptă într-o postură militărească, dar în privirea și vocea ei se sesiză o notă de încordare. Îi aruncă o privire rapidă lui Luca, apoi se grăbi să explice motivul pentru care îndrăznise să-l deranjeze pe șeful ei în timpul unui discuții.

- Sper că e un motiv foarte bine întemeiat încât să mă întrerupi, rosti rar Profesorul țintuind-o cu privirea sa în două culori.

- Îmi cer scuze încă o dată, domnule! Tocmai am un mesaj urgent de la echipa generalului Idalgo rosti ea protocolar. Echipa Tigru a generalului Idalgo a fost atacată de un grup de căutători neidentificați. A fost un masacru. Generalul și încă trei agenți au reușit să scape, dar sunt grav răniți. Din păcate pachetul pe care îl transportau a fost furat. Ce ar trebui să facem domnule?

- Avem locația generalului și a celorlalți?

- Locația generalului nu e concretă, dar doi dintre agenții care au supraviețuit au ajuns la bază și ne-au transmis informațiile. Cât despre al treilea încă nu știm nimic. E posibil să nu fi supraviețuit rănilor.

- Ce informații avem?

- Nimic concret. După cum spuneam a fost un masacru, de abia au supraviețuit. Atacul a fost foarte bine conceput. Însă..., tânăra ezită să continue.

- Însă?

- Au spus că au fost răniți de titani controlați, nu de căutători. Au mai spus că nu au mai văzut acel tip de titani, zise ea. Dar e posibil să fie exagerări, adrenalina are acest efect, mai adăuga ea repede atunci când văzu sclipirea neîncrezătoare a Profesorului.