I protect you from the shadows [J.Jk]

Cap.11

Am intrat pe marile uși ale institutului cu o lene incredibilă. Tot ce vreau este să merg înapoi acasă.

La dracu.

Yoohi și Jungkook erau la dulapul meu. Erau supărați, le-am văzut fața de aici. M-ar ucide.

M-am întors uitându-mă peste tot să caut o ieșire, nu era nici una. Eram pe holul principal. Singura mea speranță și mântuire a fost să trec chiar pe ușă. L-am tras pe Namjoon și l-am pus într-un mod care m-a acoperit de tot.

– Ce naiba? S-a uitat la mine confuz. Am zâmbit nervoasă și m-am ghemuit încă puțin.

Namjoon sa uitat în jur și în cele din urmă a zâmbit când i-a întâlnit pe cei doi cu privirea lui.

– O să te omoare.

– Știu, Namjoon. Am spus nervoasă și cu frică.

– Ajută-mă. Te rog. L-am implorat.

– Ce vrei sa fac?

– Doar mergi, mă voi ascunde după tine.

Namjoon a dat din cap și a mers ca și cum nu ar fi fost nimic, bineînțeles, era abătut și foarte precaut.

– Tu! am auzit vocile ambilor. Eram pierdută. Am tresărit și am închis ochii foarte strâns.

– La naiba... ei bine, îmi pare rău pentru tine, PA. Și Namjoon a fugit de acolo, lăsându-mă singură. Trădător.

– Vino aici. Ordonă Yoohi. Eram pe hol, tremurând ca un pui la ceea ce urma.

– Uh... nu. M-am dat înapoi. Yoohi a ridicat o sprânceană și și-a încrucișat brațele.

– Bine că ai venit. * Vocea lui Jungkook era atât de puternică și groasă încât m-a făcu să tremur pe jumătate* Nu mă face să merg după tine.

– Nu așa se cer lucruri.

Am glumit și m-am apropiat încet. Ce glumă stupidă, s-au încruntat și mai mult.

De ce a durat atât de mult să sune și să anunțe că ar trebui să mergem la curs acum?

-Hara! Yoohi nu a mai suportat asta și a explodat.

– La naiba, sunt atât de supărată pe tine. Te-am urmărit cam zece blocuri. Dacă ți s-ar fi întâmplat ceva? Era roșie la față, m-am uitat tristă la ea.

– Dacă nu ai fi vrut să fii acolo... mi-ai fi putut spune. N... A sunat soneria si am scos un oftat.

Ma salva de certarea lui Jungkook... sau nu.

Jungkook se uită la Yoohi și acesta din urmă dădu din cap de parcă ar fi comunicat telepatic. Ea a mers la cursuri. Când m-am întors să o urmez, Jungkook m-a tras de braț.

*

M-a eliberat când am ajuns pe acoperișul institutului. M-am speriat, Jungkook era roșu și era evident că era furios.

Observând fiecare dintre acțiunile lui. A mers de aici până acolo, a dat cu piciorul în podea, a lovit balustrada, a oftat exasperat. Ochii lui i-au întâlnit pe ai mei și cu fluturi proști... la naiba, nu era momentul.

– Nu sunt supărat. Mi-a răsunat vocea în urechi.

– Sau presupun că da, dar simt mai multă frustrare, gelozie, îngrijorare...

– Calmează-te, sunt aici. Nu mi s-a întâmplat nimic. Jungkook s-a uitat la mine.

– Și dacă nu ai fi? Nu știi cât de dureros este pentru mine să simt acea frustrare de a nu știu unde ești, gelozia de a nu te avea lângă mine, grija de a nu ști cum, cu cine și unde ești. La naiba Hara! Sentimentul acela sfâșietor pe care l-am simțit că nu pot să te protejez de acele fete, să nu te pot mângâia până ești bine, la dracu... Tot ce am simțit din nou acum două zile! Dacă ți s-ar întâmpla ceva...

Nu l-am lăsa să continue pentru că aș începe să plâng chiar aici. Mi-am cuprins brațele în jurul lui și l-am ținut strâns. Jungkook a oftat și s-a îndepărtat încet, învelindu-mă în brațele lui.

– Îmi pare rău, îmi pare rău că nu te-am anunțat. O lacrimă mi-a alunecat pe obraz. Îmi pare foarte rău... Nu știu ce sa întâmplat cu mine.

Jungkook și-a sprijinit bărbia pe capul meu, eu m-am odihnit pe pieptul lui simțindu-i calm respirația.

– Nu o mai face. A spus el cu o voce foarte calmă

– Promit.

Am mai stat așa câteva minute fără să spunem nimic. M-am simțit bine cu mine, cu Jungkook și cu toată lumea. Jungkook era foarte dependent de viața mea, asta devenise mai mult decât clar pentru mine.

Am vorbit amândoi în același timp și incredibil a fost aceeași propoziție.

-Te iubesc...

_________________________________________
Știu că este plictisitor acest capitol,dar asta este,nu 
prea am avut inspirație

Îmi pare rău pentru greșelile gramaticale 🤍💜