Poezii nespuse

Dispărut

În pragul morții am  realizat ,câte nu am făcut
Crezând că nu merit nimic .De ce ?Nu știu!
Realizai că viața degeaba mi-am pierdut-o ,
alergând după oameni ,ce nu mă meritau .
Trăgând pentru prea mulți și niciodată pentru mine,
am ajuns să mor , cu  fiecare clipă ,
Distrugându-mi viața ,sufletul și trupul.
Vai ce mai risipă! Iar acum sunt ,
Asemeni lumânării, de pe al meu mormânt,
Ce soarele-a topit-o cu ură și dispreț
Acum e doar o baltă ,cu  găinaț de porumbel ,
cu praf , cu muște .
Se chinuie să-și păstreze a sa existență.
Dar cei ce au văzut-o, cu greață-au curățat-o.
Iar biata lumânare, acum a dispărut .
Asemeni bradului din capăt de  cimitir
Uscat ,rupt și-n agonie , urlând de durere,
Iar vântul îl împinge, să-l rupă, sau să-l smulgă
Dar el ,cu a lui speranță, încă se susține.
Dar azi ,aud , durere-n urletele sale
Căci toporul ,azi ,a început să-l taie
E gata , s-a prăbușit! Dar e doar începutul
Căci rădăcinile ce-l susțineau, nu au pierit cu totul
În agonie , supraviețuiește, dar asta-i doar un chin
Căci omul în lumea aste , e un mortal venin .
Și biata rădăcină ,se chinuie să moară,
Iar bietul brad , și el a dispărut .
Ca în neant ,tot ce-i aici, dispare
în chinuri, agonie , și-n veci nu mai apare.
Acum , încet - încet și eu am început,
Să mă afund în întuneric ,din ce în ce mai mult
Dar ăsta e destinul , și-l accept cu drag
Căci viața ce-am avut-o, a fost doar un calvar .
Și eu am dispărut!