Semnul lui

Păpușă

Meredith
Ronald iese din club și eu rămân în urmă cu Aiden.
- Știu că rămâi cu mine doar ca să îl enervezi pe el, îmi spune.
Mă surprinde ce direct este. Adică, înțelege de ce am ales să rămân cu un străin și nu cu bărbatul pe care îl cunosc mai bine decât oricine. Probabil mulți ar fi ales să ignore, și să continue jocul, dar el nu o face. Oricum, nu e nevoie să îl laud, pentru că după modul în care se privea cu Ronald, nici el nu e cel mai nepăcătos. Bănuiesc că și el urmărea același lucru ca și mine, și anume să îl enerveze pe Ronald.
- Voiam doar să mă lase în pace. M-a rănit destul.
Mă uit înspre ușa de la ieșire ca să fiu sigură că am scăpat de Ronald.
- Vrei să îmi spui ce s-a întâmplat? Mă întreabă acesta, uitându-se atent la mine ca să fie sigur că nu spune ceva ce mă va deranja.
Cel puțin asta îmi spun ochii lui. Și ceea ce realizez constant, e că nu mai are privirea de gheață pe care am văzut-o la Ron. În el văd ceva. Chiar și prefăcătorie, are mai mult în el decât avea Ronald.
- Sincer, chiar aș avea nevoie să vorbesc cu cineva.
Acesta îi face semn la barmanul, ce stă în capătul celălalt, preparând niște băuturi. Îl văd cum i-a doua pahare, și mi trece prin minte dacă ne prepară băuturile fără să ne mai întrebe ce dorim. Mă ajută să mă urc pe scaunul înalt de la masă și se așează pe scaunul de lângă, arătând semn prietenilor săi că o să rămână cu mine pentru un timp.
- Lasă-mă să ghicesc. L-ai înșelat și te-a părăsit?
Wow. Ce tare m-a luat și pe nepregătite. Omul asta e direct, nu glumă.
- Nu, spun eu deranjată de faptul că Ronald i-a spus minciuni despre mine și acum probabil nu o să creadă ce îi spun. Nu că mi-ar păsa prea mult ce crede un străin despre mine, dar acum trebuie să îmi petrec timpul explicând la ce se referea fostul meu logodnic.
- Te-a înșelat și tu l-ai înșelat înapoi, ca să te răzbuni? spune, jucându-se cu brățara de la mână.
- Nu l-am înșelat, strig eu când acesta tot insista pe povestea lui Ronald.
Presupun că ar trebui să îi explic.
- În regula, povestește-mi tu, spune el zâmbindu-mi parcă din privire, chiar dacă nu îi se schimbă poziția feței.
- Nu l-am înșelat. Am avut cea mai frumoasă poveste de dragoste. L-am iubit mai mult decât oricine, adică, mi-am construit viața în jurul lui, înțelegi? Acesta îmi dă din cap și eu continui. Am crezut că și el mă iubește, și știi care e chestia? Că m-a iubit. Știu asta. Dacă nu m-ar fi iubit atunci nu ar fi avut grijă de mine cât am fost aici. L-am văzut cum mă privește. Sau cel puțin, cum mă privea înainte. Era divin. Avea chestia asta, și încă o are, completez, să aștepte în fața casei până când adorm ca să fie sigur că sunt în siguranță. Poate pentru unii este sinistru, dar să știi că ai o persoană care tot timpul are grijă de tine și te păzește, este liniștitor. Poate alții vor relații în care să își ofere spațiu unul celuilalt, dar eu nu voiam asta. Mie îmi plăcea să stăm tot timpul împreuna. Nu era doar iubitul meu, era prietenul meu cel mai bun și cine nu ar vrea să stea tot timpul cu cel mai bun prieten? Nu știu ce s-a întâmplat în acea zi cu el. În ziua nunții. Nu era drogat și nici băut. Mă iubea așa că nu înțeleg care a fost problema. Amândoi aveam servicii importante, și vise, voiam copii, aveam bani, familia lui mă plăcea și mă înțelegeam bine cu toți prietenii lui. Doar s-a... răzgândit. S-a uitat în ochii mei, și a spus ,,nu", îi spun eu înghițind în sec. Nu mi-a spus de ce. După ce simt că conversația devine prea emoționantă, îmi reglez vocea și îl privesc, fiind fixată cu privirea în gol. Ne reîntâlnit după un an și insistă că l-am înșelat cu cel mai bun prieten al meu.
Barmanul vine cu băuturile înainte ca Aiden să mai poată spune ceva. Ne pune băuturile pe masă, plecând când observă că conversația noastră a luat sfârșit.
- Doar atât? Spune Aiden după ce bea paharul cu alcool, și face o verificare la masa unde stătea înainte.
- Te așteptai la altceva? Spun eu mirată de întrebarea sa. Ce putea fi mai grav?
