Capitolul unsprezece

465 33 3
                                    

AMERICA DE SUD

JUNGLA AMAZONIANA

- Ce căutăm în junglă? întrebă Peter, cu o notă de disperare în glas, încercând să-și facă drum prin perdeaua de liane a junglei.

- Satul amazoanelor, spuse Dante oprindu-se din drum și inspectând împrejurimile.

- Amazoanele obișnuiesc să-și mute satul destul de des, dar mereu sunt în apropierea unui templu al zeiței vânătorii. Satul e bine păzit și va fi greu să trecem neobservați, zise Zalia privind printre copaci unde două umbre îi studiau cu atenție.

- Am înțeles, spuse Sofia dând la o parte niște liane. Cred că putem începe de aici.

Vegetația densă ascundea mare parte din construcția masivă a templului, care stătea încă în picioare în ciuda faptului că fusese construit cu mult înaintea erei noastre

Construcția era susținută de stâlpi sculptați în marmură și statui uriașe reprezentând diverse animale. Intrarea era păzită de un leu cu coama deasă și un cerb semeț din piatră. Treptele erau ciobite de vreme, dar încă capabile să susțină greutatea unor alte statui reprezentând alaiul zeiței Diana.

Dante urcă primul. Templul avea numai două săli. Prima încăpere era cea mai mare fiind și sala de rugăciune și ofrande. Tavanul era susținut de stâlpi înalți, auriți, iar de jur împrejur se aflau piedestale pentru jertfe și ofrande. În mijlocul încăperii se afla o fântână și o statuie reprezentând-o pe zeița vânătorii. Aceasta ținea în mâini un arc și o săgeată îndreptate spre tavan. A doua încăpere era în partea dreaptă, dar cu mult mai mică.

O umbră se strecură printre stâlpi și urmări cu atenție mișcările intrușilor. Dante o observă cu coada ochiului și se aplecă spre Zalia.

- Avem musafiri, șopti el la urechea ei.

Zalia încuviință și se îndreptă spre fântâna arteziană. Se opri în fața fântâni, luă în mâini apă și o turnă peste arcul și săgeata din mâinile statuii. Îngenunchie și rosti niște cuvinte într-o limbă necunoscută celor ce o priveau cu atenție. Se ridică și căută din priviri umbra ce îi urmărise. Câteva clipe mai târziu o femeie cu părul alb ca omătul de pe crestele celor mai înalți munți și ochii de culoarea laptelui, ieși de după stâlpii auriți. Rochia albasră pe care o purta cădea în valuri dând impresia că plutea. Mâinile îi erau împodobite cu brățări aurite, iar pielea îi era tatuată în diverse modele și animale. Se apropie de Zalia și îi atinse fruntea cu degetele.

- Războinică cu sânge de lup și leu. Zeița te-a binecuvântat cu daruri de foc și apă, spuse

femeia cu un glas misterios. Ești mai puternică decât crezi, continuă, apoi, ea cu o voce melodioasă.

Zalia se tulbură la auzul cuvintelor femeii. Le auzise în adolescență de mii de ori, când fusese adusă în satul amazoanelor ca să fie antrenată, dar atunci nu avuseseră niciun efect asupra ei. Cuvintele aparțineau unei profeți din familia Aster și erau spuse fiecărei persoane care vizita templul, ca o binecuvântare:

" Războinica cu sânge de lup și leu.

Cea binecuvântată de zeiță cu daruri de foc și apă

Cea ce aduce deopotivă moarte și viață.

Din cenușă se va ridica peste neamul ei

Distrugătoare sau salvatoare "

- Ești binevenită în sat, mai spuse femeia, apoi dispăru la fel de brusc precum apăru.

SpioanaUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum