Nimic de pierdut #1 (Seria Pana la sange)

8. Daca vrei, eu pot...

         Josephine

         -Care mama dracului e problema ta? L-am întrebat atat de furioasa ca vocea imi suna fragila si tremurata.
          -Fata aia nu o sa doarmă in camera ta, spuse calm si liniștit, cu privirea limpede.
          -Bine, atunci o sa dorm eu in camera ei, am continuat ridicand barbia in semn de sfidare.
          -Nu, n-ai s-o faci, mă contrazise cu o siguranța care m-a scos din minți.
          Atunci am cedat si am lasat toată furia si frustrarea din ultimele trei luni sa iasa la suprafata. Am făcut în pas spre el.
          -Ce încerci sa faci, Reece? Hmm? Sunt trei luni nenorocite de zile de când am venit in casa asta si nu te-a interesat niciodată unde dorm sau ce mănânc si dacă mai trăiesc sau nu, m-am răstit furioasa. E prima data când sunt fericita de când locuiesc aici si te-ai gandit sa-mi rapesti pana si asta?
          -Nu dormi in camera nimanui si nimeni nu doarme in camera ta, spuse calm si rar. In rest, n-ai decat sa faci ce vrei.
          -Sa fac ce vreau atâta timp cat nu încalc regulile nescrise ale lui Reece Da'Vierr? Știi ceva? M-am saturat de porcariile tale, Reece. As zice ca m-am saturat de tine, dar n-am cum, pentru ca as putea număra pe degete de câte ori te-am văzut in trei luni. Cu alte cuvinte, am spus stiind ca pierdusem contactul cu spiritul de autoconservare, poți sa-ti faci parerile sul si sa ti le bagi in fund!
          Reece parea ca isi tine respirația. Numai cateva secunde, apoi a incuviintat dand din cap.
          -In regula, dar tu o sa dormi tot in camera ta si Chloe in camera de oaspeti.
          Am țipat. A fost un sunet ascutit si încărcat de nervi si frustrare si tot ce era mai veninos in mine. Eram livida de furie. Dacă as fi crezut ca am o cat de mica sansa in fata lui, i-as fi sarit la beregata. Dacă as fi avut o arma, l-as fi împușcat in umar.
          -De ce? Am țipat exasperata, gesticuland din mâini.
          -Te porți ca un copil, m-a anuntat la fel de calm, de parca căderea mea nervoasa il lasa rece.
          -Zău? Am pufnit. Nu e ca si cum as avea șaptesprezece ani, nu?
          -Știu cati ani ai, a scrasnit printre dinti, mimica devenindu-i dura ca otelul.
          M-am oprit o clipa ca sa mă gândesc. Lupta aia era pierdută dinainte sa înceapă. Reece n-avea sa dea inapoi si sa spună bine nici intr-un milion de ani. Trebuia sa schimb tactica. Am respirat adanc de cateva ori incercand sa ma calmez, apoi am adoptat o mimica resemnata.
          -Bine, am spus rasufland greu. Bine, Reece. Am inteles. O sa dorm in camera mea, singura. E bine așa?
          -Excelent! Doar ca, deși m-am născut intr-o zi, acea zi nu a fost ieri, spuse arogant. Chiar crezi ca o sa pun botul la așa ceva? Ce plănuiești sa faci? Sa te furișezi in camera ei sau sa o aduci pe ea in camera ta?
          -Sa ies pe furiș din casa, sa fur o mașina si sa vin pana in LA, sa intru prin efractie in apartamentul tau si sa te omor in somn, am scrasnit printre dinti. Asta plănuiesc sa fac!
          Reece a izbucnit in hohote de ras. Era un sunet aspru si ciudat, de parca nu făcea asta des, dar melodios si hipnotic. M-am holbat cu nesimțire la capul lui dat pe spate si la umerii care i se zguduiau.
           -Mult succes, imi ura chicotind. O sa ai nevoie.
          Furia mi-a ars din nou măruntaiele.
          -Realizezi ca o sa ne căsătorim intr-o zi? L-am întrebat, iar el a incuviintat amuzat. Si îți dai seama ca o sa trebuiască, din nefericire, sa locuim in aceeași casa? A incuviintat din nou, la fel de amuzat, anticipând unde vreau sa ajung. Atunci realizezi si ca cel mai probabil chiar o sa te omor in somn, la un momendat?
