Mariage d'Amour

Capitolul 10

Cobor scãrile, ținând tare de bagaje cât timp mama împacheteazã într-o folie de plastic transparent câteva sandwich-uri. Așez bagajele la ușã și merg sã umplu câteva sticle cu apã pentru durata plecãrii.

"Ai pus totul în bagaj?" îi afirm mamei rãspunsul la întrebare, cel puțin așa cred.

Iau sandwich-urile și apa și le aranjez într-un ghiozdan mai mic pe care sã-l țin lângã mine în autocar. Un sunet dur începe sã lase ecouri prin sufragerie, dat fiindcã telefonul îmi sunã și face perna de pe canapea sã vibreze constant.

"Ãsta este apelul de plecare." spune mama, fãcând pași repezi spre mine. "Ai grijã de tine, bine? Și fii fericitã! Sunt câteva zile pe o insulã și nu știu cât semnal o sã ai acolo. Dar mã contactezi cumva în caz cã se întâmplã ceva, da?"mã îmbrãțișeazã.

"Da, mamã." vocea îmi este la fel de ștearsã și-mi este destul de greu sã vorbesc fãrã sã scoatã un sunet deranjator.

Zâmbetul ei dulce mã face sã cred cã nu sunt destul de bunã pentru a trece prin multe lucruri, așa cum a trecut ea. Pare atât de imposibil pentru mine, atât cât pare posibil pentru ea sã pot trece peste.

Pãrãsesc interiorul curții și-l privesc pe noul meu șofer de azi în colo cum se bucurã de întunericul orei cinci dimineața parcã un pic cam mândru de abilitatea pe care a dobândit-o. Vãzându-l atât de fericit mã face sã chicotesc, în același timp, sã vreau sã-i cumpãr o cafea ca sã-și revinã cu capul din nori. Jungkook îmi duce bagajele la mașinã și privește confuz la spațiul inexistent din portbagaj. Parcã se mutã de acasã.

"Câte lucruri ți-ai luat?" îl întreb.

"Cât sã locuiesc pe Jeju o viațã." rãspunde, arãtând un rânjet pânã la urechi.

"Observ." încercãm sã rearanjãm portbagajul încât sã încapã și lucrurile mele.

"De ce nu le pune pe bancheta din spate?" întrebarea lui are un rãspuns atât de simplu.

Este un pic prostesc cã nu ne-am gândit la asta din prima secundã. Cel puțin acum stãm liniștiți. Pun pariu cã Dae și-a luat mai multe lucruri decât Kook, iar împreunã cu Dasom, ar umple toatã mașina. Ce imagine penibilã, așa-i?

Urmeazã îmbarcarea. Cred cã este prima datã când îl vãd pe Jungkook conducând. Este ciudat, fiindcã și-a luat permisul la începutul lunii septembrie, iar acum este aproape decembrie. Cred cã atât de bine baricadatã am stat în camerã încât nu am fost lângã el, nici mãcar la început. Îmi aduc aminte cã mi-a promis cã mã va duce la locul lui preferat într-o zi, când își va lua permisul. Eram atât de fericitã în ziua aceea... A fost ultima zi de școalã și prima zi a cursurilor de conducere pe care le urma.

"Ce spui dacã am merge direct la portul din Busan și sã ne întâlnim cu restul colegilor și profesorilor acolo?" zâmbește el, privindu-mã o clipã.

"Ești nebun?" îl privesc.

"S-ar putea." rãspunde pe cât se poate de sincer.

"Aș spune da pentru agitația din autocar mã dezgustã, dar nu. Profesorul Jong o sã înnebuneascã dacã nu face cineva cum zice el."

"Ai devenit rea de la un timp." râde de mine.

"S-ar putea." îi repet rãspunsul și vãd de cartea mea.

"Dacã nu vrei sã mã bagi în seamã, atunci ne vedem în Busan. Oricum Dae și Dasom deja sunt pe drum spre port." cuvintele lui mã pun pe gânduri.