ANGAJATA

Capitolul 40"Christine"

Imi indrept atentia in zona in care se uita si Nicholas, iar un baiat a fotografiat totul.

-Nich... vreau sa faca ceva, pentru ca nu vreau sa apar in ziare lipita de usa de la masina.

-Ma ocup eu! inainte ca Nicholas sa-l prinda, ziaristul scapa, fugind din calea lui.

Aranjandu-mi fusta la loc, ma rusinez si mai mult. La naiba! Trebuie el sa demonstreze ca detine puterea, ca nu-i pasa decat de dorintele lui si de a-si satisface poftele sexuale. Barbatii sunt spectatorii nostri, dorind sa intre in pielea lui Nicholas, sa fie ei cei care ma fac sa ma simt asa, slabita si fara puteri. Femeile cred ca sunt gata sa dea orice doar ca sa fie ele langa Nicholas. Isi scoate telefonul si imi intoarce spatele, eu simtindu-ma goala in fata celorlalti.

-Cred ca ti-o tragea pe bancheta din spate daca nu va fotografia idiotul ala! ma intorc instantaneu, dand nas in nas cu Britney.

-Eu nu cred! Doar m-a sarutat.

-Sigur. M-am oprit sa vad spectacolul vostru la care apropo, traiam aceleasi sentimente ca si tine cand a fost lipit de corpul tau. Daca tu nu ai vazut in ochii lui dorinta pura, atunci nu stiu ce sa-ti spun.

-Normal ca am vazut-o.

-Pacat. Cu mine nu se comporta asa. Era ...

-Britney. Ce faci aici? o intreaba Nicholas, revenind langa mine.

-Am trecut sa o salut pe iubita ta si sa iti spun ca vreau sa vorbesc ceva cu tine.

-Te sun eu mai tarziu. Despre...

-Da. Adica, o sa te sun eu pentru ca nu stiu cand pot sa ma intalnesc cu tine. Mai am ceva de facut azi. E bine asa?

-Cum vrei.

-Eu te astept in masina.

Fara sa spun ceva urc, asteptand ca discutia dintre ei sa se termine. Privesc pe geam cum publicul nostru isi vad in continuare de treaba lor, in timp ce eu ma gandesc la ceea ce am facut. Chiar daca nu i-am spus, aseara am avut din nou cosmaruri, iar cand am condus, imi doream sa mor, sau macar adrenalina sa ma faca sa ma simt mai bine, scotandu-mi din minte acele imagini oribile care nu doresc sa ma lase in pace. Insa constiinta nu m-a lasat sa-mi duc la bun sfarsit planul deoarece imi spunea ca nu merita, mai ales ca Nicholas era langa mine. Poate ar trebui sa merg la un psiholog, probabil ma voi simti mai bine daca ii spun si altei persoane ceea ce ma doare. Daca ii spun lui Nicholas, il voi face sa se simta prost.

-La ce te gandesti? nici macar nu am auzit cand a intrat.

-Nu stiu. Poate la faptul ca toti se uitau la noi cand tu ti-ai pus dorintele si nevoile mai presus decat faptul ca nu eram singuri, si nici acasa? chiar daca nu m-am gandit la asta, este prea dureros pentru mine sa-i dezvalui lui toate , inclusiv amintirile pe care mi le-as dori sa le inchid intr-o camaruta din capul meu si sa n-o mai deschid niciodata, ramanand asa, in timp ce praful se asterna pe ea, fiind greu de vazut.

Usa va fi mereu deschisa, visele si cosmarurile iesind si intrand in orice moment, cand doresc ele, pe mine luandu-ma prin surprindere.

-Ce-am spus?

-Scuze. Poftim? nici macar nu sunt atenta la ceea ce spune.

-Am spus ca ceea ce imi doresc nu trebuie sa-i intereseze si pe restul. Ce-i cu tine? Imi spui si mie ce-ti trece prin cap in momentul de fata?

-Nimic. Prefer sa discutam despre asta diseara. Bine? Te rog. Acum mergem la ai tai?

-De data aceasta las dupa tine. Sper ca diseara sa-mi spui ce ai pe suflet. Orice ar fi. se apleaca putin, sarutandu-ma tandru pe obraz, aratandu-mi prin acest gest ca poate sa astepte si ca o sa fie langa mine.