Aiden

Capitolul 3

Vântul încălzit de către mândrul soare se plimba printre ramurile copacilor înfloriți. Liniștea era tulburată de către murmurul frunzișului ce creștea pe zi ce trece mai des, mai bogat. Limpezimea cerului îți dădea o stare de pace, păsările despicând din când în când puritatea sa.

Drumul către școală părea nesfârșit, asemenea timpului petrecut acolo. Nu uram școala. Am înțeles de multă vreme că ea ne forma gândirea și ne deshidea ușa cea zăvorâtă a viitorului. Ceea ce uram, erau persoanele din ea.

Elevi ce nu își dădeau interesul pentru propria lor cale, dar care își doreau să devină oameni de succes. Cei care te judecau fără motiv, doar pentru că nu ești ca ei. Băieții care se dădeau șmecheri în fața oricărei fete. Profesorii care nu își dădeau interesul. Toate aceste lucruri mă făceau să realizez că școala devenise un fel de parc, unde fiecare făcea ceea ce își dorea, nemaiținând cont și de ideile celui de lângă el. Erau, teoretic vorbind, setați în același mod, cu aceleași scopuri și dorințe trase la indigo.

Ce nu puteam să înțeleg, chiar dacă încercam să analizez situația pe toate părțile, erau adolescenții care veneau la școală doar pentru prezență, căci ei nu se străduiau să învețe. Dacă nu te deranjează un 2, atunci nu te va deranja nici o nenorocită de absență.

- Julian! Am ajuns, strigă băiatul ce m-a însoțit tot drumul până la școală.

Realizând că iar m-am pierdut printre gânduri, m-am uitat zăpăcit la persoana de lângă mine. Procesând informația, am deschis poarta ce stătea zveltă în fața mea și am pășit în interiorul curții. Clădirea, vopsită într-o culoare deschisă ce părea a fi portocaliu, se înălța plină de gloria a celor 40 de ani de vechime.

Tufișurile din curte, proaspăt udate, împreună cu rândurile de flori plantate cu puțin timp în urmă, dădeau o pată de culoare peisajului șters. Băncile, amplasate strategic, înconjurau curtea. Faimosul nuc din centrul terenului de fotbal avea ramurile golașe, mângâiate de adierile vântului blând.

Mi-am zărit colegii pe banca din fața intrării elevilor. Deoarece eram în ultimul an de generală, nu eram siliți de nimeni să ne mai purtăm uniformele. Mare greșeală. Bluza de culoare roz neon a unei fete se putea folosi ca și semn pentru a dirija traficul, pe când blugii colegului ce stătea în spatele ei păreau a fi cu două mărimi mai mari, căzându-i de pe șolduri. Acum, parcă înțelegeam de ce profesorii nu își mai dădeau interesul la ore.

Simțind căldura ce se izbea în valuri, mi-am descheiat geaca. Am urcat scările ce mă despărțeau de intrare și am deschis ușa, ducându-mă către clasă. Holurile erau pline de elevi ce se grăbeau de la cabinete, la clase, căci se sunase de pauză.

Ajungând în sală, mi-am pus ghiozdanul pe scaun, geaca în cuier și m-am așezat în bancă, scoțându-mi cărțile necesare pentru prima oră. Doar câțiva colegi se aflau în încăpere, ceilalți fiind în curte sau la baie.

- Hei, Julian! mă salută colega mea de bancă, fața fiindu-i toată numai un zâmbet.

- Cine-i tipa? întreabă Aiden, aducându-mi la cunoștiință că el încă se afla acolo.

Băiatul cu părul negru se uită ciorâș la fata ce stătea neclintită, cu privirea asupra mea. O privește din cap până în picioare, uitându-se îndelung la fața sa. Nu avea o față fermecătoare ca modelele din reviste, dar era îndeajuns de drăguță pentru a se cataloga a fi frumoasă. Se învârte în jurul ei, părând un leu ce și-a încolțit prada. Rânjește.

Îl urmăream cu privirea, nerealizând că nu i-am răspuns salutului fetei ce acum mă privea mirată. Își pune mâna pe bărbie, afișând o față gânditoare.