Semnul lui

Urmează jocul

Meredith

În urmă cu 10 ani

"Draga Mer,

Viața o să devină mai bună, dar trebuie să ai încredere în mine. Nu toată lumea pe care întâlnești, o să te rănească, și nu toate lucrurile care se petrec în viața ta, sunt împotriva ta. Pare că nu îți vei găsi fericirea, și că oamenii ca și tine nu există, dar trebuie să continui să crezi, să nu îți pierzi speranța că îi vei găsi. Oameni ca și tine."

Citatul de mai devreme? L-am scris la vârsta de 13 ani, când totul în viața mea era puțin mai decent, în comparație cu modul în care arată lucrurile în momentul de față. Trăiesc pentru ce am scris în urmă cu 2 ani, pentru lucrurile în care credeam, și vremurile în care ,,sunt bine", contau pentru cel puțin o persoană din lumea mea. Dar pe cine pot să învinuiesc? Sunt o pacoste, chiar și pentru mine. Nu vreau să pară că exagerez, dar chiar cred că lucrurile nu o să devină mai bune, și că o să trăiesc pentru restul vieții mele, în starea aceasta. Zilele se repetă, fiecare dintre ele, până când am ajuns să am aceeași oră de culcare, de trezit, învățat, mâncat, și restul lucrurilor plictisitoare și obligatorii din viața mea. Viața mea nu e poveste romantică, magică sau plină de zâmbete, oricât de mult mi-aș dori să fie. Sunt introvertită, anxioasă, antisocială și obsedată de cărți, nimic nou, și totuși, nu am găsit nici măcar o persoană la fel ca și mine, care să înțeleagă prin ce trec, chiar dacă nu m-am oprit din căutat. Până ieri. Azi, cedez.