          -Ai putea sa o faci, doar ca exista o singura variabila in planul rau, ma anunta înclinând capul. Ca sa ma omori in somn, ar trebui ca eu sa dorm. Eu nu dorm, Josephine.
          -Asta e absurd, pentru ca nimeni nu poate sa supraviețuiască fara somn. Pe langa hrana si apa, somnul o nevoie primara.
          -Bine, rectific: dorm, dar o fac foarte rar si nu mai mult de cateva ore, mereu cu un ochi deschis si o arma sub perna, imi spuse, iar eu am simtit cum mi se zburlește parul pe ceafa. Iar nevoile primare ale unui om sunt cinci, nu trei.
          -Huh? Am murmurat buimacă.
          Ma blocasem când spusese ca doarme cu o arma sub perna. Serios, cine e atat de paranoic incat sa nu se poata relaxa nici macar in propria lui casa?
          -Hrana, apa, odihna, adăpost si sex, spuse captându-mi toată atentia. Astea sunt nevoile primare ale unui om. Nu-ti face griji pentru mie, mi le satisfac pe toate.
          Am simtit cum mi se incing urechile, dar m-am si infuriat peste măsura. Chiar imi spunea mie lucrurile astea?
          -Cred ca de data asta tu ești cel care uita cine sunt, Reece, i-am atras atentia scrasnind printre dinti.
          -Ești logodnica mea, Josephine, spuse de parca isi repetase asta de un milion de ori pana atunci.
          -Si tii se pare o idee buna sa-i spui logodnicei tale ca îți satisfaci toate aceste nevoi primare, inclusiv cele sexuale? Inafara acestei logodne, in mod evident, am adăugat doar ca sa fie clar.
          -Ai prefera sa o fac in interiorul acestei logodne? Ma intreba ridicand sprancenele insinuant.
          Am deschis gura si am închis-o la loc, prea socata si prinsa pe picior greșit ca sa pot sa spun ceva. Avea logica ceea ce spunea el, dar in același timp nu avea. Știam ce presupune sa faci sex, dar nu ma gandisem niciodată cu adevarat la subiectul asta pentru ca am stiut încă de la opt ani ca ma voi căsători cu Reece Da'Vierr. Cu cine fac sau nu sex nu fusese niciodată alegerea mea. De se sa ma gândesc la ceva ce avea sa se intample oricum, indiferent de dorințele mele? Faptul ca Reece imi aruncase intrebarea aceea in fata si m-a prins cu garda jos nu făcea decat sa confirme ceea ce amandoi știam deja: ca sunt jalnic de nestiutoare.
          Adolescenta curioasa din mine a preluat controlul.
          -Faci sex cu cineva? L-am întrebat inainte sa apuc sa ma gândesc de doua ori.
          Reece s-a încruntat si muschii i s-au tensionat. Era prima oară când il vedeam cum incearca sa ma citească. Era prima oară când vedeam ca e incurcat. Delibera asupra raspunsului.
          -Da, bineînțeles, spuse cu precautie si putin jignit. Sunt bărbat in toată firea, Josephine.
          Asta știam! Nu era nici un centimetru din Reece Da'Vierr care sa nu urle de atâta masculinitate si testosteron. Am încercat sa mi-l imaginez gol in bratele unei femei. Pe langa faptul ca m-am rusinat pana in cele mai adancuri străfunduri ale bunului simt, n-am reușit sa o fac. Reece parea prea putin uman pentru ceva atat de...biologic si primar si lipsit de control.
          Iar el era definiția auto-controlului.
          -E ceva serios? L-am întrebat apoi, niste sunete si lumini alarmante facand haos in mintea mea.
          Nu ma gandisem nici o secunda la asta inainte, dar daca Reece avea o iubita? Bineînțeles, știa încă de la cincisprezece ani ca o sa ne căsătorim la un momendat, dar eu aterizasem pe nepusa masa cu un an inainte de termen. Poate ca ea era motivul pentru care se purtase cu mine așa cum o facuse încă de la început. Poate de fiecare data când se uita la mine isi amintea de femeia cu care nu va putea avea niciodată un viitor. Poate ca eu eram motivul pentru care el și iubita lui suferă.
