Semnul lui

Respiră

Meredith
Aiden îmi deschide portiera mașinii și așteaptă să mă așez, ca să poată urca la volan. Mașina îi este de un negru lucios, și chiar dacă nu am cunoștințe despre nimic din partea autoturismelor, observ că pe volanul șoferului este semnul BMW, lucru care nu mă surprinde, pentru că mă așteptam să aibă o mașină scumpă. Și tot el vorbește despre o viață ușoară? Are tot ce și-ar putea dori. După conversația lui și a lui Ronald, mi-am dat seama că sunt proprietarii clubului. Aiden are o mașină scumpă, un corp atrăgător și pot să pun pariu că la fel îi este și locuința, așa că de ce se comportă de parcă ar fi trecut prin mai multe decât mine? De parcă eu o duc mult mai bine ca și el, iar el se chinuie să trăiască.
Îmi privește corpul cum cade domol pe scaun, ignorând faptul că îmi arunc poșeta pe jos. Îi simt privirea, și sunt sigură că încă mă privește, dar nu dau în momentul de față doi bani pe faptul că sunt analizată. Mă distrug gândurile. Cum am putut să mă întâlnesc fix cu el în noaptea asta? Și de ce m-am comportat de parcă m-a distrus și încă sufăr după el? Adică, l-am ignorat, știu asta, dar faptul că l-am întrebat de ce m-a părăsit și el mi-a oferit acel răspuns... nu m-a ajutat cu nimic. Anul acesta a fost greu... și nu pot să nu mă gândesc la cuvintele lui. ,,Oricum nu mă interesează ce faci, doar să nu îl înșeli și pe el, cum faci cu restul bărbaților ok? ", e mult mai dureros decât credeam că o să fie. Aș vrea să știu motivul pentru care continuă să mă mintă, și aș da orice, să știu ce s-a întâmplat în aceea zi cu el.
Mă doare capul îngrozitor de la cele două pahare băute acum câteva minute. Nu am m-ai băut de la ziua de naștere a Soranei, de acum doi ani, dar tot nu îmi vine să cred că mă simt amețită de la o cantitate așa de mică de băutură. Acesta închide portiera și se urcă la volan. Deși el nu mă privește tot drumul, eu nu îmi pot lua ochii de la buzele sale. Încerc sa fac o asemănare între el și Ronald. Ochii îi sunt negrii și acum că îl văd mai de aproape sunt sigură că nu sunt căprui, cât despre păr, îl are scurt și brunet. Tunsoarea sa este buzz cut, și știu denumirea, pentru că fratele meu a avut aceeași tunsoare toată adolescența, doar că el este blond natural, ca și mine. Trebuie să recunosc că tunsoarea asta i-a adus o grămadă de faimă în liceu, și nu am înțeles niciodată de ce fetelor le-a plăcut tunsoarea asta, până acum când îl privesc pe Aiden. Nu, nu seamănă deloc cu Ronald. Singurul lucru care îl au în comun sunt mușchii, brațele mari și mâinile. Poate și înălțimea.
Îmi este dor de părul lui roșcat, pare mult prea matur cu părul negru, și tatuajele îl fac să pară înfricoșător, în special cel care îi înconjoară gâtul. De fapt, cu noua lui personalitate se potrivește perfect. Așa cum arată, așa și este. Oricum, trebuie să încetez să îl caut pe Ronald în orice bărbat. Povestea noastră s-a terminat și trebuie să accept asta. El a acceptat foarte simplu.
- Am ajuns, îmi spune acesta, parcând în fața unei case imense de trei etaje.
Aceasta este făcută cel puțin șaizeci la sută din sticla, dar ce mă impresionează în mod special este piscina imensă cu un bar în centrul acesteia. Barul este construit din piatră, și scaunele din apă la fel.
