I.
Pornise primul înspre lume,
Purtând un arc maiestuos
Având pe capul său cunună,
Și-o tolbă din săgeți de os.
Sub dânsul cal morbid de alb
Fără o țintă, și anost,
Cuprinde-agale tot pământul
În pasul său bolnăvicios.
Cutreieră în patru zări,
Și împrăștie în lume boala
Și cei, săracii, ce-au fost prinși
Ar vrea mai degrabă smoala.
Și el cunoaște doar urâtul
Și de-aia el îl venerează
Pornind pe Terra marea plagă
Ce populația o decimează.
-
II.
-
Și-al doilea vine furios
Urmându-i primului cărarea
Aducând durere și dispreț,
Ce dezbină bunăstarea.
În mâna sa apăsătoare,
Acesta însă poart-un paloș
Și lasă-n urma sa război
Cuprinzând totul în haos.
Luptându-se omul cu omul,
Lumea-i lipsită de reper
Și-n pasul său asurzitor
Stârpește orice e prosper.
Trece o dată printre oameni
Rănește-orice, fără discriminare,
Se-ntoarce și-i calcă din nou
Și-i adâncește-n disperare.
Sub el se vede-un cal puternic
Care e roșu precum focul,
Ce zdrobește totu-n calea-i
Și al societății soclu.
-
III.
-
Al treilea călăreț e sumbru,
În mână poartă o balanță
Cu care cântărește-n tihnă
A bunăstării degradanță.
Acel pe care călărește,
E de un negru-ngrozitor
Iar când deschide fălcile
Totul din jur e muritor.
Apoi arde câmpiile,
Și tot augurul se-ofilește
Din nou mișcându-se balanța,
Toată hrana putrezește.
E îmbracat in zdrențe vechi
Dar nu l-ai recunoaște
Căci pământul l-a trecut
Și omul simplu-atât cunoaște.
Și dintre toți el este primul
Ce sădește adevărata frică
De boală și război va trece omul,
Dar de foamea ce nu-abdică?
Lăsând lumea în mocirlă,
Acesta pavează drumul lui,
Căci rupându-se și norii
Apare arhitectul scrumului.
-
IV.
-
Atunci cand tună a patra oară
Porțile lui Hades se deschid
Și-apare ultimul călăreț divin
Iscând în toți un gând fervid.
Călărețul era mort,
În spate Iadul îl urma
Se-nchinau toți în fața lui
Și el viața le curma.
Avea un cal de-un cenușiu
Ce parcă te sufocă
Robele-i sale de plumb
Doar moartea o evocă.
Tânăr, bătrân, orice ai fi-
El nu va face diferență
Încă n-ai fost starpit?
El iți oferă o reverență.
Prin pestilență ai suferit,
O boală poate cruntă,
Dar ai supraviețuit,
Acum stai și-l înfruntă.
Războiul te-a demonizat
Și simți că te-ai pierdut
Însă trăiește lin cu gândul
Că sufletu-ți nu l-ai vândut.
Când a sosit și Foametea
Acea alură de sadism
Ai luat valul său în piept
Cu tentă de eroism.
Acum, la ultimul călău
Pus la răscrucea sorții
Întinde capul înspre cer
Așteaptă eliberarea Morții.
CITEȘTI
Manifest Poetic
PoetryTeme pe care o să le găsești? De toate: de la religie la filozofii personale, la gânduri despre societate, la ideile mele despre scrierea poeziilor, vise și (semi)interpretarea lor, chestii de morală sau CU morală și în general orice îmi vine să scr...
