Iubește-mă ! [Yaoi]

18 .

Elías pove ...

Timpul trece foarte greu când vrei să ajungi undeva foarte repede , atunci când te simți încolțit de toți , când vrei liniște și puțin timp pentru a respira în voie .

M-am prins puternic de abdomen simțind cum una din răni s-a deschis , iar sângele îmi pătează hainele . Am strâns din dinți simțind durerea copleșitoare  . Nu te uita în jos Elías ! Nu o face ! Toate câte îmi ziceam în cap mă țineau fix . Nu îmi pot privi sângele chiar acum .

Căldura din încăpere devenea din ce în ce mai copleșitoare , ticăitul enervant de ceas mă zgâria pe creier , datele scrise de proful de Istorie pe tablă îmi circulau haotic prin cap , ne reușind să îmi scriu în caiet . Nu pot respira , am ceva ce îmi blochează căile respiratori . 

Nu înțeleg , de ce văd mereu ochi ăia mari și roși cum mă pândesc . Îmi controlează mișcările și ritmul respirație .

Clopoțelul a sunat , iar eu am răsuflat ușurat ne mai simțind presiunea de adineauri , profesorul ieșind din sala de clasă . Rozaliul venea spre mine , dar nu era singurul ce făcea asta .  M-am ridicat instant și am alergat înspre Leonardo , eram speriat ,  l-am prins pe acesta de mână . Am ocolit banca blondului , continuând să alerg , să alerg și să alerg cât mai departe de el trăgând în urma mea un blond vopsit în cap zis și rozalilul .

Leonardo : mai încet ! Unele persoane nu sunt făcute pentru sport .

Eu : ar trebui să fi și în plus cum de o persoană care știe să se bată la un nivel apropriat celor din echipa de fotbal , se plânge de asta .

Leonardo : îmi este lene .

Am dat colțul pe lângă cantină , apoi am trecut de bibliotecă , urmând să intru în sala noastră . Mi-am smucit mâna din a lui și mi-am dat jos hanoracul - de obicei sunt pudic dar acum nu am încotro  - lăsând la vedere opera de artă a gorilelor din echipa de fotbal . Respiram sacadat , iar respirația mi-se tăia și datorită petelor de sânge de pe hanorac și mâna .

Leonardo : ce dracu ! Și-a pus mâinile în cap , făcând mici ture prin încăpere .

Eu : nu te mai holba ca mâța la icoane . Părinții tăi sunt doctori , tu vrei să dai la doctorat așa că fă ceva în privința asta !

Leonardo : dar cine a făcut asta ?

Eu : îți spun mai târziu .

Acesta doar a ascultat încuviințând din cap de două ori  . A venit mai aproape de mine privind cu oroare rănile închise și incluziv pe cea deschisă . Mi-a îngrijit rana dezinfectând-o și mai făcând ceva pe lângă ea . Nu am fost îndeajuns de puternic să mă uit la ceea ce îmi făcea .  La final  bandajându-mă cu grijă , legându-mă aproape de tot pe abdomen cu bandaj .

Leonardo : ce s-a întâmplat ? Am oftat și m-am lăsat ușor pe spate , pe masa din mijlocul încăperi .

Eu : Jonathan și echipa de fotbal . Am oftat , de ce nu era și Jonathan cu ei dimineață , mă întreb .

Leonardo : nătărăul , las că îi arăt eu . Ce au făcut ? A întrebat acesta mai să sară pe bâtele de baseball din dulap .

Eu : hă .... Îl știi pe noul venit ?

Leonardo : pe Adam ?! A întrebat nedumerit , luând un scaun și punând-ul lângă masă .

Eu : da , eu cu el ne știm de mult timp , de mici mai precis . Am zâmbit strâmb . Iar el are impresia că venind aici ar putea să schimbe ceva . Din cauza lui sunt în halul în care mă aflu .