Nu îmi vine să cred că unii oamenii trăiesc așa de bine, doar din pariuri. Bine, sunt ignorantă dacă îmi spun că trăiește doar din pariuri, pentru că omul ăsta deține un club în Las Vegas. Eu am făcut o facultate de patru ani și lucrez cel puțin șase ore pe zi ca să am un apartament, iar unii trăiesc atât de bine fără să facă toate acestea? Trebuie să recunosc că sunt puțin invidioasă pe locuința sa.
Coborâm din mașină și mă conduce spre ușă, urcând mai întâi, patru trepte de marmură. Acesta observă uimirea de pe chipul meu când deschide ușa și rânjește.
- Impresionată?
Să fii sigur că sunt! Omul ăsta trăiește într-un adevărat castel, doar că unul de trei etaje, plin de sticle. Pereții îi sunt bej, iar canapeaua și mobila îi sunt negre. Toată casa îi este neagră, cu excepția pereților. Are un tapet gri șters în jurul televizorului ce îi ocupă aproape întreg perete. Chiar dacă sunt amețită, pentru că băutura ce mi-a servit-o barmanul la club a fost mult prea tare pentru mine, tot pot să observ anumite detalii ale casei și să o admir.
- Nu, spun eu, luându-mi privirea de la candelabrul de sticlă.
Îl las să meargă înaintea mea ca să pot privi casa fără să-și dea aere. Sincer, și eu dacă aș trăi într-o casa de așa fel, aș fi îngâmfată. Desigur, sunt fericită cu apartamentul meu micuț cumpărat din ore întregi de lucru, dar aș dori să am și eu o piscină cu bar. Și un televizor ca și la cinema. M-aș putea uita la Gilmore Girls ore întregi, fără să mă chinui la televizorul meu mic din dormitor.
- O să dormim aici, îmi spune acesta, lăsându-mi loc ca să intru în dormitorul principal, care este chiar alături de living.
Dormitorul e mare, având același vibe ca și restul camerelor din casă. Are un pat lat de două persoane, o canapea care mi se pare un loc perfect de citit o carte, și o bibliotecă cu cărți. Nu pare genul de tip care citește. Nu l-aș vedea cu o carte în mână, oricât aș încerca să mi-l imaginez.
- Vrei să spui că eu o sa dorm aici, așa-i? Îi spun pe un ton serios, chiar dacă simt că nu mă pot certa cu el acum. Sper că și-a încurcat cuvintele, și dacă nu, sper că va ceda.
- Nu, o să dormim, amândoi. Nu vreau să pățești ceva în noaptea aceasta.
- Am băut două pahare, mă răstesc eu.
- Și te-ai lovit de ușa de la intrare de două ori, îmi spune acesta, zâmbind.
Privindu-l atent, observ cum îi se dilată pupilele, și buzele îi se umezesc la contactul cu limba. Chiar dacă nu îi erau crăpate, modul în care îi se umezesc și înmoaie, îmi distrage atenția pentru câteva secunde de la conversație.
- Din cauza scărilor, sunt mult prea înalte.
Te rog cedează, și lasă-mă să mă culc, îmi strig printre gânduri. Vreau doar să dorm și să nu fac vreo prostie pe care o să o regret mâine.
- Dar atunci când ai coborât din mașină? Mi s-a părut mie că te balansai pe picioare?
- Nu mă culc cu tine, îi spun direct, știind că și el tinde să fie la fel.
Dacă vrea să ne culcăm împreună, să-și i-a gândul, pentru că singurul lucru de care nu am chef în noaptea asta, după ce m-am întâlnit cu fostul meu, este să mă culc cu un străin. Am trecut prin destule prostii în noaptea aceasta.
- Stai liniștită, păpușă, nici eu nu vreau să mă culc cu tine. Eu o să dorm pe canapea. Îmi zâmbește și mă privește amuzat.
- A... spun eu pe un ton rușinat, simțindu-mă prost că am insinuat totul greșit. Dar de ce nu vrei să te culci cu mine? Zic eu, fără să realizez că tocmai am spus asta cu voce tare.
