Poezii nespuse

Au renunțat

Poteca morții apare-n fața mea,
Un demon călare pe un cal, în galop se-apropie...
Deodată mă cuprinde sentimentul de nostalgie...
Și plec! Îmi pare rău familia mea...
Un fior rece mă cuprinde , cred că de la spaimă,
Și-ntunericul se-așterne pe mine, ca o haină,
Și sufletul Îmi părăsește trupul...
Dar așa îmi continui drumul.
Pe pământ , nu mă mai întorc...
Nu mai am nimic acasă...
Dar inima tot mă apasă...
Și demonii, sufletul mi-l storc.
De fapt , „acasă" nu mai există...
La mine au renunțat toți...
Eu nu renunț la nimeni, o să-i iubesc din morți..
Căci pe pământ , iubirea nu mai rezistă...