Renăscută din flăcările Iadului

~Reuniunea de dinaintea furtunii~

Merliah

M-am întors la castel. Toată lumea se antrena de zor în grădină. 

-Merliah! E Merliah! S-a întors!

-Merliah! Cum a decurs antrenamentul? întreabă Derek.

-Destul de bine.

-Crezi că îi poți face față Corvinei?

-Poate.

-Poate?! întreabă șocat.

-Mhm.

-Ce ar fi să vedem cât ești de puternică, spune fratele meu.

-Vrei să încerci pe pielea ta?

-Nu, nu. El e cobaiul, spune și îl împinge pe Damian în față.

-De ce eu?

-Pentru că pe tine nu te-ar răni prea serios. În plus, nu vrei să știi cât de puternic ai devenit în ultima antrenamentului dur pe care l-ai urmat? Acum e șansa ta! Profită de ocazie!

-Vei regreta mai târziu pentru asta, spune și se așează în fața mea. Arată-mi ce poți. Nu mă menaja deloc.

Ne luptăm de câteva minute, iar Damian decide să pună distanță între noi.

-În tot acest timp am încercat să-mi dau seama care e slăbiciunea ta. Am găsit-o. Viteza. Ochii tăi pot ține pasul cu mine, dar corpul nu, spune Damian. 
-Nu știam că ai devenit atât de rapid, spun zâmbind.
-Victoria e a mea, spune.
-Pauză o secundă! spun ridicând mâna. Stai o clipă să îmi dau jos niște haine.
-Haine? Cum dorești. Ți-e cald, nu?
-Cred că te-ai antrenat din greu!
-Normal! Nu am vrut să pierd în fața ta.
Îmi dau jos bocancii, tricoul și apărătoarele de încheietură cu mișcări încete.
Rămân doar în blugi și maieu
-Care-i treaba? Nu-ți poți da nici măcar un tricou jos? Și nu pare că încerci să câștigi timp...
Răsuflu ușurată când scot tricoul.
-Pare ușurată că îl dă jos, pune Derek.
Când acesta atinge pământul, se afundă încet.
-Mă pot uita la tricoul tău?
-Sigur.
Pune mâna pe el și încearcă să-l ridice.
-Ce!? Merliah, purtai tricoul ăsta în tot timpul cât ne-am luptat?
-Da, face parte din antrenamentul meu, spun aruncând jos apărătoarele de încheietură, care trec și ele prin pământ.
-Din ce e făcut tricoul ăsta?! Asta nu e o greutate obișnuită!
-Nu? Doar unul dintre bocanci are douăzeci și cinci de kilograme. Abia puteam să-mi mișc picioarele purtând alea.
-Nu pot să cred...Sunt o sută douăzeci și cinci de kilograme la un loc!
-A fost foarte greu la început. Abia mă puteam mișca. A fost un antrenament dificil. Dar nu a fost degeaba. Corpul îmi e atât de ușor acum.
-Cum e posibil! Chiar și cu o sută douăzeci și cinci de kilograme în plus, tot te mișcai incredibil de repede. Ce viteză incredibilă!
-Începem?
-Înțeleg, deci așa stătea treaba. Păzea ca vin! Abia aștept să văd câtă putere ai dobândit!
Încearcă să mă lovească, dar parez fiecare lovitură.
-Păcat, Merliah. Ești într-adevar puțin mai rapidă decât înainte, dar nu poți scăpa de ochii mei. Văd tot ce faci.
-Nu aș fi așa sigură în privința asta, spun și îi arăt cureaua de la blugi. Ce e asta? întreb zâmbind în timp ce o plimb prin fața lui.
Se uită în jos și observă că  lipsește. Blugii încep să i se lase.
-Imposibil. Asta e imposibil! Aceea e cureaua mea?
-Da.
-Cum și când ai făcut asta?! Nici măcar ochii mei nu te-au prins făcând asta! Îmi recunosc greșeala. Nu mă așteptam să devii așa puternică...Dar nu voi renunța doar din atâta lucru! Recunosc că ești incredibilă. Mișcările tale sunt practic supra umane.

-Hei! Surioară, de ce ești rea cu mine?!

Damian se uită în direcția fratelui meu și începe să râdă când pantalonii lui scurți se află acum la picioare. Se apleacă și îi ridică.