- Mer? Haide să mergem, întârziem.
După o pauză de câteva secunde, vocea acestuia răsuna pentru a doua oară în hol.
- Vreau să discutam ceva important. Poți să vii?
Ultimul său cuvânt este rostit pe jumătate, pentru că în momentul în care intru în camera, simt un sentiment pe care nu l-am mai simțit de mult timp. Este ca și un gol în stomac, dar cu fluturași, ce zboară prin toate unghiurile corpului meu. Nu vreau să cred că toată atenția lui se îndreaptă spre mine, pentru că m-ar face să mă simt "lăudăroasă", dar realizez că nu doar îmi imaginez lucrul acesta, observând cum își plimbă privirea de-a lungul corpului meu. Își coboară privirea până la podea, dar nu se oprește la tocurile negre, de satin, cu toc de unsprezece cm, gros, încetinind ridicarea privirii când îmi ajunge la zona șoldurilor, unde am rochia strâmtată. Privirea lui spune totul, dar se simte nevoie să îmi afirme faptul că arăt bine. Știu că arăt bine, doar că nu îmi place să cred că lumea îmi acordă o atenție specială. Deși, Sorana ar putea intra într-o cameră cu treizeci de persoane, nearanjată, în pijamale, și ar întoarce fiecare privire fără nici un dubiu. Și cel mai important, ar fii conștientă de asta. Aș vrea mai mult ca orice să am încrederea ei. Iar acum că mă gândesc la ea, mi se face dor de ea, de noi, dar nu îmi permit să mă gândesc prea mult la orice altceva, pentru că Aiden se ridică de pe canapea, și se îndreaptă spre mine, îndrăzneț. Îmi oferă mâna lui dreaptă, și îmi ridică mâna deasupra capului, pentru a mă învârti într-o piruetă, care îi oferă câteva secunde să mă privească pentru a doua oară, fără să pară exagerat.
- Meredith, spune el luând o gură mare de aer, m-ai lăsat fără cuvinte.
Îmi zâmbește. Dar e un zâmbet blând.
- Mulțumesc, spun eu, pe un ton rușinat, care nu seamănă deloc cu impresia pe care voiam să fac, sperând să par încrezătoare.
Sunt frumoasă, așa că nu îmi înțeleg comportamentul. Omul mă intimidează. Buzele sale pigmentate și voluminoase. Forma feței de diamant. Firele de barbă ce îi conturează fața și vin în perfecție cu ochii mari și negri.
- Nu, nu, neagă el de parcă nu i-aș fi dat dreptate. Ești frumoasă, spune el, cu accent pe frumoasă.
Am câteva insecurități, dar știu ca arăt bine. Și nu aș nega niciodată cuiva, faptul că aș fi. Dar când mă privește în felul în care o face, mă rușinez oricât de stăpână pe mine sunt.
- Nici tu nu arăți rău.
Poartă un sacou negru, desfăcut, ce îi acoperă cămașa albă și simplă. Pantalonii de stofă sunt de aceeași culoare ca și sacoul, poate cu un ton mai deschis. Are o cravată gri, avantajând culoarea părului său brunet. Diferența între mine și el este că eu cred că arăt bine, dar el este mai mult ca sigur că e atractiv. Oricum, și dacă nu aș arată bine, nu aș recunoaște niciodată în fața cuiva, în special a unui bărbat. Dar el, îmi aduce aminte de Sorana. Este versiunea masculină a ei, doar că ea obișnuiește să trădeze persoanele care o iubesc, și nu am doar un exemplu să ofer, ce două.
- Putem să plecăm, îi spun eu, luându-mi geanta de pe masa din bucătărie.
Acesta stă în fața ușii deschise, cu mâinile în buzunarele pantalonilor de stofă, privindu-mă cum mă îndrept spre masă, și cum îmi pun în poșetă telefonul.
- Ți-am spus cât de bine arăți? Zice acesta, privindu-mă doar în ochi, în momentul în care ajung în fața lui, ca să îmi arate că se poate focusa la ochii mei, și fără să se lase distras de decolteul în forma de V a rochiei.
- Poți să continui să o spui până te saturi, îi zic eu zâmbind.
Rămâne atât de focusat la ochii mei, încât pot vedea absolut tot prin el. Se simte de parcă pot privi dincolo de ochii săi, și nu mă refer din punct de vedere anatomic, dar din punct de vedere al... al gândurilor sale, mintea lui, tot ce simte, și pot să afirm că e pierdut. Fie este o prefăcătorie, și pot afirma că este cel mai bun actor pe care îl cunosc, după Ronald, desigur, fie simte și el același lucru pe care îl simt eu. Pierdut dincolo de tot ce este vizibil.
- Nu o să mă satur niciodată, să îți spun cât de frumoasă ești.
Bine. M-am pierdut, dar trebuie să îmi revin. Sunt o fire puternică și nu mă pot lăsa păcălită de un bărbat pe care îl cunosc doar de câteva zile. Un bărbat atractiv, dar repet, câteva zile.
- Și atractivă, din toate punctele de vedere.
Îmi pune mâna pe obraz.
- Și ,,sensibilă", ,,finuță" și, cred că ,,păpușă de porțelan" m-ai numit în noaptea aceea la club, nu? Zic eu cu un rânjet arogant pe față, care îi distruge zâmbetul în mai puțin de o secundă.
- Am uitat să menționez ,,frumoasă"?
I-a cheile de pe masă.
- Da, îi spun eu, pierzând contactul vizual în momentul în care pune mâna pe clampa de la ușă.
- Atunci nu putem pleca până nu mă revanșez, nu?
Privirea mea se plimbă într-o secundă la ușă, într-o secundă la el, până când mi prinde talia cu mâna sa dreaptă, și mi lipește abdomenul de corpul lui. Îi simt cum îi bate inima, dar în același timp, încrederea cu care se mișcă este evidentă. Sunt lipită de el, dar spatele îmi este trântit de ușă, și chiar dacă s-a simțit extrem de dureros din cauza vitezei cu care am fost împinsă, usturimea îmi dispare din gând, și singurul lucru la care mă pot concentra sunt mâinile sale în jurul meu. Își ridica mâna dreapta, ținând-o lipita de ușă în drept cu capul meu. Îmi trage la o parte, bretonul iar la atingerea sa, corpul mi se încălzește, în ciuda mâinii sale, care îmi îngheață fruntea. Caldura și frigul mi se combină în corp, iar modul în care își mișcă degetele la nivelul abdomenului meu, cu cealaltă mână, îmi înnebunește controlul de sine. Vreau să îi sărut buzele, dar buzele sale sunt ocupate să îmi umezească gâtul. Îi simt buzele cum lasă spațiu între ele, și îmi prind pielea între dinți când se apropie. Îmi las capul într-o parte, pentru a-i simți mai intens atingerea.
- Ar trebui să..., încerc eu să spun, să plecăm.
Își îndepărtează instant corpul de al meu, și îmi lasă gâtul umezit, și înroșit. Nu am cunoscut până acum partea asta a lui Aiden, partea ,,scăpată de sub control". Nu mi-am imaginat vreodată că aș putea să simt tot ce am simțit în urmă cu câteva secunde, dar de la săruturi pe gât.
Îmi deschide ușa, și în momentul în care ieșim din casă, mă opresc în fața lui.
- În momentul în care intram în club, începem jocul.
- Normal.
- Și încă ceva, spun eu, înainte să mi continui drumul. Ronald nu este încă la club, nu?
- Nu din câte știu.
- Trebuie să îl fac invidios pe Ronald, cu tine, nu să îi ofer impresia că nu ne înțelegem, pentru ca asta o să se vadă din joc.
- Ronald vine la club doar de la doisprezece, așa că avem tot timpul.
- Aiden. Să nu uiți motivul pentru care am rămas în oraș, zic eu serioasă și frustrată de modul în care percepe lucrurile.
- Dacă Ronald este la club, jocul se oprește, și devii instant ,,iubita mea".
- Acum putem pleca, spun, mulțumită.