Mariage d'Amour

Capitolul 8

*ೃ༄ 8  *ೃ༄

(Persoectiva Autorului)

Uneori, viața îți arată cele mai scurte căi spre fericire, dar spre o fericire ușoară, cotidiană. Ce se întâmplă între ce-i doi tineri încă nu le-a constituit încredere unul față de celălalt. Nu încredere totală.

Suferința înseamnă mai multe. Iubirea înseamnă mai puțin, iar dorul înseamna tot mai mult. Uneori, nu știm cum să le arătăm persoanelor dragi că ne doare, fiindcă suntem răniți de către ei. Iar vina rămâne sub semnul întrebării...

(Perspectiva Hirei)

Mă trezesc cu telefonul sunând numai a notificări. Ceva nu este la locul lui clar. Până și soarele se ascunde după nori, iar o ploaie se aruncă peste pământul cald. Înainte să-mi deschid telefonul, mama îi vorbește lui Jungkook de la parter și în curând, îi aud pașii pe scări. Întorc privirea spre ușă, unde el își trage  răsuflarea.

Orice ar fi, inima îmi bate prea tare... Iar Jungkook mă sperie...

Îi dau lacrimile, dar le abține..

"Ce este? Kook, vorbește cu mine!" se apropie de patul meu și mă strânge în brațe, chiar dacă hainele îi sunt ude, iar corpul îi tremură, ajunge până la mine.

"I te-am furat... E numai vina mea..." murmură el încet.

"Despre ce vorbești?" încerc să-i mângâi spatele, poate se calmează.

Este un coșmar sau ceva? Nu-mi pot da seama dacă sunt complet trează acum.

"Hogi..." înghite în sec. "Azi de dimineață... El a terminat totul." își ridică privirea și-i văd ochii.

"Cum adică a terminat totul?" înghit în sec și simt un nod în gât.

"El s-a dus, Hira... azi de dimineață." o presiune asemenea unei cărămide mi se apasă pe inimă.

Adică Hogi... s-a sinucis.

Nu-mi mai pot simți corpul. E.. un sentiment atât de ciudat. Hogi.. lui i-am spus totul.

Jungkook îmi prinde fața și-și lipește fruntea de a mea.

(Perspectiva autorului)

După cum am spus, unora le este frică... Hogi nu a vrut să plece fără vreun motiv, așa că a lăsat o scrisoare pe primul și ultimul caiet de clasa a XII-a al lui. Simțea asta. Simțea că nu mai suporta să i se râdă în față de propriile lui gânduri. Așa că a terminat. A considerat că a dat tot ce a putut. I-a oferit tot sprijinul pe care l-a putut da Hirei. A încercat.

Acum, toți îl pot privi în poze sau în amintiri.

Uite-i acum pe țoți patru, unul alături de celălalt, pentru a mai putea fi toți cinci pentru ultima dată. Hira, Jungkook, Daejung, Dasom și Hogi.

Hainele negre nu le pot exterioriza toată durerea, ci regretul.

"Hira, credem că asta îți aparține ție." părinții lui îi împart Hirei o ultimă foaie de hârtie înainte să plece spre casă alături de mama ei.

"Mulțumesc..." răspunde ea.

Acum, cei cinci își iau rămas bun. Poate că impactul acesta a fost atât de mare încât să-i despartă complet.

Ajunsă acasă, Hira urcă în camera ei și închide ușa, încuind-o.

Deschide plicul cu scrisoarea și îl citește cu grijă.

"Nu am vrut să fie așa. Cel mai probabil, mi-am dus visul până la capăt dacă citești asta, Hira. Ție ți-am spus mereu totul. Vreau doar să-ți explic.

Nu am mai vorbit de mult timp... iar lipsa ta mi-a oprit complet sensul la orice. Nu am spor la nimic. Nici picturile nu mai au la fel viață. La început, am vrut să fiu supărat pe Jungkook, să dau vina pe el, dar nu este vina lui. El te-a salvat. Iar tu ești răsplata.... Sună atât de patetic. Vreau să fiu nervos pe tine pentru că te-am iubit iar tu nu ai văzut asta. Dar acum, nu mai are rost să-ți spun asta, așa-i?

Vreau doar să-ți mulțumesc că te-ai deschis în fața mea și că mi-ai spus prin ce treci. Îți mulțumesc că m-ai lăsat să te ajut cu ce-am putut și că m-ai ajutat cu tot ce a fost greu. Îți mulțumesc că ai fost lângă mine și în momentele bune...

Te iubesc, Hira și asta nu se va schimba atât de ușor, nici atunci când nu voi mai fii. Va fi totul bine, da?"

Hirei îi cedează tot corpul la afirmațiile pe care le-a citit. Atât a fost de oarbă. Nu crede că există mai rău decât ea pe lumea asta. Plânge în hohote și totuși încă nu a dat totul.

Clanță uși se mișă, se apasă și se ridică dar ușa rămâne neclintită.
__________________________________

Asta se întâmplă dacă mă uit pe ideile nescrise din cărțile SBB. Asta trebuia să fie scrisă acolo dar am abandonat ideea.