pierduți suntem // moartea conștiinței

9 1 0
                                    

Cineva să-mi spună acum
Încotro ne-mpinge viața?
Cumva să fac, să pot pe drum
S-apuc de-o aripă greața.
-
Să-mi dau seama ce să-ndur
Și ce să arunc la o parte
Când toată lumea te vrea dur
Dar nimeni grija să ți-o poarte.
-
Vreau să știu de-s Mahommed
Sau rolul jucat e un munte.
Vreau să știu de-avem vreo șansă
Sau suntem suflete pierdute.
-
Cu amintirile mă înțeleg
Căci eu sunt ele și-ele în mine
Însă la tot acest întreg
Lipsește dragostea de sine.
-
Atunci când eu încă, tu nu mai
Și invers la fel, crudă-i soarta..
Dar poate într-o zi, prin grai,
Să ne găsim deodată poarta.
-
Căci mie-mi zgândărește gândul
Că poate ne găsim odată;
Ca doi copii cu viața înainte
Ca doi străini neîntâlniți vreodată.
-
Să mă legi cu lanțuri de columne
Mari, clădite de titani,
Dar te rog, iubită muză,
Nu-mi uita sufletul prin ani.
-
Ca Prometeu mă pedepsești
Însă eu sunt muritor,
Și ultima șoaptă a morții
Ți-ar șopti vorbe de dor.
-
Din mine parte-ai fost mereu,
Mi-ai condus toată gândirea
Și-năuntrul meu greoi
-ți voi regreta veșnic pieirea.
-
Te-au adormit, iubită muză,
Și cinismul, și credința..
Încă jelesc numele tău -
Căci nu adesea-mi moare conștiința.


Manifest PoeticUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum