Iubește-mă ! [Yaoi]

28

Elías pove...

Încercam să aflu identitatea unei persoane ciudate . Aproape fiecare zi mi-o petreceam în bibilioteca liceului , studiind istoria foștilor elevii de aici și nu numai încercând să găsesc ceva, dar nu știu ce caut mai exact, tot ce știu despre persoana aia e că îmi urăște familia, și înfățișarea ei . Dar nu mă las eu înfrânt cu una cu două îl voi găsi!

Sunt aproape obsedat de găsirea acelui om, nu fac nimic altceva înafară de a sta aici . Mă declar o cauză pierdută!

Deja nu mai suport stresul la care sunt supus din cauza prezenței acelui necunoscut . Îl simt cum mă pândește din umbră, modul în care mă urmărește peste tot, nu este seară în care să nu aud ceva bizar sau să văd pe fereastră. În ultima săptămână pe când toată lumea dormea mai puțin eu, cum este normal de altfel . Coboram scările spre parter pentru am-i lua un pahar cu apă din bucătărie, eu nu am obiceiul de-a aprinde luminile pe hol, eram doar eu și întunericul. Am auzit din senin cum cineva forța ușa, din curiozitate am mers spre ea crezând că este Adam și aveam să dau peste el. Instinctul, nu știu îmi spuse să nu aprind nici o lumină și să privesc pe vizor. Am rămas șocat, era tipul dubios din aceea zi, zâmbea, și zâmbea, și zâmbea iar, era că un psihopat.

Mă simt din ce în ce mai stresat.

Dar sunt fericit că nu doar ăla mă urmărește, Adam este mereu în spatele meu, mereu face pe idiotul si găsește tot felul de scuze proaste, știu că mă urmărește și chiar vreau să facă asta mă simt protejat.

Omul ăsta trebuie să fie foarte periculos, o simt și o zice și fața lui înfricoșătoare, ochii ăia adânciti și negrii , zâmbetul ăla nevinovat dar cu un oarecare înțeles.

Am decis să plec într-un final din bibliotecă, ignorând umbra sumbră de pe hol ce mă urmărea. Un râs... un pas... un alt râs... un alt pas ... Și a început să aplaude... a râs...

El : ești la fel.... huh...

Eu : cine ești tu, și ce vrei de la familia mea ? Am rămas pe loc strângând în brațe dosarele pe care le-am făcut în ultimele săptămâni despre el .

El : de ce nu îți întrebi familia asta ?!

Eu : eu nu te-am întrebat asta. Raspunde ! Cine ești și ce vrei ?

El : nu îmi vine să cred... huh ... cât de nostalgic... mai că îmi vine să plâng.... HAHAHA.... HAHAHA....

Eu : ce este așa de râs?!

El : dacă ai știi... își trecu gânditor limba peste buze , aproband ceva din capul lui , mă fixă și își linse necontrolat buzele , sfârșind în a râde batjocoritor. Dacă vrei să afli cine sunt întrebăi pe ei , ei știu cel mai bine ! Dar dacă te ajută eu tocmai ce am venit din Rusia pentru familia ta ! Ah ... cât de specialii ar trebui să vă simțiți... îmi este scârbă!

Eu : dar ce ai în potriva familiei mele ?

El : hă.... multe... prietenii vechi... Dar cu toate astea au făcut o treabă excelentă...

Eu : vă cunoașteți?

El : da! Mai bine decât oricine, am fost mereu acolo pentru ei ! Mereu... mereu.... mereu ... în umbră....huh..... huh.... Respirația lui devenea din ce în ce mai accelerată... dacă ai știi tu ...

Eu : mă mulțumesc și cu atât!

El : nu te grăbi încă.... am auzit ... că îl placi pe Ivan ... huh ... Ce coincidență!

Eu : nu cred că vorbim de acelaș Ivan ! Am răspuns contrariat, strângând acele dosare în brațe.

El : ba da .... hammm... El este fiul meu! Nu ce frumos se întorc toate... hihihi....