          -Ceva serios? A repetat nedumerit. Adică, ce?
          -Adică ai o iubita, Reece? O relație serioasa cu cineva?
          Umerii i s-au relaxat imediat.
          -Nu, mi-a răspuns rasufland cumva usurat. Singura relație serioasa pe care o am e cu cei care conduc tirurile cu marfa, a murmurat apoi, iar eu mi-am muscat limba ca sa nu chicotesc.
          Aia putea fi considerata o gluma! Reece nu spusese niciodată o gluma in preajma mea. Nu m-am hazardat sa cred ca avea sa se poarte mai decent cu mine, dar tot a fost revigorant sa văd ca exista totuși un soi de om in spatele aspectului răvășitor si a atitudinii vesnic arogante.
          -Deci nu ai o iubita sau o relație stabilă, am repetat doar ca sa ma asigur, iar el a incuviintat dand din cap. Si totuși, faci sex, am continuat, adunând doi cu doi in mintea mea. Cu cine? Prostituatele pe care le...
          -Nu! Marai printre dinti, din nou furios si aparent jignit.
          Zău ca nu mai puteam face fata schimbărilor lui temperamentale. Era ca un rollercoaster emotional. Și cică eu eram adolescenta din camera aia!
          -Atunci? Am întrebat din pura curiozitate morbida.
          Reece se uita lung la mine, probabil incercand sa isi dea seama unde vreau sa ajung. I-am urat mutual mult succes cu asta, caci nici eu n-aveam un răspuns la intrebarea aia. Nu înțelegeam nimic, dar eram curioasa si era prima data când el chiar vorbea cu mine si imi răspundea la intrebari chiar dacă o făcea selectiv. M-a luat valul.
          -Oamenii fac sex chiar dacă nu sunt intr-o relație, spuse incruntat. Știi tu, mergi intr-un bar, vezi pe cineva care ti se pare atragator, beti ceva si va urcați in primul taxi pana la unul dintre voi acasă, spuse ridicand din umeri.
           -Nu, nu știu, am spus sec. Cum as putea sa știu? Pe langa faptul ca mereu am fost păzită ca un infractor, nici macar nu am varsta legala sa intru intr-un bar, Reece. Nu mai zic despre alcool.
          In loc sa ma ia peste picior in legatura cu asta, el a preferat doar sa se uite la mine. Mi-a cercetat chipul așa cum nu-l mai văzusem facand-o inainte, de parca atunci ma vedea prima oară cu adevarat. Habar n-am ce a văzut, dar mimica fetei i s-a imblanzit. Nu a zâmbit si nici macar nu parea binevoitor, dar nu mai arata de parca ar putea sa ma arunce pe fereastra in orice secunda.
          -Dacă vrei, pot sa...
          -Joooosieeee! Rasuna vocea cântată a lui Weston de pe hol si bubuiturile in usa mea au început imediat după aceea.
          Reece a înjurat printre dinti, a trecut pe langa mine si a tras furios de usa. M-am dat un pas in lateral, ca sa văd mai bine.
          -Ce vrei?
          -Ce cauți aici? Il intreba fratele lui aruncându-mi o privire peste umarul sau.
          -Ce treaba ai tu, Weston? Ce vrei?
          -Am...intrerupt ceva? Intreba Wes cu jumatate de gura, privindu-ne pe rând, ciudat si incruntat.
          Reece si-a lasat capul pe spate si a expirat lung. Parea ca numara in gând ca sa se calmeze.
          -Vrei ceva sau ai venit doar ca sa ma scoți din sarite?
          -Nici macar nu știam ca ești aici! Am nevoie de ajutor cu decoratiunile, explica Wes. Jarred si Serena se ocupa de sufragerie, Melanie, tata si Alice de curtea din spate. Noua ne-a ramas sa decoram curtea din fata.
          Reece isi ridica o mana si isi trecu nervos palma peste fata.
          -Chiar acum?
          -Diseară e Ajunul Crăciunului, ii aminti Wes cu o minica atat de siderata incat ai fi zis ca fusese plesnit peste fata. Totul trebuia sa fie gata încă de saptamana trecuta.
          -Pot sa ii rog pe Kheir si Chloe sa va ajute, am propus incercand sa aplanez o posibila cearta.
