Maestra evadării

[Scorpionul de Safir]

Cassian coborî treptele crăpate către zona celulelor de carceră, jucându-se absent cu inelul pe care erau cheile metalice. Nu mai vorbise cu ea de când aproape se luaseră la bătaie în cantină, deși se gândise la ea aproape tot timpul, o prezență fantomatică ce nu îl lăsa singur niciodată.

Ajuns în dreptul ușii, băgă cheia în încuietoare, împingând încet ușa la perete. Se aștepta ca lumina să fie aprinsă, dar era doar întuneric complet înăuntru, un aer de gheață ieșind pe hol. Duhnea a mucegai și umezeală.

Malikah stătea pe podea, așezându-și din instinct mâna în dreptul ochilor când lumina intră subit în celulă. Cassian rămase în prag, privind cioburile de bec lăsate în mijlocul încăperii, patul făcut perfect, zidurile zgâriate.

- Poți să ieși, Malikah, o anunță apoi. Perioada de carceră s-a terminat.

- Deja? îi zâmbi cu ironie, sprijinindu-și coatele de genunchi, rămânând în șezut pe podea. Încă îmi aduc aminte de ce am intrat, să știi. Nu m-am senilizat.

- A, serios? râse la rândul său. Și vrei să mai stai? Spune-mi doar, trec pe la tine peste încă șapte zile.

- Nici să nu te gândești să mă închizi din nou în mormântul ăsta, răspunse rapid, ridicându-se în picioare și ștergându-și pantalonii de praf. Își simțea corpul ca de piatră, greu și amorțit, de parcă nici nu i-ar fi aparținut.

- Puteai spune cuiva să îți pună un bec, îi indică el cioburile.

- Cui, lui Alvaro? Să-mi schimbe becul, să mute mobila, izbucni în râs de-a binelea, lăsându-și capul pe spate. Nu fii prostuț, cavalerule, îl ocoli, ieșind în sfârșit din cubul de ciment. Cassian doar și-a dat ochii peste cap, închizând ușa în urma femeii. Cavalerule, auzi.

- Slavă lui Allah că pot ieși, continuă ea să vorbească de-a lungul holului, întinzându-și brațele în aer. Cine mai e în tură cu tine?

- De ce te interesează? Mai ai câte un gând bun pentru cineva în mod special?

- Am gânduri bune pentru toată lumea, Universul lucrează în favoarea oamenilor pozitivi, i-a zis peste umăr. Dar, totuși, sunt în închisoare și vreau să fac duș, trebuie să știu cine e în tură ca să știu dacă iau și briceagul sau mă rezum la șampon. Miros ca un cadavru, se strâmbă după ce își mirosi gulerul bluzei.

Cassian se abținu să nu râdă.

- În curând vei mirosi a mâncare, deci nu-ți irosi parfumul azi, o anunță, mergând încă în spatele ei.

- A mâncare, de ce? Te-ai hotărât în sfârșit să mă inviți la cină?

- Aveam de gând, glumi, dar am văzut că devii violentă în mediile în care se prepară mâncarea. Cred că doar eu am observat lucrul ăsta, pentru că directorul te-a mutat la muncă în bucătărie pentru următoarele treizeci de zile.

- Logica și sistemul vostru mă uimesc pe zi ce trece mai mult, sincer, se strâmbă.

- Prefereai să speli toalete?

- Cu limbile colegilor tăi, da, că tot au o atracție deosebită pentru a intra în băile femeilor.

De data asta, Cassian chiar râse, negând amuzat din cap.

- Ești nebună complet, concluzionă, urcând treptele în urma ei.

- Poate, dar sunt o nebună care te face să râzi, îl privi peste umăr, apoi își văzu singură de drum până în propria celulă, bărbatul lăsând-o să se depărteze fără să-i mai răspundă nimic.