Maestra evadării

[Un scorpion într-un cub de gheață]

      • CAPITOL SCRIS ALĂTURI DE Tasmmyn •

       În celulă era așternută o beznă pe care o puteai tăia cu lama unui cuțit. Cărțile ei erau toate împrăștiate pe podea, dar își zise că nu era cel mai bun moment să și le aranjeze atunci. Profitând de întuneric, Malikah ascunse înapoi cartela de acces, ferindu-se de privirea bărbatului. Tresăriri ale adrenalinei încă îi mai cutreierau corpul, având o scurtă cutremurare de gheață în măduva oaselor. Și-a dres glasul, trecându-și degetele prin păr.

     — O să cedezi dacă o ții tot așa, își recuperă cartea pe care o citea a treia oară de pe noptieră, strângând-o la piept și revenind lângă el.

    — Cedarea nu face parte din fișa postului în niciuna dintre locații. Voi fi bine, stai liniștită, se dădu înapoi câțiva pași pentru a îi face loc să avanseze.

    — Să stau liniștită nu face parte din fișa postului meu, îi zâmbi, înaintând spre drumul pe care deja îl știa prea bine.

   — Trei ore te suspend de la post, râse slab, reprimându-și un căscat. Palacios! îl ochi pe bărbat, acesta fiind gata să intre în Galerie, prinzându-l făcând imediat cale întoarsă către drumul pe care veni atunci când o văzu pe femeia scorpion.

     Bărbatul strânse din ochi, oftând încet. Se întoarse fără pic de tragere de inimă spre ei.

     — Cass, îl salută. Zahir, își înclină ușor capul. Mă bucur că trăiești. Nereea a fost dusă la spital, e în stare de șoc... ei bine, ca noi toți, de altfel. Ești ok?

     — Un adevărat miracol pe două picioare, se indică pe sine. Sunt bine, mulțumesc.

     — Ce faci, ai treabă? Pot să te rețin o clipă? îl trase Cassian puțin într-o parte.

     — Ă, nu. Adică da. Nu am treabă, deci mă poți reține. Sigur. Sigur, veni tras după el, fără o prea mare încredere în privire.

     — Perfect, că eu am de nu îmi văd capul. O duc pe Zahir la carceră. Am nevoie să ții asta, își întinse arma de foc. Mi-o dai tu mâine când intru pe tură.

     — Ă?! păru că se sperie. Ești sigur că... știi tu. Că nu ai nevoie de ea? o privi fugitiv pe Malikah, femeia râzând scurt spre el.

     — Habibi, gardian mai panicat decât tine nu am mai văzut. Tranquila, tranquila, îl ocoli nonșalantă, sunt în toane bune azi. Tocmai am fost salvată de la a-mi zdrobi capul de beton. E o zi bună.

     — Și asta, își scoase cu cealaltă mână bastonul, întinzându-l de asemenea.

     — Omule, de ce? îi șopti, luând parcă pe furiș obiectele. De ce? Ți s-a urât cu binele?

     — Pentru că o duc la carceră. Pe Malikah Zahir. Pentru că sunt obosit ca dracu'. Pentru că nu am putere să mă lupt cu ea. Dacă îmi ia armele sunt ca și mort, așa că mai bine nu le am. Prefer să mor cu mâinile curate. Hai, le iei sau ce faci? Îți aduc mâine o cutie cu gogoși.

     — Și dacă te atacă și nu ai arme? Geniule! Ce faci, o bați? Omule! Lipsa de somn ți-a atrofiat creierul!

     — A! Și ăsta, își scoase telefonul, ignorându-l. Dacă sună de la sanatoriu, le spui că ajung în cel mai scurt timp posibil. Contez pe tine.

     — Nu pricep, își băgă fără încredere telefonul în buzunar. Nu pricep ce vrei să faci. O duci, o încui, pleci. Cass! Pleci, îl fixă cu privirea. Nu te încui tu singur în cursa scorpionului. Cass...