- Mă gândeam că ți-a omorât vreun membru din familie, că te-a abuzat sau că ți-a furat banii, nu că te-a părăsit, spune de parcă lucrul care mi s-a întâmplat mie ar fi unul obișnuit, care nu merită suferință.
Nu m-am gândit niciodată că ce mi s-a întâmplat mie a fost simplu sau ușor de trecut peste. După un an de relație, în care m-a făcut să mă îndrăgostesc nebunește de el, și mi-a promis totul, absolut totul, m-a părăsit în fața altarului. Am povestit zile, și nopți întregi despre cum o să dansăm la nunta noastră, cum tatăl lui o să danseze cu mine dansul tată-fiică, pentru că tatăl meu nu o să fie alături. E adevărat, tatăl lui a fost alături de mine în ziua aceea, dar nu ca să dansăm, ci ca să mă îmbrățișeze, când am simțit că genunchii mă lasă în față la toate cunoștințele. Trebuia să fie cea mai frumoasă zi din viața mea, dar el a făcut-o cea mai umilitoare. Credeam că în ziua aceea o să sufăr cel mai mult, dar au fost zilele ce au urmat. Așa că prin ce am trecut eu, nu a fost simplu, sau neînsemnat.- Mi-a furat inima, răspund eu nervoasă de răspunsul lui Aiden.- Înțeleg, dar Ronald a făcut lucruri mult mai oribile. Sunt surprins că ai scăpat așa ușor.Am scăpat ușor? Ce lucruri a făcut Ronald, încât să fie mai oribile decât ăsta?
- Tu de ce îl urăști? Ți-e ți-a omorât vreun prieten?
- Îi ceva mai grav la mijloc, păpușă. Nu vorbim în noaptea aceasta despre mine.
Nu mai insist pe subiect, pentru că dacă continuăm această conversație, nu o să ajungem nicăieri. Avem păreri diferite, deși mor de curiozitate să aflu ce i-a făcut Ronald, de are atâta ură pe el.
- Înțeleg. Beau paharul cu alcool și mai cer unul barmanului, ridicând mâna. Acesta mă vede, făcând semn din cap că mi mai prepară o băutură.
- Cu ce te ocupi? Mă întreabă el ca să schimbe subiectul.
- Lucrez in cercetare, tu?
- Normal că lucrezi în cercetare, spune acesta rânjind.
- Ce vrea să însemne asta? Întreb eu, simțindu-mă jignită.
Modul în care mi răspunde și formulează întrebările mă calcă pe nervi. Dacă vine vorba de aroganță, e copia lui Ronald, pentru că amândoi se cred ceva zei, cărora trebuie să te supui, sau să le răspunzi cu grijă, când adevărul îi că sunt niște înfumurați.
- Ești sensibilă și finuță. Îmi este frică să nu spun ceva ce o să te facă să plângi. Ești ușor de rănit și nu știi ce înseamnă viața grea. Cel mai greu lucru prin care ai trecut a fost să te părăsească prietenul, spune privindu-mă în ochi fără să clipească. Ești ca și o păpușă de porțelan, spune mai accentuat. Nu spun toate astea ca să te jignesc, spun asta ca să înțelegi că alții trec prin lucruri mai grele decât tine. Ai un job perfect, pun pariu că ai un grup de prieteni ce sunt perfecți și o familie perfectă.
- Wow, dacă știam că ești așa un dobitoc, nu mai beam paharul ăsta cu tine.
Îmi pun paharul pe masă și mă dau jos de pe scaun fără să mă mai uit la bărbatul care tot ce face este să mă insulte. Și până la urmă, de ce simt că mă insultă? De ce mă deranjează atât de tare? Poate faptul că am aflat ce cred toți despre mine, înainte să mă cunoască. Poate e vina mea că asta las la suprafață, dar adevărul este că nu am avut o viață ușoară. Nu am avut familia perfectă, prietenii perfecți sau o relație ușoară, nici cu Ronald, dar nici cu mine însămi. Nu am avut o viață foarte grea, dar pot să afirm că nu a fost deloc ușoară.
- Doare adevărul păpușă, spune parcă mulțumit că m-a enervat.
Mă dau jos de pe scaun, luându-mi telefonul pentru care am venit, și îi arunc o privire furioasă.
- Nu îmi mai spune așa, zic înainte să mă îndepărtez. Acesta mă prinde de mână, și se apropie de mine, obligându-mă să mă întorc cu fața spre el, din cauza poziției mâinii.
- Lasă-mă să te duc acasă sau la hotel. Oriunde locuiești tu.
- Nu am nevoie, mă descurc, răspund.
