Poezii nespuse

Plec...

Trupul meu moare, sufletul , și el.

Cu ce am greșit oare, să merit astfel?...

Ce-i prea mult strică, chiar și de e iubire,

Iar acum mi-e frică și de bucurie...

Am ales să simt ,dar tare m-a durut.

Am ales să mint, dar am mințit prea mult.

Am mințit spunând ,"Sunt bine! N-am nimic!"

Sunt la prăpastia morții, nu pot să mă ridic.

Din spate ,o mână mă apucă

Mă ridică, apoi dispare ca o nălucă

Acum mă întreb, ce să fac oare?

Să sar în prăpastie? Sigur nu mă doare!

Să fie a doua șansă?

Oare să mă întorc acasă?