Spioana

Capitolul șapte

CASA FUNDAȚIEI
ROUEN, FRANȚA

Cum găsise Idalgo acel loc? era întrebarea care îl măcinase în ultimele câteva zile pe Dante. Pasajul prin care intrase ea și agenții ei nu exista pe nicio hartă sau document pe care le găsise în arhivele fundației sau în cele ale familiei Aster. Trebuia să cerceteze asta cât mai curând.

Privi strada aglomerată parcă încercând să găsească acolo răspunsul.

Stătea pe veranda din fața casei cu o cană de cafea în mâini. În ultima vreme era dependent de licoarea neagră ce-l ținea pe picioare. Nu reușise să doarmă nici în acea noapte, iar oboseala își spunea cuvântul. Oftă. Gândul îi zbură din nou la Zalia. Fata era învăluită într-o aură de mister și secrete, iar asta îl intriga. Apăruse din neant și reușise să facă o vrajă pe care nici el însuși, cu magia intactă, nu s-ar fi aventurat să o facă atât de repede. Zâmbi. Era atât de încăpățânată și hotărâtă să nu lase pe nimeni să o ajute...În multe privințe îi aducea aminte de mama lui. Deși era mic când o pierduse nu putea să uite hotărârea din privirea ei azurie atunci când își punea ceva în minte.

- Bună dimineața! Vocea puțin răgușită a Zaliei îl scoase din reverie.

Se întoarse spre ea și îi zâmbi, dar ea preferă să-și pastreze masca de regină a gheții. Fata acea parcă se temea că va muri dacă încerca să zâmbească.

- Neața! Cum te mai simți?

- Mai bine, mormăi ea.

Dante o analiză. Ceva era schimbat la ea, și nu era faptul că renunțase la îmbrăcămintea complet neagră în detrimentul unui pulover smarald și o perehe de blugi albaștri. Nu, nu era asta.

- Ai plâns? întreabă el căutându-i privirea, dar ea se feri.

- Ce s-a întâmplat cu inelul?

Schimbarea bruscă a subiectului îl surprinse pe Dante, dar îi și răspunse la întrebare în același timp. Totuși, hotărâse că nu era treaba lui. Ei erau doar coechipierei în misiune și nimic mai mult. Deși curiozitatea îl rodea pe interior.

- Până la urmă era un fals.Probabil Idalgo a reușit să schimbe inelele. Din păcate nu avem

inelul și ți-ai irosit magia în van, spuse Dante enervat. Eșuase, iar asta îl măcina pe interior. Nu fusese o misiune chiar atât de riscantă pe cum crezuse și totuși reușise să o dea în bară. Trebuia să se fi gândit mult mai bine la posibilitatea ca inelul să fie fals, dar complexitatea blestemului de pe inel îi dăduse speranțe că Idalgo nu reușise să pună mâna pe cel adevărat.

- Magia o să se refacă! Care e urmatoarea misiune? întrebă ea nerăbdătoare.

Dante o privi suspicios. Ceva nu era în regulă cu comportamentul ei, iar spiritul lui curios nu-i dădu pace. Trebuia să afle mai multe. Luă o gură de cafea și se sprijini de unul dintre stâlpii verandei.

- Cum ai descoperit magia și titanii? întreabă el studiindu-i profilul.

- Aveam zece ani, spuse ea fără să întoarcă privirea. Cineva m-a învățat să practic magia vindecării.

Se părea că nu era dispusă să vorbească pre multe despre ea, dar el nu renunța așa ușor.

- Cine? insistă Dante.

- Cineva care nu contează pentru tine. Iritarea din vocea ei îl întărâtă, în loc să-l descurajeze.

- Poate părinții tăi?