ANGAJATA

Capitolul 12"Nicholas"

Dupa ce satena a plecat de la mine, am facut un dus si am coborat jos in birou ca sa lucrez putin. Sunt norocos ca pot sa lucrez si de acasa, iar atunci cand nu pot sa merg la firma, lucrez aici. Am primit noua coperta pentru revista, si articolele incluse in ea, si am fost nevoit sa retusez unele parti, sis a corectez un titlu. Tocmai cand am dorit sa ma ridic si sa urc la mine in camera, imi suna telefonul. Nu stiu cine e, asa ca raspund cam intarziat.

-Da? spun eu hotarat, lasandu-ma pe spatarul scaunului meu preferat, si inchizandu-mi laptopul.

-Domnul Nicholas? spune o voce de barbat ragusita, si se putea auzi clar ca e foarte bolnav.

-Da eu sunt. Cu cine vorbesc?

-Sunt tatal Christinei. Ea mi-a lasat in caz de urgenta numarul dumneavoastra. Daca nu raspunde ea, sau... si incepea sa tuseasca.

-Va simtiti bine? il intreb eu ingrijorat.

-Nu. Am sunat-o pe Christine, si are telefonul inchis. E acasa?

-Imi pare rau, dar Christine nu e acasa. A iesit. E ceva important?

-Am nevoie de medicamente, si ma gandeam ca Christine o sa mi le aduca. Dar...

Doamne! Barbatul asta clar e bolnav.

-Vi le aduc eu chiar acuma. Numai sa-mi spuneti de ce medicamente ave-ti nevoie.

-Nu. Lasati. Nu vreau sa va deranjez. Probabil sunteti ocupat.

-Nu sunt ocupat.

Notand adresa si medicamentele necesare, ma gandeam daca o sa se supere Christine pe mine pentru ca merg la tatal ei. Dar dumnealui m-a sunat pentru ca ea nu raspunde la telefon, asa ca sunt nevoit sa fac asta in locul ei. Dupa despartirea ei de Jacob, cred ca e mai bine sa aibe putin timp liber si sa fie singura. Nu am comentat nimic cand a plecat, pentru ca nu am vrut sa-mi stea aici toata ziua si sa planga dupa el si sa nu faca nimic bun. Poate ar trebui sa fiu maid ur cu ea, sa fiu un sef adevarat, dar parca nu ma lasa inima. E dureros sa treci printr-o despartire. M-am ridicat si am urcat la mine in camera unde mi-am luat pe mine ce am apucat, fara sa ma uit daca tinuta mi se potriveste, si am coborat jos, urcand direct in masina si conducand spre cea mai apropiata farmacie. Acolo, o domnisoara draguta care facea practica m-a ajutat si mi-a dat medicamentele foarte repede, asa ca am rasplatit-o cu un zambet fermecator, si pe care sunt sigur ca nu-l va uita toata noaptea. Am ajuns intr-un final la casa Christinei,si am intrat fara sa bat. Tatal ei statea pe canapea, intins si abia mai respira.

-Buna. Sunt Nicholas. Asa cum mi-ati cerut la telefon, v-am adus medicamentele necesare. Farmacista mi-a spus sa va dau din fiecare cate o pastila. E bine?

-Buna. Da. Asa trebuie. vrea sa se ridice, dar il opresc, punandu-mi o mana pe umarul lui, fortandu-l sa se aseze la loc. Vi le dau eu.

Am inceput sa desfac cutiile de medicamente, punand pe masa cate un comprimat din fiecare cutie. Avea vreo cinci feluri, am platit ceva, dar nu imi pasa de bani, imi pasa de sanatatea acestui om. Doar e tatal Christinei, nu puteam sa-l las asa. Am turnat intr-un pahar apa, si i-am ridicat putin capul, dandu-I medicamentele iar pe urma apa.

-Va multumesc nespus de mult. Nu stiu cum sa va rasplatesc. isi pune din nou capul pe perna, privindu-ma in ochi, si pot sa vad cu usurinta suferinta din ei.

-Nu trebuie. Ma bucur ca v-am fost de ajutor. Fara politeturi. Nu sunt atat de batran. Inca sunt tanar.

-Bine. Imi pare rau. Nici nu m-am prezentat. Eric.

-Nicholas. Cum va simtiti?

-Mai bine. Cat trebuie sa va dau?

-Pentru?