Semnul lui

Clubul pentru mine

Ronald

De două zile am încercat să petrec cât de mult timp posibil, la club. Nu pentru că sunt zilele mele de lucru, și nici pentru că îmi place să îmi petrec timpul aici, cu bărbați ce beau până uită numele iubitelor lor, dar nu uită cum să să le pipăie ca niște libidinoși. Sau bărbații ce vin ca să își înșele nevestele, fiindcă nu își pot lua privirile de la tinere.
După ce Meredith ,,m-a înșelat" nu m-am putut opri din a mă pune în poziția lor. A celor înșelați. Nu am putut să nu mă gândesc cum este sa fi cel înșelat. Nu disprețuiesc locul ăsta. Când am ajuns în Las Vegas, clubul mi-a oferit un motiv pentru care să trăiesc. Logodnica mea mă înșelase, cel puțin așa am crezut la momentul respectiv, nu mai aveam apartament, eram într-un oraș nou, departe de toți prietenii și cunoscuții. Eram departe de adevăratul lucru care mă ținea în viață, după Mer, acela fiind medicina. Dorința de a ajuta oamenii, și munca care am depus-o ca să ajung rezident, este inexplicabil de grea, dar frumoasă. Dar cum am spus, era după Meredith. Am vrut să uit de tot ce îmi aducea aminte de ea. Ar suna penibil, dacă aș mărturisi cuiva că în zilele în care mă întorceam obosit după practică, Mer îmi punea o mulțime de întrebări, de parcă ea ar urma să fie doctoriță. Când am avut de învățat oasele, a vrut să îmi facă timpul de învățat mai plăcut. Mi-a spus să stau nemișcat pe canapea, iar în câteva secunde și-a adus câteva pensulele, creioanele, vopseaua galbenă și cea roșie. Încă îmi aduc aminte culorile, pentru că nu le-am putut șterge de pe piele mai mult de două zile. Pe membrele superioare mi-a desenat humerusul, radiusul și ulna. Cu creionul galben mi-a desenat oasele carpiene, cu cel roșu mi-a desenat metacarpiene, și pentru că nu își găsea creionul albastru, mi-a desenat cu creionul de ochi, falangele. Nu mi-a reproșat niciodată, dar știu ce înseamnă pentru o fată, să își strice creionul de ochi, în special pentru a desena pe pielea iubitului cu el. Asta a fost doar una dintre mulțimile de lucruri pe care le-a făcut pentru mine. De crăciun mi-a cumpărat două cărți de anatomie, și în următoarele săptămâni mi-a fost alături să studiez pentru examene. Are un talent nemaipomenit la desen, iar eu am o memorie vizuală genială. Mi-e îmi place să citesc, iar ea are memorie auditivă, așa că am stabilit ca ea să îmi deseneze la anatomie, și să îmi realizeze scheme, iar eu să îi citesc, în schimb, la chimie, ea fiind pe partea de cercetare. Cel puțin, așa era înainte.
Am cunoscut o persoană la spital, o femeie. Era în vârstă de treizeci și doi de ani. Ni se spune în facultate, atât de către profesori, cât și de doctorii din spitale, să nu ne atașăm de pacienți. Nici nu ar trebui spus, pentru că lucrul este cât se poate de logic. Eram la oncologie, și îmi petreceam multe zile pe lângă ea. Eram în practică, iar în momentul respectiv, dimineața la cinci când ajungeam la spital, nu erau multe de făcut. Nu în ziua aceea. M-a întrebat ceva, eu am intrat în cameră, și discuțiile noastre au început. În primele zile m-a întrebat lucruri ce privesc doar starea ei de sănătate.
Cancer intestinal, avansat. Avea multe metastaze, și știam la fel de bine ca și ea, că timpul ei de trăit este scurt, foarte scurt. Dar m-am atașat de ea. Eram un student prostuț și milos, care arăta mai multă compasiune decât era nevoie. Pe cum treceau zilele, mă întreba de lucruri personale, și am ajuns să o consider ca și o mamă, mama pe care nu am avut-o. Întotdeauna m-am întrebat cum este să ai o mamă, și să nu fii crescut doar de un părinte. Abby, m-a ajutat să trăiesc chiar și pentru un timp scurt, sentimentul. Nu mai veneam ca să o verific, dar ca să discut cu ea. Dacă eram furios, veneam și discutam cu ea, mă lăsa să mă descarc, și puteam vorbi orice cu ea. Îmi povestea de copiii ei, care veneau să o vadă, dar mult prea rar. Erau o dată la două săptămâni acolo, și după ce plecau, trebuia să îmi petrec noaptea la spital cu Abby, pentru că tot ce făceau era să o sperie, și să o întristeze despre moarte. O întrebau despre avere, casa din pădure și apartamentul din centrul orașului. Și dacă nu vorbeau despre avere, foloseau fraze precum ,,după ce mori" sau ,,când o să mori".
Abby a murit în fața mea. M-a durut îngrozitor, dar știam amândoi că urma să se întâmple. Ea știa, și a acceptat, dar eu... eu nu puteam să accept. Sunt bărbat, dar când a murit, mi-a ruinat ceva în suflet. Am plâns în fața ei, și oricât de mult știu că am greșit, am rugat-o să mai rămână cu mine pentru câteva secunde. Mi-a răspuns ,,Știu că ți la mine Ronald. Mi-ai arătat asta. Mereu o parte din mine va fii cu tine, dar trebuie să nu te lași distrus".
Am iubit-o. După ce a murit, Meredith a avut grijă de mine. A dus flori la mormântul ei pentru mine, m-a ascultat ore întregi cum am vorbit despre ea, m-a lăsat să plâng, fără să creadă vreo secundă că nu am dreptul. M-a înțeles.
Revenind la club, este important pentru mine. Mă ajuta să uit de ce am pierdut. Meredith. Medicina. Șansa de a ajuta alte persoane ca și Abby. Regret că am părăsit-o pe Mer, și mă urăsc că nu mi-am ținut promisiunea față de Abby.