          -Nu, asta e o tradiție de familie, imi taie Weston craca de sub picioare.
          -N-o sa scap, nu-i așa? Murmura Reece oftand resemnat.
          Wes clatina din cap, cu buzele stranse si cu o privire solemna.
          -Nu, frățioare. De data asta nu.
          -Bine, atunci. Sa mergem si sa terminam odată cu porcaria asta, spuse imbufnat, din nou recalcitrant si nervos.
          -Mișca, Jolene! Sa nu crezi ca scapi! Imi spuse Wes făcându-mi semn cu mana.
          -Nu-mi mai spune așa! Am suierat exasperata.
          Cu cateva săptămâni in urma, pe când alergam împreuna prin împrejurimi, incepuse sa-mi cante melodia aia si de atunci nu rata nici o ocazie sa-mi spună Jolene. Nu conta de câte ori ii ceream sa nu o mai facă. Totuși faptul ca ma chema sa iau parte la ceva ce se voia a fi o tradiție de familie... sa spunem doar ca in acel moment Weston a devenit persoana mea preferata din toată casa aia, cu sau fara porecla aceea stupida.
          -Jolene? Intreba Reece iesind pe hol si aruncându-i lui Wes o privire intrebatoare.
          L-am urmat îndeaproape si am închis usa in urma mea. Weston mi-a aruncat un ranjet arogant si si-a trântit bratul greu peste umerii mei. Am expirat zgomotos.
          -Frumusețea ta nu are comparație? Cu suvitele de par castanii? Cu pielea de fildeș si ochii verzi-smarald? Incepu Weston sa fredoneze, afon si intrerupt, apoi pufni si chicoti. Fii serios, Reece! E ca si cum Dolly Parton a cunoscut-o pe Josie si abia apoi a scris cantecul ăla.
          -Încetează, am suierat si i-am împins mana de pe umerii mei. Cati ani ai, Weston? Cinci?
          -Poate așa pare pe alocuri, dar unele părți din mine sunt hiper-dezvoltate, ranji făcându-mi cu ochiul. Pot sa îți arat, dacă vrei.
          M-am strâmbat așa cum faceam mereu când imi spunea porcari de genul asta, dar n-am mai apucat sa ii spun sa se ducă naibi ca de obicei, pentru ca maraitul feroce al lui Reece m-a făcut sa încremenesc.
          -Ce ai spus?
          Ochii lui Wes s-au deschis larg si a pălit vazand cu ochii. Idiotul uitase ca Reece e chiar in spatele nostru. Ar fi fost amuzant, dacă Weston nu ar fi părut cu adevarat speriat.
          -Cacat, îndruga el paralizat.
          -Fugi, sopti Reece si Wes o lua la goana ca din pusca.
          Am apucat sa clipesc o dată inainte ca Wes sa dispara deja in jos, pe scări. Ori juca la cacealma, ori ii era cu adevarat frica de fratele lui. M-am uitat spre Reece pentru lămuriri, dar m-am lovit de privirea lui furioasa.
          -De ce vorbește Weston așa cu tine? Vru sa stie la fel de nervos.
          -Habar n-am, de ce nu il intrebi pe el?
          -De ce il lasi sa vorbească așa cu tine, Josephine?
          -Ce ar trebui sa fac? Sa ii pun mana la gura? Am întrebat nedumerita.
          Serios, nu înțelegeam de ce se rasteste la mine. Nu e ca si cum il încurajam pe Weston sa fie un nesimțit.
          -De ce nu imi spui mie? Tipa in cele din urma, pierzându-si cumpătul.
          Nu-l mai auzisem niciodată țipând cu adevarat la mine. M-am speriat, trebuie sa recunosc. Mi-am ridicat toate scuturile, caci știam ca o sa ma atace cu toate armele pe care le are la îndemâna. Reece nu era genul de bărbat care lupta cinstit.
          -De ce ti-as fi spus? Am presupus ca dacă o să afli, atunci o sa-i interzici lui Wes sa mai stea cu mine.
          -Ce perspicace ești! Suiera printre dinti.
