49

85 7 40
                                    

Adam pove....

Abia ce mă trezisem, eram în camera mea și încercam să dorm, dar din nu știu care motiv nu îmi era permis asta. Tot ce auzeam erau niște bătăi în ușă și niște voci de copiii.  La început le-am ignorat, zicând că poate sunt copiii vecinilor, dar abia apoi mi-am dat seama că eu stau de acum în casă cu familia lui Elías și acei copii probabil sunt tripleții.  Cine știi ce lucru grav s-a întâmplat de bat în acel fel în ușă, ar fi bine să le răspund nu se știe niciodată când se poate întâmpla ceva. M-am ridicat încet din pat și am mers sa le deschid ușa pentru ai lăsa înăuntru pe aceștia. Când am deschis ușa aceștia erau călare pe mine, aproape ca m-au dărâmat la pământ. Oare ce s-a întâmplat?! I-am mângâiat pe aceștia și i-am bătut pe spate, până când unul din ei a început să-mi vorbească. Acesta se pare că era Hades, copia identică a lui Luca. 

Hades: am venit la tine frate mai mare! Mama nu este într-o stare prea bună din câte am observat. 

Antonio: da! Este supărat, foarte supărat!

Sophia: nu l-am văzut de mult timp așa, doar când era tata plecat la sediu. Mi-e nu-mi place deloc ce se întâmplă!

Hades: la nici unul nu ne place de asta am venit la tine. Ești fratele nostru, nu?

Eu: da, cam asa ceva. 

Hades: bun.... vreau sa vii sa vorbești cu mama sa vezi ce s-a întâmplat.  Noi te așteaptăm aici!

Eu: dar de ce nu ai mers la Elías sau la Angelica?

Sophia: nu ne place sa mergem la ei!

Eu: dar la Nicolas?

Sophia: nu e acasă, ii place mai mult de tipul ala Richard, sau cum l-o fi chemând. 

Antonio: faza e că Elías nu cred ca ar face față la asemenea lucru, mai ales sa vorbească despre tata cu mama. Plus ca Angelica... ce sa zic ....

Hades: nu ne place de ea! În ultimul timp...

Sophia: asta pentru ca ție ți-a interzis sa mai mănânci dulciuri, lui Antonio să citească și mie sa mă machez și asta pentru ca zice ca sunt prea mică.  Eu mă antrenez defapt, vreau sa fiu makeup artist când voi crește.

Antonio: da...

Sophia: mama zice mereu să-mi urmez visul! Și vine ea și interzice tot ce înseamnă vis pentru mine. O iubeam înainte sa facă pe șefa. 

Hades: și eu ...

Antonio: mie tot una mi-a fost! Dar oricum m-am supărat pe ea.

Hades: tu ești singurul om de bază din casă, nici în tata nu știu dacă as avea atâta încredere după toată agitația din ultima săptămână. 

Eu: am înțeles, voi vedea ce pot face. Am să vă zic tot ce aflu. Dar nu atingeți nimic din camera. 

Antonio: nicio problemă!

Sophia: suntem cuminți!

Hades : cei mai cuminți, dacă pot sa zic asa.

Eu: dadada... am sa văd asta după ce mă voi întoarce.  Până atunci, va rog să nu atingeți nimic!

Antonio: dadada... am înțeles pleacă doar si fă  ce te-am rugat. 

Eu: și un mulțumesc, nu primesc?!

Tripleții: mulțumim!

Sophia: nu mai avem răbdare, bine!

Eu: am înțeles, am înțeles... fac ce mi-ați cerut voi!

Iubește-mă ! [Yaoi]Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum