Semnul lui

Avem musafiri?

Meredith

- Uite-l, îi spun eu lui Aiden, când Ronald intră în club, alături de doi bărbați.
Unul dintre ei îmi aduce aminte de Ronald pe care îl iubeam în urmă cu ceva timp. Are părul roșcat, și pistrui, chiar dacă sunt mai numeroși decât obișnuiește Ronald să aibă. Amândoi bărbații stau alături de el, lăsându-l să pășească în față. Acesta caută cu privirea în club, rătăcit, și totuși sigur pe sine, încercând să găsească ceva în mulțime, și după modul în care trece printre oameni, îmi spune că își caută masa. Nu mă observă nici pe mine, nici pe Aiden, chiar dacă nici Aiden nu îl țintește cu privirea, fiind mult prea ocupat să discute cu prietenii săi. Fetele nu îmi adresează nici o vorbă, și ce mi se pare ciudat, este că nici nu se uită în direcția mea, ori de câte ori încerc să le fixez cu privirea și să fac conversație. Sunt drăguțe, și dacă nu mi-ar fi adresat o vorbă când Aiden lipsea de la masă, aș fi crezut că au ceva personal cu mine.

Ronald arată exact ca și ultima oară când l-am văzut. Părul negru, poate mult mai negru decât ultima oară, forma feței la fel de bine sculptată, cu un trup la fel de bine format. În spre deosebire de Aiden, și de prietenii săi, e îmbrăcat într-o cămașă albă, care nu îmi permite să îi văd trupul, însă s-ar putea să fie și din cauza întunericului și a luminilor colorate ce se reflectă asupra mulțimii. Ultimii nasturi îi sunt desfăcuți, iar faptul că este atât de încrezător, îmi rupe mie încrederea de sine. Îmi distruge orgoliul ideea că el s-a dezvoltat ca om, și a devenit mai curajos, nepăsător și axat pe sine însăși, cât timp eu am căzut și m-am făcut mai mică. Am fost mică, dar de când am auzit aberațiile sale despre Alex, simt că inima îmi i-a foc, din cauza bătăilor rapide și a frustrării sufletești. Oare ce mă deranjează mai mult? Că nu mă caută cu privirea, sau că nu mă găsește? Are pasul mare, chiar dacă nu se grăbește, și merge calculat. Înainte să se așeze la masă, întinde mâna unui bărbat mai în vârstă, ce nu pare să aibă parte de un timp plăcut. Nu cred că e mai bătrân de cincizeci de ani, și poate dacă nu avea barbă albă, presupuneam că este mai tânăr. La fel ca și bărbații ce l-au urmat pe Ronald, este îmbrăcat într-un costum negru. Și doar acum observ că la masă sunt mai multe persoane. Se salută între ei, și singurul care mi se pare că este mai bine dispus, este blondul din spatele lui Ron, care se alătură conversației.
-Aiden, spun eu, încercând să acopăr volumul piesei, ca să mă fac auzită, însă nici nu se uită în direcția mea.
Mă deranjează pentru că știu că m-a auzit, și nu se uită dinadins. Îl prind cu mâna de braț, și îl ridic de la masă, fiind mult prea ocupat să își termine fraza, ca să observe că se îndepărtează de la locul său. Se oprește înainte să îl duc în mulțime, trăgându-și mâna deoparte. Mă uit la el, ridicând din sprâncene, pentru că nu îi înțeleg reacția.
- De ce te-ai oprit? Mă răstesc la el.
- L-am observat și eu pe Ronald când a intrat, și nu cred că cea mai bună metodă ca să îl faci gelos, este să dansezi cu mine. Nu merge așa, păpușă, îmi răspunde cu un rânjet arogant.
- A funcționat la tine, îi spun mândră.
- Te-am oprit pentru că îmi era milă de băiat, nu pentru că eram gelos. Părea că voia să scape de acolo, iar tu erai pe el ca și..., îmi spune înainte să îl opresc.
- Nu părea să se simtă incomod. Cel puțin mâinile sale spuneau altceva, îi răspund.
Râde, însă nu pentru că îi se pare ceva amuzant. Știu că a fost deranjat de sărutul meu, dar cred că mai mult a fost orgoliul rănit, și nu atracția. Mă prinde de mână, și ne îndreptăm spre direcția lui Ronald, și a oamenilor din jurul lui.
- Ai încredere, îmi spune Aiden când simte că încerc să îmi trag mâna.
Inima mea bate mai repede pe secundă cum mă apropii, și miile de greșeli pe care le-aș putea face, mi se împrăștie în întreaga minte. Dar nu ar trebui să îmi pese. Până la urmă dacă fac o greșeală, nimeni nu v-a mai ține minte. Pe Ron nu o să îl mai văd, și nici pe Aiden, când plec din Vegas, iar pe bărbații ăștia nici nu îi cunosc. O parte din mine încearcă să mă salveze de toate sentimentele astea copleșitoare, însă cealaltă jumătate îmi mănâncă fiecare gând încurajator și speranță.