          -Tocmai de-asta nu ti-am zis nimic! Am țipat si eu, gesticuland febril. Serena si Jarred sunt mereu împreuna si la drept vorbind nu sunt prea simpatici, Melanie si tatăl tau ies din discutie iar Alice, oricât de draguta si inteligenta ar fi, are totusi opt ani. Tu nu ești niciodată prin preajma si atunci când ești nici macar nu ma saluți. Weston e singura persoana din casa asta care chiar vorbește cu mine. Iese cu mine la alergat, ma intreaba dacă am nevoie de rahaturi din oras, a stat după mine trei ore ca sa aleg doua perechi de pantofi si m-a dus la un blestemat de film pe care voiam sa il văd de o luna. Nu tu. Weston! Așa ca de ce ti-as fi spus despre niste glume nevinovate, Reece?
          -Pentru ca ești logodnica mea si nu ai voie sa ii permiti lui Weston sau oricui altcuiva sa facăglume cu tine, imi spuse apropiindu-se un pas, intrand abuziv in spatiul meu personal, urias si amenintator. Asta dacă nu cumva îți place.
          -Poftim? Am întrebat socata.
          -Îți place, nu-i așa? Glumele insinuante, atentia pe care ti-o oferă, lipsa de perdea.
          -Reece, nu spune asemenea tâmpenii, i-am atras atentia incruntata. Nici macar nu m-am gandit vreodata la atentia cuiva, de ce as vrea lucrurile astea de la fratele celui cu care știu dintotdeauna ca o sa ma mărit?
          Era o intrebare legitima. Era absurd. Viata mea fusese plănuită de când aveam opt ani. Nici macar nu am încercat vreodata sa-mi imaginez un alt viitor. Reece nu ma cunostea deloc si nici n-a încercat sa o facă in lunile ce trecusera. Nu m-a întrebat niciodată ce parere am despre acea căsătorie, caci dacă ar fi făcut-o ar fi stiut ca atentia lui Weston era ultimul lucru care m-ar fi interesat vreodata.
          -Poate tocmai de-asta, spuse sec, aratand scarbit. Sa fim serioși, Josephine, știm amandoi ca ne-am distrus vietile unul altuia fara sa facem nimic. Știu ca ma urăști si ti-am dat chiar eu destule motive sa cauți razbunare. Ce reglare mai buna de conturi ar putea exista decat clasicul clișeu cu fratele dușmanului?
          Abia atunci am inteles pe deplin ce voia Reece sa spună si de ce se infuriase atat de tare. Credea ca umblu cu Weston pe la spatele lui. Gândul ăla, chiar si numai gândul, a fost atat de amuzant incat n-am putut sa ma abțin. Am pufnit in ras. Chiar am încercat sa-mi tin respirația, dar am eșuat si am izbucnit in hohote. Reece parea surprins de reactia mea.
          -Te rog spune-mi ca nu insinuezi ceea ce cred eu, i-am cerut încă razand. Ai impresia ca ma tin după frate-tau ca sa ma răzbun pe tine? Daca asta crezi atunci scuza-ma, dar ești nebun, l-am anuntat si am tras aer in piept ca sa ma calmez, cu toate ca încă mai chicoteam când am continuat sa vorbesc. Wes e un bufon. Da, bine, sunt convinsa ca unele femei il considera atrăgător. Am văzut si eu cum se uita fetele după el pe strada, dar fii serios, Reece! Weston e fratele tau. Ai știi ca nu m-as uita niciodată la el in felul ăla dacă m-ai cunoaște macar putin.
          -Iar tu ai știi ca Weston nu are pic de moralitate si s-ar arunca in patul tau fara sa stea pe ganduri, dacă l-ai cunoaște macar puțin pe el, replica imediat, la fel de acid, dar macar n-a mai țipat la mine.
          -Dacă chiar crezi ce spui, atunci tu ești cel care nu il cunoaște pe Weston absolut deloc. Îți e loial ca un câine, Reece. In orice context.
          Știam asta cu o certitudine dureroasa. Weston ii era loial lui Reece. Poate ma simpatiza, poate chiar eram prieteni, dar loialitatea lui? N-o sa o am niciodată in detrimentul fratelui sau. Niciodată.
          Reece dădu sa spună ceva, dar chiar atunci usa camerei in care era Chloe s-a deschis si ea a apărut in cadrul ei, cu parul ud si un trening larg pe ea.
