Spioana

Capitolul unu

VENEȚIA ITALIA
SEDIUL FUNDAȚIEI KODAI

"Luptă și supraviețuiește. Ucide sau vei fi ucis." Aceste cuvinte au ținut-o în viață atât pe străzi cât și după ce devenise agent. Și tot aceste cuvinte o făcuseră să accepte acea misiune sinucigașă, din punctul ei de vedere.

Era adevărat că făcea parte din elită și nu ezitase niciodată să accepte misiunile cele mai grele, însă accea misiune era aproape imposibilă. Cu toate accestea o aceptase fără tragere de inimă, în plus era conștientă și de faptul că era singura ei șansă de a ieși din cuibul de șerpi în care intrase în urmă cu șapte ani.

Trecuseră deja trei ani de când intrase în echipa elitelor și mai bine de cinci de când intrase în Organizație și simțea că se apropia periculos de marginea prăpastiei. Însă știa prea bine că nu va fi deloc ușor să dea înapoi acum după ce ajunsese atât de departe în atât de puțin timp, tocmai de aceea se aruncase cu capul înainte și aceptase acea misiune sinicigașă. Era singura și única ei șansă de scăpare și nu avea de gând să de-a greși

Mergea cu pași mari și hotărâți strecurându-se prin aglomerația străzilor înguste. Era atât de concentrată pe gândurile ei încât fusese la un milimetru să se lovească de o tarabă ambulantă.

Tânăra nu părea să aibă mai mult de douăzeci și unu de ani, dar mina serioasă ce-i era gravată pe față o făcea să pară mult mai matură. Privirea de un galben-verzui neobișnuit îi era ațintită drept în față ignorând orice altceva din jurul său.

Părul scurt până la umeri vopsit într-o nuanță de albastru-indigo, jacheta și blugii negrii îi confereau o aură misterioasă. Aură ce era intensificată de tocul pistolului legat de coapsa dreaptă și cele două pumnale din ghetele înalte cu toc. Și cu toate acestea nimeni nu părea să fie speriat de accele "accesorii" pe care fata reușise să le integreze în ținuta ei.

Se opri în fața unei clădiri de birouri în care funcționa sediul fundației Kodai, o organizație care se ocupa cu studiul istoriei și protejarea artefactelor rare. Sau cel puțin asta credeau oamenii din afară, căci în realitate Kodai se ocupa cu pregătirea și antrenarea tinerilor căutători în arta magiei titanilor și protejarea lumii de anumite forțe pe care mulți oameni nu le-ar înțelege.

Privi pentru o clipă ușile de sticlă. Dincolo de acestea se vedea holul principal al clădirii. Era decorat în nuanțe de galben și alb la care erau adăugate câteva pete de culoare de la diverse plante exotice și câteva piese de mobilier. Fata făcu o grimasă la vederea atmosferei mult prea primitoare a holului. Nu era tocmai genul de persoană care aprecia culorile vibrante care o duceau cu gândul la o căsuță de păpuși...asta se putea deduce clar din vestimentația ei.

Trase adânc aer în piept,se îndreptă de spate și își puse un zâmbet care ar fi putut face și un înger să cedeze. Nu era ca și cum aceea era prima ei misiune de acel fel. Trebuia să se calmeze și să se concentreze pe situația actuală.Intră.

Holul părea mult mai mare din interior. Lumina scălda din plin încăperea în care mirosea vag a lavandă. Fata privi în jurul său. În dreapta erau amenajate câteva fotolii și o canapea. Doi băieți nu cu mult peste șaptesprezece ani, estimă ea, erau angrenați într-o discuție destul de intensă. Pe partea stângă se aflau lifturile și scările, lângă care erau așezate două tonomate de cafea, iar în față era amplasat biroul de informații. Pe peretele din spatele lui era așezat un panou mare pe care scria cu majuscule "FUNDAȚIA KODAI", iar dedesupt un citat destul de interesant își zise ea: "Istoria omenirii este scrisă cu valuri de sânge care s-au scurs odată cu trecerea mileniilor...". Un fior îi trecu pe șirea spinării. "Și câte valuri de sânge se vor mai scurge scriind viitorul..." șopti ea.