ANGAJATA

Capitolul 45"Nicholas"

**Dupa o luna de la accident**

-Ah... gem usor din cauza durerii de cap.

Parca cineva ma loveste cu ciocanul si nu mai vrea sa se opreasca, distrandu-se de pe urma suferintei mele. Imi duc incet mainile la cap, incercand sa reduc din durere dar nu functioneaza. Ma doare mai tare.

Acum imi aduc mai bine aminte ceea ce am facut. Stiu ca ieri am fost la spital, iar medicii mi-au spus ca daca in cursul saptamanii Christine nu se trezeste, va fi deconectata de la aparate pentru ca se pare ca e moarta, si nimic n-o mai ajuta. Am crezut ca totul se darama cu mine, ca raman singur pe aceasta planeta enorma. Ca sa nu fiu vazut cum plang, am iesit din spital foarte nervos. Evident, era doar o masca in fata celorlalti, pentru ca eu am venit acasa. Am consumat alcool pana cand am adormit pe canapeaua asta incomoda, imbracat cu hainele de ieri. M-am inchis in casa, mi-am pus telefonul pe silentios facand tot posibilul sa fiu cat mai departe de lumea reala, si am inceput sa sufar, sa injur, sa tip de frustrare. Insa toate astea nu m-au ajutat deloc. Mai mult, au intensificat durerea. Pentru ca am fost si sunt un prost, reusesc sa pierd tot.

A trecut o luna de la accident, si nu am facut altceva decat sa stau pe un scaun nenorocit langa patul iubitei mele, asteptand sa se trezeasca. O luna de rahat! Nu am altcumva cum sa-i spun. Am ajuns sa beau mai rau ca un alcoolic si sa imi plang de mila. Zilele s-au scurs foarte incet, ca si cum noi eram un disc in mana unui dj care pune muzica intr-un club, dorind sa amplifice totul la ea.

Simt cum o iau razna, cum incetul cu incetul imi pierd mintile, iar inima mea se sfarameaza pe zi ce trece in mii de bucatele. Mi-am pierdut orice speranta. Gandul c-o s-o am din nou alaturi pe Christine s-a evaporat. Parintii mei, Chasen, Arrabele, tatal Christinei, fratele ei si viitoarea lui sotie au fost aproape in fiecare zi la spital, avand speranta ca se va trezi, ca ii vom auzi din nou glasul, si au fost alaturi de mine. Ce ma doare cel mai tare e faptul ca singurul vinovat sunt eu. Eu! Imi strig asta in fiecare minut, mai ales cand sunt singur.

Daca nu as fi mers la club, daca nu as fi facut scena aia de gelozie in fata tuturor... Toate au "daca". Pana la urma, e si putin vina ei pentru ca nu s-a asigurat cand a trecut strada. Insa nenorocitul ala se afla chiar acum in inchisoare, fiind acuzat pentru ca a consumat alcool inainte sa se urce la volan. Iar daca Christine moare, va sta foarte multi ani inchis. Am vrut sa-l omor si eu pe el, insa Chasen s-a bagat spunandu-mi ca nu are rost si ca ar trebui sa-mi fac griji pentru Christine. I-am reprosat in fata faptul ca e iubita mea si ca stiu ce am de facut, si sa nu se mai bage in treburile mele, dar el tot a stat langa mine.

-Nicholas! Deschide naibii usa asta sau nu stiu ce fac!

Chasen bate cu pumnul, iar ca sa nu-l auda si restul vecinilor ma ridic si simt cum totul in jurul meu se invarte. Visez sau ce? Tinandu-ma de cap, merg impleticit sa-i deschid celui mai bun prieten al meu. Trece pe langa mine fara sa ma salute, intrand direct in sufragerie. Este mirat de ceea ce gaseste. Stiu. Trei sticle de bautura aproape goale si un pachet de tigari troneaza pe masuta. Da... Am inceput sa fumez din nou. Jalnic pentru altii, bun pentru mine. Macar mai diminueaza din durerea pe care inca o simt in mine.

-Uita-te la dezastrul asta de aici! Sa nu-mi spui ca tu chiar ai baut ieri si te-ai apaucat din nou de fumat! a sunat mai mult ca un repros decat ca o intrebare sau o exclamatie, dar sa-l corectez...

Cand ajung si eu inapoi in sufragerie, il vad cum ia pachetul de tigari si sticlele, mergand in bucatarie.

-Ce naiba faci omule? il urmez doar ca sa-l vad cum le arunca in cosul de gunoi.

Ma sprijin de blatul de la mobila, incercand sa inspir si sa expir normal, insa simt cum nu mai am aer. Ajunge in fata mea, privindu-ma cu multa mila la fel cum o fac si ceilalti de cand s-a intamplat accidentul. Compasiune, mila...Le-am vazut pe toate in ochii tuturor.