- Ronald, se adresează Aiden, falsificând un zâmbet.
Ronald își întoarce capul în direcția lui, iar apoi când mă observă, își coboară privirea, și observă cum eu și ,,amicul său" ne ținem de mână. Îl strâng mai tare, ca să fiu sigură că nu îmi dă drumul. Acesta se ridică de la masă, schimbându-și direcția privirii de la mine la Aiden, analizându-ne. Deși îmi țin mâna strâns de Aiden, când conștientul îmi spune să mă uit în direcția partenerului meu, nu pot. Capul meu e blocat. Tot ce pot să fac, este să îl privesc în ochi și să îl analizez în totalitate. Vreau să mă uit la bărbatul alături, ca să îi arăt că nu îmi mai pasă de el, dar corpul meu nu ascultă, și aud o voce din spatele urechii ce îmi spune ,,doar încă puțin". Pistruii săi îmi rup inima, și nici nu vreau să mă gândesc ce aș simți dacă i-aș revedea semnul. Semnul lui... ce îmi lipsesc zilele alea. Furia îmi revine, și mă ajută să îmi mut privirea la Aiden și să mă apropii mai mult de corpul lui. Observă. Aiden simte cu corpul, dar după privirea lui Ron, el simte cu orgoliul. Ideea că pot să iubesc pe altcineva, îi destramă aroganța. Iubire? Nici gând. Nu știe el ce este aia. Un cuvânt pe care oamenii îl folosesc când se simt confortabil lângă persoana alături. Poate, că pot fi ei însăși în sfârșit. Simt că fără persoana respectivă nu pot supraviețui. Știam că pot supraviețui fără el. Știam asta. Dar eram convinsă că nu vreau, pentru că m-aș pierde pe mine însămi o perioadă îndelungată de timp. El m-a ajutat să aflu cine sunt, și când a plecat, nu l-am pierdut doar pe el, dar și pe mine. A trecut un an, și doar acum încep să simt că pot să fiu fericită fără el, și nu doar să exist. Am avut momente plăcute și în lipsa lui, poate mulți au crezut că mă vindec, dar interiorul meu încă plângea. Pentru asta nu o să îl iert niciodată.
- Nu mi-ai spus că avem musafiri, rânjește Aiden, știind că Ron va fi deranjat de afirmația sa. Însă nu este. Dimpotrivă, pare liniștit, dar când am venit, părea surprins.
Ronald rânjește înapoi, întorcându-și capul într-o parte pentru o secundă, ca să își retragă privirea. Se întoarce spre Aiden, îi pune mâna pe spate, și îl îndepărtează atât de oamenii de la masă, cât și de mine, mâinile noastre despărțindu-se. Îi șoptește ceva la ureche, și se întorc cu spatele amândoi, așa că nimeni nu le vede privirea sau reacția. După apropierea lor, nu par nici unul deranjat, dar îmi spun că e din cauza imaginii pe care vor să o arate celorlalți. Ron își menține poziția mâinii, dar Aiden nu arată incomoditate, deși după cum îl cunosc, fierbe pe interior. Îl urăște pe Ronald, și sunt convinsă că s-ar lupta aici, și acum, dacă nu ar fi în club. Oricum, nu ar fi prima oară.
Se întorc, și chiar dacă partenerul meu se uită la persoanele de la masă, Ronald mă ucide cu privirea sa. Nu îmi dau seama dacă mă urăște sau nu, pentru că privirea sa mă intimidează. Dar chiar și așa, nu mi-aș întoarce privirea de la el, pentru nimic în lume.
- Haide iubito, îmi spune Aiden, înconjurându-mi talia.
Simt cum mâna sa îmi atinge talia, și regiunea tăiată de la rochie, ce îmi dezvăluie o parte din spate, lăsându-l gol. Un frig îmi explodează în întregul corpul, dar nu știu dacă este din cauza modului în care mă atinge Aiden, sau din cauza modului în care mă privește Ronald. Îmi cade privirea de la ochii săi, la nasturele ce îi lasă pielea liberă. Apoi îi caut abdomenul, și când îmi ridic privirea, realizez că și el îmi privește îmbrăcămintea. Se uită la mâna lui Aiden, care se află nu cu mult mai jos de sânul stâng. Își ține mâna lipită de mine, iar pentru asta, Ron își mută privirea de la mâna lui Aiden la ochii mei. Îmi dau seama că Aiden conștientizează schimbul de priviri dintre mine și Ron, pentru că mă trage mai aproape de el, și îi face semn din cap lui Ronald, îndepărtându-mă de ochii lui. Magnetul dintre noi rezistă, dar doar până Aiden îmi vorbește.
