Spioana

Capitolul treisprezece

JUNGLA AMAZONIANĂ

SATUL AMAZOANELOR

Mulțimea se adunase în fața cortului reginei. Toată lumea privea cu curiozitate micul grup ce intra în sat în frunte cu preoteasa altarului. Regina aștepta răbdătoare în fruntea mulțimii.

Nu închisese un ochi toată noaptea gândindu-se la ororile pe care cei patru trebuiau să le înfrunte în inima pământului. Oftă ușurată când primi vestea că cei patru ieșiseră teferi din subteran și se îndreptau spre sat împreună cu preoteasa.

Adevărul era că ea nu fusese niciodată dincolo de Porți, dar auzise poveștile războinicelor.

Avuse treisprezece ani când asistase la întoarcerea unei războinice din subteran. Fusese însărcinată să caute un bazilisc care scăpase din lanțuri și provocase câteva cutremure care distruseseră satul. Până și regina, mama ei, își pierduse speranța că războinica se va mai întoarce vreodată. Dar într-o zi, a apărut. Pământul se curtemurase de mai multe ori în acea zi, iar jumătate din sat fusese distrus. Toți se strânseseră în jurul cortului reginei când războinica dispărută apăru în cele din urmă. Pielea îi fusese sfâșiată, iar sângele curgea fără oprire. Șchiopăta, iar ochiul drept îi era scos din orbită.

Și acum își amintea groaza războinicei întipărită pe chipul brăzdat de sânge. Glasul îi era sugrumat de durere și frică. Murise după două săptămâni de chinuri. De atunci numele Porți era rostit doar în șoaptă, iar Istriana își promisese că nu avea să descidă Porțile niciodată.

Și cu toată această frică nu își putea abține curiozitatea, cum reușiseră niște străini să facă față celui mai infernal loc de care ar fi putut auzi omenirea.

Grupul se opri în fața Reginei. Peter făcu un pas în față și scoase pânza în care erau învelite săgețile. Dădu la o parte bucata de material, ca Regina și celelalte femei, să poată vedea artefactul pe care îl recuperaseră. Aura întunecată pe care o emanau săgețile le făcu, atât pe amazoane, cât și pe regină să se dea un pas în spate. Regina își mută privirea spre Dante.

- Dante Veil după cum bine văd ați reușit să supraviețuiți infernului. Trebuie să recunosc

că este admirabil! Sper să folosești magia lor cu chibzuință, spuse ea privind spre săgețile ce străluceau în lumina arzătoare a soarelui.

- Așa am să fac, încuviință el.

- Acum puteți să mâncați și să vă refaceți forțele, după care veți pleca, spuse Regina

apoi se întoarse și dispăru prin mulțimea de amazoane care începea să se risipească, fiecare întorcându-se la treburile sale, doar preoteasa care îi întâmpinase rămăsese pe loc.

- Ați face bine să nu spuneți nimănui ce s-a întâmplat acolo. Cât despre tine Zalia, fi

foarte atentă. Dușman îți este cel care îți promite îndeplinirea dorințelor, nu cel de care te temi că ți le va distruge, spuse ea pe același ton misterios.

Zalia simți un fior rece pe șirea spinării. Preotesele o atenționaseră mereu și pe vremea când era ucenică, însă de data aceasta simțise și ea aura amenințătoare din atmosfera din jurul ei. Își îndepărtă acele gânduri negre pentru moment și făcu ceea ce știa cel mai bine, se furișă de lângă ceilalți și își pierdu urma în vegetația deasă a pădurii.

De când se trezise în camera de smarald cu inelul titanului legendar pe deget neliniștea și nesiguranța îi acaparaseră mintea și o măcinau pe interior. Nu se mai simțise atât de dezorientată de pe vremea când intrase în banda de mici hoți a bătrânei Helen. Pe atunci avea numai 6 ani și era o copilă speriată fără prea multe amintiri și fără un acoperiș deasupra capului.