Tatuajele noastre.

697 11 0
                                    

~Rămân uimită când ma concentrez pe a vedea unde am ajuns și observ un salon de tatuaje în fața mea.
Z:-Raquel,voiam sa mi mai fac tatuaje. M am gândit sa te iau astăzi cu mine pentru ca mi ai părut interesată, oarecum,de tatuaje.
R:-Mulțumesc,Zayn. Adevărul e ca n am fost într un loc de genul până acum și îmi doream asta.
~Zayn se uita la mine cu ochii lui albaștrii având o privire care îmi trece direct prin suflet și mă pupă pe frunte.
R:-Ce tatuaj vrei să ti faci?
Z:-Vei vedea. De asta mergi cu mine.
R:-Îmi pot face și eu?
Z:-Ce spui,poți?
~În acel moment îmi dădeam seama că mă ambiționează din nou și îi iese foarte bine.
R:-Cu siguranță că pot!
~Zayn mă ia de mână și intrăm împreună în salon. Se salută cu tipul de acolo,par a fi prieteni sau ceva de genul asta. Îmi dictează să mă așez pe o mini canapea până își termină el tatuajul. Intuiesc că vrea să I văd tatuajul abia când termină fiindcă m a pus la o distanță considerabilă. Omul suspansului ,el era. Iubitul meu. Cred ca îl pot numii așa, acum asta reprezintă pentru mine.
Trece în jur de o oră timp în care Raquel își învață fiecare setare de pe rețelele de socializare. Până când tresare la auzul glasului lui Zayn:
Z:-Haide,pistruiato, vino să mi vezi tatuajul.
~Mă ridic ,merg către el și ma uit pe pieptul lui ,acolo unde a ales sa se tatueze de data asta. Ma uit atent și rămân surprinsă văzând tatuajul.
R:- "I will love you the way you want to feel love". E frumos, Zayn,dar de ce?
Z:-Raquel,tatuajele mele sunt făcute semnificativ și cu niște scopuri. Ăsta e făcut pentru posibilitatea de a ma părăsi tu,o sa rămân veșnic cu ceva imprimat de la tine pe lângă amintiri.
~Rămân fără cuvinte și tac. Nu știu ce sa mai spun sau ce aș putea spune.
Z:-Uită te sub,n ai observat.
~Privesc sub tatuajul făcut cu vorbele mele și observ un "#P". Nu știu de ce ,dar n am realizat de la ce venea.
R:-Ce înseamnă "#P",Zayn?
Z:-Vine de la Pistruiata mea. Mai ai alte întrebări?
~Încep sa râd și dau din cap în semn că nu mai aveam alte întrebări.
R:-E rândul meu.
Z:-Deci te vei tatua până la urmă.
R:-Credeai nu pot?
~Zayn râde și se depărtează de mine în locul în care și eu stătusem cât timp se tatua el. Mă gândisem foarte bine înainte de a i spune tipului la ureche(astfel încât sa n audă Zayn) ce voiam sa facă. Așa am ales să mi tatuez sub sânul drept "we try together" și apoi pe încheietură doua mâini împreunate ținând câte o țigară. Ma ridic ,îi fac un semn lui Zayn care aproape adormise. Se ridică de pe canapea și vine grăbit spre mine pentru a vedea. Îi arăt pentru început încheietura.
R:-Îți place?
Z:-Ai spus ca ți ai tatua doar ceva foarte semnificativ pentru tine.
R:-Da. Întâlnirea cu tine e ceva foarte semnificativ pentru mine și practic de la țigara fumată împreună a început totul.
~ uit adânc în ochii lui și observ sclipirea de fericire și mi dau seama ca se bucură pentru alegerea și pentru sentimentele mele. Îmi ridic tricoul astfel încât să mi vadă și celălalt tatuaj.
Z:-E uimitor ,Raquel.
~Se uita la mine cu ochii blânzi și brusc, sărută. Dar se termină destul de rapid pentru că îi sună telefonul și spre uimirea mea,se depărtează foarte mult de mine pentru a răspunde.
Z:-Trebuie plec urgent ,Raquel,te duc acasă.
R:-Ce s a întâmplat? Îmi poți spune?
~Nu spune nimic,se urcă n mașină și conduce ca nebunul până in fața casei mele.
R:-Ce se întâmplă,Zayn?
Z:-Raquel,coboară,trebuie sa plec. Acum!
~Deschid portiera,cobor cu lacrimi în ochi și plec din nou neuitându mă în spate. Urc în cameră, uit pe fereastră și observ că el chiar plecase,deja plecase..

Noua eu,fericită.Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum