Spioana

Capitolul sase

ROUEN, FRANȚA

CATACOMBELE CĂUTĂTORILOR

Căzuse în capcana Organizației. Furia și panica îi cuprinseră mintea, iar corpul îi înțepeni. Totuși întrebarea care îi venea în mine în momentul acela era cum reușise Idalgo să ajungă acolo înaintea lor? Înlătură acea întrebare. Trebuise de la început să calculeze toate posibilitățile. Strânse din dinți enervat de greșala lui copilărească. El dintre toți trebuia să știe că Profesorul era pe urmele lor, dar cu toate acestea își permisese să fie atât de neatent. În acel moment era atât de frustrat și enervat pe sine, pentru că fusese un prost și îi pusese în pericol pe ceilalți. El trebuia să fie liderul, el trebuia să aibă grijă de siguranța lor, dar el îi dusese direct în gura lupului. Făcuse o greșală imensă când acceptase să aibă o echipă, iar acum plătea pentru greșala lui.

Privi în jurul lui. Douăzeci de agenți inamici îi înconjurau blocându-le orice cale de ieșire. Inspiră adânc. Trebuia să-și păstreze calmul. Dacă se lăsa pradă emoțiilor nu avea cum să iasă din accea încurcătură. Avea nevoie să-și construiască un plan. Închise ochii și evaluă situația. Dacă spațiul ar fi fost mai mare ar fi putut cu ușurință să- bată singur, dar în acea sală subterană putea să provoace un cutremur care să-i îngroape de vii. Probabil și Idalgo știa asta, de aceea un folosise titani mari pentru ai ataca. Deschise ochii. Știa ce avea de făcut...spera doar că Zalia să-i înțeleagă micul joc.

- Sunt impresionat că ai reușit să găsești locul acesta înaintea mea. Își luă cel mai calm ton posibil.

- Am metodele mele, zise femeia cu un aer de superioritate. Acum ce ar fi dacă ai veni cu mine la Profesor. Nu v-ați văzut de mult timp.

- După cum vezi, abia am ajuns.Dacă îmi permiți am să mai stau puțin să admir locul, îi răspunse Dante. Cât despre Profesor, îmi pare rău să te dezamăgesc, dar nu-i duc dorul.

Bărbatul se întoarse căutându-i privirea Zaliei. Era și ea la fel de încordată ca și el. Își analizase adversarul și opțiunile pe care le avea, dar un părea pera sigură pe ele. Dante îî făcu un semn cu mâna astfel încât să nu fie observați și ea clătină din cap în semn de înțelegere.

Era uimitor felul în care puteau comunica atât de ușor fără să-și spună niciun cuvânt. Chiar dacă se știau mai puțin de trei două zile se crease între ei un fel de legătură ciudată care îi ajuta să comunice.

- Îmi pare la fel de rău să te dezamăgesc, dar azi nu mă simt prea darnică. Mă tem că nu pot să te las în urmă, zise femeia pe un ton lingușitor.

- Dacă așa stă treaba, nu am să dau înapoi.

- Atunci fie cum vrei tu, strigă furioasă femeia întorcând spatele.

- Terminații! ordonă ea agenților.

Aceștia săriră pe ei precum lupii înfometați. Titanii pe care îi posedau nu erau titani obișnuiți ai Organizației. De altfel nici posesorii nu erau începători din straturile joase ale Organizației.

Dante știa, la fel ca mulți alții, că deși Idalgo era tânără, era un agent de temut cu mintea ascuțită.

- Zalia,strigă Dante dându-i semnalul fetei.

- Dante, atenție! strigă Zalia parând lovitura inamicului în ultimul moment. Rege Basilisc, luptă pentru stăpână ta!

Titanul primit de la Mattiash era într-adevăr puternic. Reptila avea aproape cinci metri înălțime și probabil dublu lungime. Colți uriași îi ieșau din gura solzoasă. Pe cap avea o coroană de aur încrustată cu diamante, iar armura ce îi proteja pieptul și coada lungă era din obsidien.