Manifest Poetic

eternul final fericit

Este ca un trăznet, care
lovește întotdeauna
în exact același loc
al bătrânului meu suflet.
Și-ntotdeauna vindecă,
niciodată rănește.
-
Ca o ploaie torențială de primăvară
spălând întotdeauna
toate fricile mele
și tot ce urăsc.
Mă răcorește de fiecare dată, și
nu mă sufocă nicicând.
-
Ca un incendiu sălbatic în August
ce se extinde repede
încarnare a speranțelor
și visurilor mele.
Aduce numai căldură, și
nu-mi consumă ființa.
-
Ca un crivăț în apogeul lui Decembrie,
furtuni înghețate care
dezvelindu-mi pielea
mă expun complet.
Dar niciodată nu doare, și nu vrea să doară, ci
dorește doar să mă-nțeleagă.
-
Ca o noapte confortabilă de toamnă
un refugiu, un etern adăpost
pentru sinele meu ciudat și neortodox
pe care l-a acceptat întotdeauna.
Mi-aduce pace, în care
până și tăcerea-i o binecuvântare.
-
Tu ești, pur și simplu....tu
și pot doar să recunosc
că nu te înțeleg complet.
Nu caut nici un răspuns,
dilema-mi n-are incipit,
nu caut vreun motiv ascuns,
pentru care să-mi fii final fericit.