Aiden

Prefață

- Tyler! Fii atent la ce explic! Să știi că vorbeam pentru cei ca tine, care nu se sinchisesc să citească o amărâtă de carte pentru examen! urlă cu disperare profesoara la un coleg, atrăgându-mi privirea asupra ei și eliminându-mi gândurile precedente.

- Mă scuzați, doamna! spune Tyler, abținându-se să nu râdă în hohote și să o enerveze mai rău pe femeia ce mai avea puțin și putea fi confundată cu ușurință cu o roșie umană.

În clasă se făcuse liniște. Nu știam de ce pereții vopsiți in galben-pal tăceau, sau de ce ferestrele erau toate închise. Profesoara tăcea și ea. Colegii, de asemenea, nu scoteau niciun sunet. Creioanele si pixurile amuțiseră.

Deodată, am simțit un fior parcurgându-mi spatele. Mi-am întors capul, privirea mea rămânând țintă pe băiatul problematic. Ceva nu era în regulă. Am stat și m-am gândit ce anume nu era la locul lui. În spatele lui Tyler stătea cineva. Însă delincventul stătea în ultimabancă.

Am dat din cap, făcându-i un semn. Nu s-a mutat. A rămas acolo, privindu-l pe Tyler în timp ce scria un bilet. Și-a lăsat capul să cadă într-o parte in timp ce și-l ridicase, privindu-mă pe sub genele dese. Se sprijinise cu mâinile de scaunul din fața sa. Ochii de un verde electric mă pândeau, arzându-mi pielea. Fața mea lipsită de orice expresie deveni atât de neexpresivă, încât simțeam că pleoapele sale clipiseră de câteva ori înainte să pășească ușor, dar sigur, printre bănci, ajungând in cele din urmă la mine.

Mi-am lăsat privirea să alunece pe fața sa. Paloarea ei atât de cunoscută dar străină,genele neobișnuit de lungi și negre, ochii de smarald ce îi urmăreau pe ai mei păreau ai unui șarpe ce își fixa prada, iar buzele roșii, curbate într-un rânjet specific. Se apropiase atât de periculos, încât umbra sa mă acoperea cu totul, îmbrățisându-mi corpul ce părea legat de scaun. Știa că sunt prada, iar eu știam că el este prădătorul suprem.

- Ți-a fost dor de mine, Julian? spune pe o voce joasă, ochii sclipindu-i.

- Nici nu ai idee, am șoptit, cutremurându-mă.

- Ar fi trebuit să îți fie. Mie mi-a fost.

Mâna sa catifelată și slabă m-a atins ușor pe gât, trasând o linie de sus, în jos, coborând pe claviculele ce ieșeau mult prea în evidență. Oglinda din ochii lui era spartă. Mii de cioburi cădeau din smaraldele înțepenite pe bezna din privirea mea.

Am clacat.

- Doamna profesoară? Mă simt cam amețit. Pot să merg până la baie? o întreb cu o oarecare teamă.

- Desigur, îmi răspunde, uitându-se la fața mea albă ca varul.

I-am văzut buzele mișcându-se, dar nu am auzit-o. Mă ridic din bancă cu rapiditate, tremurând din toate încheieturile. Eram neliniștit. În străfundurile minții mele se auzea ecoul pașilor săi. Am deschis ușa, ieșind înaintea lui.

Holurile se învârteau împreună cu stabilitatea mea mintală. Nu îmi dau seama cum am ajuns în baie, dar am făcut-o. M-am privit în oglindă. Reflexia mea arăta plină de compătimire.

El stătea în spatele meu, rezemat de peretele unei cabine. Avea aceeași privire. Aceeași aură de neegalat. Nimeni nu îl putea distruge. Intențiile sale erau divulgate în secret de către rânjetul ce nu îi dispăruse de pe față. Se distra.

- Nimeni nu îți vrea binele. Doar eu îți pot fi de încredere, spuse cu seriozitate.

Dar era un mincinos. Unul foarte bun. Lumina se învârtea în jurul lui iar pământul se oprise din rotație. Liniștea îmi zgârie timpanele, armonia tăcerii imprimându-se adânc pe fața mea. Nu mi-am mișcat capul. Mă priveam în continuare.

Îmi priveam ochii negrii, atât de negrii încât nu le puteam vedea pupila. Cearcănele de sub ei îmi împodobeau pielea albă ca laptele. Părul șaten îmi stătea dezordonat. O durere insuportabilă îmi străpunge capul.

Totul se destramă fără vlagă. Este într-o continuă cădere. Se desfășoară într-o liniște bolnav de ispititoare. Un țipăt sparge această oglindă de gheață, necruțându-mi tăcerea. El se deplasează până în spatele meu, punându-și capul pe umărul meu încordat. Vrea să îmi închidă toate scăpările, să mă distrugă în cel mai necruțător mod. Își încrucișează brațele în jurul trupului meu plăpând.

Reflexia din oglindă îmi dispare. Întunericul o acaparează, amorțindu-mi simțurile. Capul de pe umărul meu se mișcă ușor. Își lipește obrazul mai rece decât un ghețar și mai ascuțit decât un cuțit cu două tăișuri de gâtul meu. Tremuram, dar nu știam de ce. Sau poate că nu doream să știu. Și-a făcut intrarea în viața mea cu forța brută. Mi-a dat peste cap planurile pentru viitor. Nici măcar nu are idee câte lucruri mi-a distrus. M-a distrus fizic si psihic.

- Fără mine ești doar un cadavru. Sufletul tău îmi aparține.

Știam asta, dar nu voiam să accept.

- Te vei dezmembra dacă plec.

Dar nu vreau să pleci.

- Vei rămâne o bucată de carne pentru tot restul vieții tale patetice.

Nu pleca.

- Ceilalți vor să te omoare.

Oglinda spartă din ochii tăi a început să radieze. Nu am înțeles pe moment ce îți doreai, dar aveam să aflu în curând.

Eu ți-am spart oglinda.

Dar tu nu exiști.