          -Nu vreau sa ma bag, spuse serioasa, dar va tot certati de când am ajuns aici si nici nu sunteți căsătoriți încă. Cred ca aveti nevoie de consiliere. Exista psihologi pentru cupluri cu probleme.
          -Mersi de pont, spuse Reece sec. O sa te intreb când o sa am nevoie de un nume, ii spuse apoi se uita la mine. Sa mergem sa vedem ce vrea Weston sa facă cu decoratiunile alea. Nu am chef sa ma cert si cu Alice azi.
          A pornit spre scări inainte sa apuc eu sa fac vreun pas. Privirea mi s-a intersectat cu a lui Chloe.
          -Ești sigura ca e totul in regula, Jo? Tipul asta se comporta ca un maniac! Spuse in soapta.
          -Omoară oameni, Chloe, am soptit si eu. Chiar e un  maniac!
          -Josephine! Rasuna vocea lui Reece de pe scări iar eu m-am crispat.
          -Mergi, pana nu darama casa asta peste noi, murmura Chloe stramband din nas.
          -Vino jos, i-am spus trecand pe langa ea. Suntem afara, in curtea din fata.
          Chloe incuviinta dand din cap.
          -Imi usuc parul si cobor.
          I-am mai aruncat un zambet si am zbughit-o pe scări. L-am prins din urma pe Reece inainte de primul etaj.
           -De ce ești atat de bădăran cu Chloe? L-am întrebat când am ajuns in spatele lui.
          -Nu te deranjează ca sunt bădăran cu tine, dar te deranjează ca nu ma comport frumos cu prietena ta?
          -Așa cum ai spus si tu, noi doi ne-am distrus viata unul altuia fara sa facem practic nimic. Pot sa înțeleg de ce ești bădăran cu mine, dar ea chiar nu ti-a făcut nimic!
          -Bine, o sa merg sa culeg niste flori si o sa impletesc brățările prieteniei cu Chloe. E bine așa?
          Mi-am dat ochii peste cap si am mormait inteligibil. Tipul asta era incoregibil. Era arogant, enervant, iute la manie, genul care mai intai îți crapa capul si abia apoi pune intrebari. Era un monstru care ucidea si traia in afara legii, ca toți ceilalti oameni pe care ii avusesem in viata mea. Cu toate astea, nu imi era frica de el așa cum ar fi trebuit sa imi fie.
          M-am oprit la un momendat, atat de brusc incat mai ca m-am impleticit.
          -Reece, l-am strigat.
          S-a oprit si s-a uitat la mine peste umar.
          -Incepusei sa spui ceva in camera mea, inainte sa vina Weston, i-am amintit coborând in viteza cele patru trepte dintre noi.
          -Ce? Ma intreba incruntat.
          -In camera mea, după ce ne-am certat, chiar inainte sa vina Weston. Spuneai ca dacă vreau poți sa...? Ce voiai sa spui?
          Cateva clipe a părut nedumerit, dar am știu exact momentul in care si-a amintit despre ce vorbesc. Ochii i-au sclipit o fractiune de secunda si eu nu văzusem in viata mea ceva mai captivând decat acea sclipire.
          -Da, murmura apoi. Începusem sa spun ceva.
          Am incuviintat energic din cap.
          -Ce anume? L-am întrebat cu ochii cat cepele.
          -Eu...voiam sa spun ca dacă vrei, pot sa...
          -Reece! Rasuna vocea lui Declan de la parter.
          -Fir-as al naibi, răsufla Reece inchizand ochii o clipa.
          Când i-a deschis, orice fusese in ei disparuse complet.
          -Reece! De ce nu il ajuti pe Weston cu decoratiunile? Striga din nou tatăl lui.
          -O sa ii bag decoratiunile alea pe gat! Striga Reece la randul lui, se rasuci si porni din nou pe scări.
          Eu am ramas pe loc cateva momente. Dezamăgirea care imi strângea pieptul era atat de intensa, incat imi tremura barbia. Habar n-am de ce m-a afectat atat de mult ca n-am aflat ce voia Reece sa spună. Poate era curiozitatea mea copilărească sau inima mea slaba de adolescenta sau poate ca eram doar naiva si proasta, dar dezamăgirea era reala si amara si ma apăsa in piept.