Mă întorc cu spatele și mă îndrept spre ieșire, trecând prin mulțimea de oameni, dar când ajung în fața ușii îmi aduc aminte că Sorana doarme și nu ar trebui să o trezesc. O să creadă că am fost noaptea aceasta cu Ronald, dar dacă ajung pe ora șase, atunci pot să-i spun că m-am trezit puțin mai devreme și m-am plimbat. Mai este mult până la ora șase. Sunt sigură că se trezește dacă aude că intră cineva în camera de hotel, și cum să-i povestesc că am stat cu un tip la bar, care se întâmplă să fie și dușman cu Ronald, care m-a așteptat și în fața hotelului. Am uitat să menționez și că m-a acuzat de faptul că mă culc cu fostul ei. Știe dacă mint, și nu o pot minți, nu acum, după ce am fost acuzată de atâtea în seara aceasta. Adevărul îi că nu știu dacă vreau să mă duc în camera de hotel, pentru că asta ar însemna să mă pun în propriul meu pat, și să mă gândesc la tot ce s-a întâmplat. Dar ce pot să fac? Unde ar trebui să stau? Nu am încredere în bărbatul de la bar. Măcar dacă era suportabil, dar e un idiot, ce mă enervează de când m-am pus la masă cu el.
- Te-ai răzgândit? Întreabă brunetul, urmărindu-mă cu privirea de când am plecat.
- Nu am nevoie să mă duci acasă. Nu pot să o trezesc pe prietena mea. O să stau aici până vine dimineața. Îmi pun telefonul pe masă, și mi pun mâinile pe scaun ca să mă ajut să mă ridic, chiar dacă mi trag și de rochie în jos, când observ cum îi coboară privirea pe picioarele mele. Nu pare vreun obsedat, ce se uită discret, și își ridică privirea imediat cum îmi pun mâinile pe genunchi. Brunetul nu e urât, nu e urât deloc. De când l-am văzut mi s-a părut chipeș, chiar dacă nu mi place să recunosc. Are părul scurt, deși se vede că îi brunet natural, cu sprâncenele stufoase, și buzele mai pigmentate decât niște buze obișnuite. Nasul nu îi este drept, și după cum îi sculptat, pare că are o deviație de sept minoră, deși aș putea să greșesc, și așa să fie forma lui normală. Oricum, e frumos, îl avantajează. Din față nici nu îți sare în ochi, ce doar dacă îl privești din profil, cu atenție. Are o brățară de aur, dar și un lanț, pe care le-am observat de când a venit spre mine și Ronald. Ochii îi sunt fie o nuanță închisă de maro, fie negri, dar nu mi pot da seama din cauza luminilor colorate ale clubului, care acum s-au schimbat în roșu. Muzica a fost pusă pe un volum mai încet, dar acum că clubul se umple, volumul crește, și presimt că ar trebui să urlu ca și mă fac auzită.
- Reziști atât, iubire? Pari cam obosită. Te duc la mine acasă să dormi.
- Nu mă duc să dorm în casa unui străin. Mai ales a unui dependent de pariuri și cluburi. Poate ești vreun psihopat, zic, fără să mă rețin.
- Nu sunt canibal, promit. Și nici nu o să mă ating de tine. Sunt poate nesimțit, dar nu mă ating de fete, fără să o ceara ele, desigur.
Nesimțit îi puțin spus, îmi spun eu.
- Și eu ar trebui să te cred? Întreb eu rânjind.
- Da. Dacă ți-aș face ceva, m-ar omorî Ronald. Toată lumea mă cunoaște, dacă aș face vreo prostie, mi-aș strica reputația, strigă acesta pe muzica dată mult prea tare.Vede că dau din cap în semn de nu, așa că continuă cu argumentele sale.
- Poți să îți pornești locația la telefon sau să ai pregătit numărul de la poliție pe ecran. Idei foarte bune, îmi spun eu în gând. Și ai promisiunea mea, că nu mă ating de tine dacă nu vrei.
Nu știu dacă să cred sau nu, dar tocmai am băut 2 pahare de alcool și simt că dacă nu mă pun acum în pat, o să leșin de somn. Vreau doar să dorm, și simt că după paharele astea, am curaj să dorm în patul unui străin. Plus că o să am numărul de la poliție tot timpul pe ecran la fel cum a spus și Aiden. Nu pare foarte convingător, dar ideea de-a petrece noaptea asta într-un club, în loc să fiu în pat, mi dă bătăi de cap. Ideea este că nu vreau acasă, lângă Sorana. Vreau undeva, unde nu mi se pun întrebări precum, unde am fost sau ce am făcut. Vreau doar o pauză de la propria mea viață. O noapte. Cer chiar atât de mult?
- Sa știi că plec cu bărbatul acesta, ok? Îi spun eu barmanului ca să am martor.
Îmi dă aprobator din cap și se întoarce la servit. Aiden râde, amuzat de metodele mele de precauție, și se apropie de mine.
- Pot? Mă întreabă acesta, ca să mă țină de mână.
- Da, răspund eu, mulțumită că am pe cineva lângă mine, de care mă pot sprijini.