De ce nu pot niciodată să fiu fericită cu răspunsul oferit, și trebuie să mă opun? Până la urmă asta voiam să aud de la el, nu? Că nu o să ne culcăm împreună. Aș vrea să-mi pot ține gura închisă câteodată.
- Când o să mă culc cu tine, o să fie pentru că vrei și tu, dar în acest moment nu iei decizii concrete. Ești sub influența alcoolului și nu o să profit de tine.
- Ce te face atât de sigur că o să mă culc vreodată cu tine? Întreb eu, fiind mirată de modul în care a formulat enunțul.
Adică, a spus ,,când o să mă culc cu tine", nu a spus ,,dacă o să mă culc". Este o diferență majoră. Nu o să mă culc cu el niciodată, dar chiar sunt curioasă de ce crede că o să o fac.
- Pentru că mă găsești atractiv.
Își desface nasturii de la cămașă, dar continua să mă privească pentru a-mi analiza reacția.
Am avut dreptate, abdomenul lui este foarte bine lucrat, dar ce mi atrage atenția cel mai mult este tatuajul de pe piept. Nu știu exact ce semnifică, cred că este un tatuaj tribal. E în culoarea negru, și merge perfect cu tenul lui închis. Acesta se întinde și pe braț, până la încheietură, unde are brățara de aur.
- Continuă să crezi asta, spun eu, întorcându-mă cu spatele la el, ca să nu mă mai las distrasă de corpul lui.
- Sunt sigur că o faci. Se apropie de mine, cu pași lenți.
Îi aud respirația, și el o aude pe a mea. Cu cât se apropie mai mult, respir mai greu. Foarte greu. Trag mult aer în piept, pentru că simt că simt că nu este destul în cameră pentru amândoi. Îmi închid ochii când își așează mâna pe brațul meu și îmi lasă breteaua de la rochie să cadă de pe umăr. Buzele sale se apropie de urechea mea, până când, atenția mea este îndreptată doar asupra respirației lui, la ce îmi șoptește și modul în care o face. Mintea mă păcălește și îmi spune că atingerea este a altei persoane, care m-a rănit neîncetat.
- Spune-mi că mă găsești atractiv. Haide, repetă acesta.
Își lipește buzele de umărul meu și lasă umed în urma sa. Vocea. Acum că nu mai văd nimic, și doar ascult, realizez că și vocea le este asemănătoare. Cel puțin, corpul meu mă face să cred că așa este.
- Aiden, șoptesc eu, încercând să mă trezesc la realitate, ca să conștientizez că e un alt bărbat lângă mine, decât cel pe care mi-l imaginez.
- Spune-mi că mă placi. Că vrei să continui să te sărut, șoptește. Vrei să îmi simți abdomenul lipit de al tău, adevărat?
Când îmi pune mâna pe spate, singurul lucru la care mă pot gândi este semnul lui Ronald. La atingerea sa și săruturile care mi le oferea înainte să meargă la cursurile de la spital. La momentele în care stăteam pe pat și îmi povestea despre absolut toate lucrurile cu care a avut de-a face în ziua respectivă. La modul în care își lăsa mâna să-mi cadă în jos, pe spate, și îmi înconjura talia goală, fără nici un material pe ea.
Dar persoana care mă atinge nu este el, e altcineva. Nu pot face asta, nu pot să las un alt bărbat să mă atingă, nu încă. Nu acum. Nu pot face asta.
- Nu, spun eu, trăgându-mă din strânsoarea lui.
- Îmi pare rău, spune instant cum mă îndepărtez.
- Ziceai că nu vrei să profiți de mine. Acesta se îndepărtează când realizează că a făcut o greșeală și își i-a cămașă de pe pat.
- Ai dreptate. Iartă-mă. Nu am... O să dorm la mine în cameră în noaptea aceasta, tu odihnește-te.