Semnul lui

Afecțiune

Meredith

Mă trezesc când simt niște degete ce îmi mângâie mâna stângă, cu finețe. Degetele coboară de la umăr la încheietură și se întorc, făcând acest circuit de trei ori până când sunt capabilă să îmi deschid ochii. Încă văd în ceață, dar pot să recunosc acea atingere, este aceeași ca și cea de aseară.
- Ar trebui să mănânci... spune acesta, reglându-și glasul, de parcă tocmai s-a înecat, deși îmi dau seama că nu se simte confortabil.
Îmi evită privirea când îl caut și preferă să se uite la podea. Știu care e problema lui. Nu este obișnuit să îi acorde unei femei atenție. Le aduce în dormitor, se satisfac reciproc, le sărută, le face promisiuni, poate le conduce acasă, se afișează în public împreună, dar nu le gătește și nici nu le oferă loc de dormit fără nimic în schimb. El își demonstrează afecțiunea față de o persoană prin contact fizic. Poate le cumpără genți și haine scumpe, cine știe, poate și cadouri precum mașini luxoase, pentru că la câți bani are, nu m-aș mira să ofere bunuri materiale în schimb la sex. Dar nu cred că a reușit cineva până acum să îl ducă pe Aiden în fiecare zi pe lac, ca să poată citi împreună. Nu cred că Aiden i-a făcut unei femei vreodată masaj, doar din pură iubire, fără să se rezume sexual, ce doar pentru că îi era drag. Oare i-a ascultat cineva poveștile și scenariile? S-a uitat cu vreo fată la un documentar de crimă, fiindu-i lui mai frică decât ei? A spus cuiva ,,te iubesc'' sincer? A avut parte vreodată de acest gen de afecțiune? Sau mai bine spus, a oferit acest gen de afecțiune? Nu am dubii că multe fete l-au iubit. Știu că el a avut ocazia de a fi iubit, dar a vrut? Sau a refuzat, preferând să nu se implice sentimental? Pentru că toate lucrurile menționate, îi le-am oferit lui Ronald, și el mie. Ce mi se pare ciudat este de ce îmi acordă cât de puțină atenție, pentru că până la urmă nu ne cunoaștem decât de o zi, și nu sunt atât de narcisistă încât să cred că sunt singura fata ce are parte de toate lucrurile astea. Până la urmă, mi-a spus doar că ar trebui să mănânc, și poate insinuează că ar trebui să mă trezesc și să-mi fac catrafusele, iar eu îmi fac aici scenarii.
- Ai lăsat-o jos? Mâncarea, completez eu, după ce realizez că este pierdut printre gânduri.
- Da. Nu eu am făcut-o.
După cum spuneam, nu face astfel de gesturi, și probabil vrea doar să mă car.
- Cobor în câteva minute.
Acesta dă de înțeles că se retrage, dar se oprește în ușă și se întoarce înspre mine.
- În legătură cu ieri, regret. Ți-am promis că vei dormi singură și că nu mă ating de tine, iar eu am făcut opusul. Își trece limba peste buza de jos. Din nou. Am încercat să te aduc la mine în pat și să profit de vulnerabilitatea ta. Am scăpat doar câteva minute de sub control, deși ar fi fost de-ajuns ca să îți dau peste cap toate planurile, completează. Face o pauza de câteva secunde, dar nu spun nimic, pentru că realizez că dorește să continue.
- Am fost un dobitoc. Regret dacă te-am făcut vreo secundă să te simți inconfortabil sau că nu ești în siguranță. Fac multe câcaturi pe care nu le recunosc, dar ultimul lucru pe care mi-l doresc este să fac o femeie să se simtă în pericol când este în apropierea mea.
Și eu poate l-am judecat prea dur, pentru că după modul în care mă privește, sunt sigură că vorbește serios și chiar nu minte.
- Mulțumesc, Aiden.
Îi afișez un zâmbet înțelegător, dar acesta pare mirat de răspunsul meu. Aștepta să îi răspund altcumva? Sprâncenele lui arcuite îmi confirmă că am oferit un răspuns total diferit față de cel așteptat.
- De ce? Îmi răspunde într-un final.
Fac o pauză de câteva secunde și mă gândesc cu adevărat la răspunsul meu. De ce i-am mulțumit? Poate, pentru că e diferit de ceilalți bărbați? Nu. Nu e diferit. Pentru că a făcut ceva diferit față de ceilalți bărbați. Pentru că a acceptat și a mers mai departe cu treburile lui. Apreciez reacția sa și mi-aș dori ca toți bărbații să aibă reacția aceasta la cuvântul "nu". Nu mi-a forțat cuvântul și nu s-a rugat de mine. Doar a plecat, și apreciez asta.
- Pentru că nu mi-ai forțat mâna. Nu m-am simțit inconfortabil cu tine, și din secunda în care am spus ,,nu", ai plecat fără alte comentarii. Îți mulțumesc pentru că ai acceptat răspunsul meu și ai venit astăzi să îți ceri iertare, spun ridicând din umeri. Nu am simțit că mă forțezi și îți mulțumesc pentru asta.
Mă privește fără să îmi ofere vreo reacție în schimb, decât un zâmbet întristat. Acel zâmbet care îl înfățișezi ca să îi arați persoanei de lângă tine că înțelegi prin ce trece, dar de fapt, îți vine să explodezi de nervi pentru că nu poți face nimic. Nu poți să o ajuți sau să schimbi oamenii și modul lor de gândire. Nu poți să faci nimic, decât să îi arăți acelei personaje că va fi bine, că este și în prezent bine, deși știi de fapt că nu este. Știi că în toată lumea aceasta, sute de bărbați refuză să accepte răspunsul negativ și merg mai departe, chiar și fără aprobarea celeilalte persoane. Este frustrant că trebuie să trăim așa, cu frică. Frica că el va insista și nu va pune pauză. Frica că îți va distruge viața și totuși nu va plăti. Frica că trebuie să trăim așa și să afișăm un zâmbet, pentru a induce înțelegere persoanei de lângă noi.