Kenya

17. Unde ți-e gândul, iubirea mea?

Am dormit toata noaptea răsfățată de brațele si buzele lui! Nu m-a scapat nicio secunda din îmbrățișare si am simțit toată iubirea ce mi-o poartă in fiecare atingere sau gest facut!

Mă așez și mai comod în brațele lui incolacindu-ma de el! Sunt aproape cu totul catarata pe el! Îi simt mângâierea pe spate și respirația caldă în ureche.
- Hmm..iubito, mi-ai lipsit enorm! Te iubesc!
- Și tu mie!
- Cum ai dormit?
- Excelent! M-ai răsfățat și mă simt mai odihnita! Te iubesc, iubitule!

Mi-au lipsit aceste dimineți și gândul meu iar pleacă departe, acolo unde mi-am propus să nu mai ajung, dar se pare că nu am cum! Doar o lună jumătate am stat fără el, fără să știu de el și am crezut că mor! Am plâns după tata și bunicul meu, dar sunt constienta că și după el, chiar dacă nu am vrut să-mi recunosc asta!

- Unde ți-e gândul, iubirea mea?
Oftez zgomotos și-mi ridic ochii către ai lui. Acești ochi frumoși ce m-au fermecat de prima dată!
- Așa evidentă e starea mea?
- Ești încordată, privirea îți e fixată într-un punct neutru și ai uitat să clipești! Nici măcar nu-mi simți atingerea..

Palma lui e acum pe obrazul meu și degetul lui se plimbă pe conturul buzelor, i-l sărută imediat cum mă ating.

- Nu cred că mai are rost să-ți spun unde mi-e gândul..
- Nu mai vreau să te gândești la nimic! Mă auzi! Gata cu astea! Trebuie să trăim, ce naiba! urlă nervos la mine, ceea ce nu a făcut niciodată, dar și strânsoarea lui e una ce-mi produce durere.
- Ayice..spun puțin speriată!
Mă ridic repede de pe el cu o oarecare teamă. Ochii aceia fermecători s-au transformat într-unii întunecați și respirația parcă e a unui animal din junglă!
- Iubito..nu..nu! N-am vrut să te sperii sau să te rănesc, dar crede-mă că și eu am frustrări și nu mai vreau să te știu mereu cu gândul la plecare! Iartă-mă!
Eu stau lipită de perete ca o căprioară și pe el îl văd că un leu ce-si ataca prada!
Nu l-aș fi crezut în stare să mă răcească sau să urle la mine! Îmi duc mâna spre buza și maxilarul strâns de el și simt o durere urmată de o usturime!
- Iartă-mă, iubito! Te rog..nu am vrut! Nu sunt așa, nu am fost niciodată! Iartă-mă!
Aproape se așează în genunchi cu mâinile apropiate ca într-o rugăciune!
Îmi închid ochii deoarece nu vreau momentan să-l văd, chiar dacă știu că trebuie să vorbim!

Imediat aud ușa cum se închide și eu mă preling pe peretele din spatele meu așezându-mi fața în palme dând drumul lacrimilor!
În ultimă lună parcă toate lacrimile sunt numai la mine,și-mi dau seama că toate cele trăite în ultima perioadă m-au făcut mai sensibilă!
De ce a avut ieșirea asta?
Oare așa e el defapt și până acum doar s-a prefăcut a fi calm și tandru?!
Cum a putut să mă răcească? Cum?!
Am o mulțime de întrebări acum în cap, gânduri care mă nelinistesc.
Poate e agresiv de fel și de aceea soția lui nu a avut reacție când i-a spus de mine, de frică?! Oare?!
Nuuu..Melania, la ce te tot gândești! Termină odată și du-te caută-l!
Conștiința mea practic mă ceartă pentru asemenea gânduri și mai ales pentru neîncredere!
E clar că are frustrări, exact cum a zis și eu nu mă pot abține din asemenea gânduri ceea ce-l face să fie și mai îngrijorat, dar asta nu-i da dreptul să urle sau să mă răcească!

Aud ușa deschizându-se încet, dar nu îndrăznesc să-l privesc.
- Ti-am adus cafea! îl aud încet și simt mirosul ce-mi încântă toate simțurile.
Mereu am iubit mirosul de cafea dimineața!
Îmi înalt puțin capul spre el și când mă uit a doua oare mult mai atent văd că are lacrimi în ochi.
- Mel, iubirea mea, se așează în genunchi in fața mea la aceeași înălțime cu mine vizibil afectat de ceea ce făcuse, nu asta mi-a fost intenția, îți jur că nu am vrut, totul a fost la nervi, știu că nu e o justificare, dar te rog, te implor crede-mă că din greșeală te-am strâns așa tare! Ști că nu-mi sta în fire să fac așa ceva!
Își ridică mâna să mi-o pună pe obraz, dar eu tresar și mă feresc acoperindu-mi fața cu mâinile.
- Nu, nu..nu..te rog! Nu vreau să-ți fac rău! Jur! Îți jur, iubire! A fost o greșeală! Iartă-mă, Iartă-mă, dragostea mea!
Mă întorc spre el respirând sacadat din cauza plânsului și-i studiez trăsăturile de care m-am îndrăgostit, acum pline de regret!

Nu-mi place să fiu lovită, dar pana la urmă cum ii place așa ceva?!
Mama mea obișnuia să mă lovească în copilărie, cum se enerva pe tata imediat își vărsa nervii pe mine sau când efectiv nu-i convenea ceva anume din comportamentul meu sau ceea ce am spus!

Nu-mi plac conflictele și le evit pe cât posibil! Tot ceea ce simt acum e puțină dezamăgire deoarece nu mă așteptam, dar frică să nu se repete, să nu devină un obicei!

Știu că trebuie să vorbim și-mi șterg lacrimile, mă ridic încă sprijinindu-ma de perete, el însă rămâne în genunchi privindu-mă!

- Vreau să-ți înțeleg gestul, îți caut scuze de când s-a întâmplat, dar în același timp mă gândesc la ce e mai rău! Îți înțeleg frustrările deoarece și eu le am, nervii, stresul, tot! Avem aceleași trăiri și sentimente, dar asta nu înseamnă că trebuie să fim agresivi, nu între noi, dar nici cu alții! Totul trebuie rezolvat aici! Dacă eu mă gândesc la ceva, tu nu trebuie să te enervezi pentru gândurile mele, exact cum nici eu nu o fac pentru faptele tale! Cum era să te fi lovit atunci când mi-ai mărturisit că i-ai spus adevărul soției tale? Ce ar fii dacă de fiecare dată când tu cazi pe gânduri să mă rastesc la tine? Ayice, trebuie să discutăm aceste lucruri, nu să ne supărăm unul pe celalalt pentru că iubim! Din acestă cauză sunt așa, deoarece te iubesc și știu că nu voi putea trăi fără tine! Oricât m-aș minți și tu la fel că vom reuși, suntem conștienți că nu se va întâmpla! Vom suferi zi de zi, clipă de clipă și de aceea eram așa ingandurata, cum sunt mai mereu! Încerc să găsesc o soluție, dar să fiu al naibii dacă îmi vine vreuna în minte! îi spun totul calmă, fără să mai plâng!

Ayice deja îmi înconjoară genunchi strângând puternic, capul îi e așezat pe abdomen și eu îi mângâi pielea fina a capul pentru a-l calma!