- Nu te mai uita la el. Tu ești ,,îndrăgostită" de mine, ai uitat?
Zice pe un ton jos, ce îmi afirmă faptul că e enervat de modul în care m-am uitat la Ron.
- Nu mă uit. Ce ați vorbit?
Își schimbă expresia, arătând furios. Îmi cobor privirea la nasul său, și îl admir cum arată din profil. Îmi place forma nasului său, și umflatura ce se complimentează cu forma feței.
Mă conduce spre mulțime, lăsând jumătate de pas între noi doi. Doamne, cât de frumos este, îmi trece în minte pentru o secundă. Dar toate gândurile frumoase îmi dispar, când realizez că nu mi-a răspuns la întrebare.
- Ce ați vorbit, voi doi? Mă ignoră, aranjându-și cămașa. Hei, Aiden? îi repet. În regulă, deci acum ne ignorăm?
- Ai spus ceva? Îmi strigă pe muzică, lăsându-mă să cred că nu m-a auzit din cauza remixului.
- Ce naiba ai vorbit cu Ronald? Îi repet.
- Mi-a spus ceva, dar mă ocup eu de el înainte să plecăm.
- Ronald. Aiden. Mă corectez, sperând că nu m-a auzit.
Văd cum se înroșește și îmi dau seama că m-a auzit.
- De fapt, ne ocupăm de asta acum. Fiind eu cu spatele spre masa lui Ron, și Aiden cu fața, trece pe lângă mine, dar nu înainte să îmi pun mâna pe umărul său, și să încerc să îl opresc.
- Ce faci? Îi spun confuză și speriată, chiar dacă știu ce vrea să facă și de ce se îndreaptă spre masa lui R. Chiar nu știu cum ăștia doi s-au înțeles la început și au ajuns asociați, pentru că e ură pură între ei.
- Îl învăț ceva pe idiotul ăla blestemat.
- Hei, hei, îi spun, așezându-mă încet în fața lui. Spune-mi ce ți-a spus.
Chiar dacă se uită doar la Ron, și din câte mă gândesc, și el la Aiden, îmi vorbește pe un ton plin de furie.
- Mi-a spus să stau departe de tine că ești a lui. Cine se crede să îmi spună mie... îl opresc, lipindu-mi buzele de ale sale.
Acesta nu se opune, lăsându-mă să îi port buzele peste ale mele, și să îi simt gustul. Mâna dreaptă, cu care îi țin fața, o așez pe ceafă, înghețându-i pielea, la fel cum îmi îngheață și mie mâinile. Îmi lipesc degetele, pentru a-l apropia de corpul meu, fiind cu mult mai înalt decât mine. Fără să mă pot abține, un zâmbet ne desparte sărutul, provocat de modul în care s-a lăsat pierdut de buzele mele.
Doar sărutul meu l-ar fi calmat, și am nevoie de el. Am nevoie să îl facem gelos pe Ronald, și după aceea dacă vor să se ucidă în bătaie, pot să o facă. Am nevoie de marioneta mea.
- Meredith, spune cu accent pe numele meu.
Zâmbetul mi se întinde pe toată fața ca și la un copil.
- Vrei să plecăm? Îl întreb, deși știu că îmi va oferi un răspunsul negativ.
Dacă plecăm înseamnă că este slab, și doar nu vrea să îmi ofere impresia asta, nu? Până la urmă este stima sa de sine la mijloc.
- Plecăm. Dar nu înainte să ne terminăm planul. Oricum se uită la noi de când m-ai sărutat, încât nu știu dacă este nevoie să merg eu la el, pentru că ceva îmi spune că nu mai este mult până vine el aici, zice mulțumit de reacția obținută.
- Chiar vrei să vină aici? îi spun doritoare să îl provoc.
- Nu ai putea, îmi spune cu încredere, chiar dacă pare și ca o cerere.
- Vrei să pierzi al doilea pariu pe ziua de astăzi?
- Oamenii ăia sunt foarte importanți pentru el, ar trebui să îl enervezi la culme ca să îl ridici de la masa aia.
- Eu pot.
- Să te văd, îmi spune doritor, știind că și el o să se simtă bine prin modul în care îl enervez pe adversarul lui.
- Încă se uită la noi? întreb.
- Se mai uită câteodată și în direcția celorlalți, dar da, se uită la noi acum.
- Perfect. Dar Aiden, eu vreau mai mult decât să îl fac gelos, îi spun la ureche. Eu vreau să îl distrug înainte să plec din Vegas. Ești pregătit să faci asta?
- Vreau să îl distrug la fel de mult ca și tine. Clubul ăsta e al meu, și trebuie să îmi rămână doar mie acțiunile. Dacă tu îl rănești atât de tare încât să mi le cedeze, atunci nu îmi pasă ce îi faci.
Îi șoptesc la ureche planul, iar el îmi răspunde din cap.