Nimic de pierdut #1 (Seria Pana la sange)

24. Reece. Priveste-ma numai.

          Reece

          Cina era abia la început iar eu abia asteptam sa se termine mai repede. Am aruncat o privire rapida spre ceasul de la mana. Trebuia sa mai rămânem acolo minim o ora, la dracu. Am tăiat bucata de friptura frustrat si am aruncat-o in gura.
          -Apoi mi-a spus ca stie ea mai bine, pufni Serena in timp ce gesticula cu cutitul in mana. Îți vine sa crezi?
          -E absurd, comenta Josephine de langa mine. Tu ce i-ai spus?
          -Ca n-are decat sa facă ce vrea, dar sa n-o prind ca vine la mine plangand când idiotul ăla o sa ii franga inima.
          -Foarte bine, Serena, aproba Josephine incuviintand din cap in timp ce isi indesa in gura furculita plină cu păstăi.
          M-am uitat incruntat la ea. Eram aproape sigur ca nu mănâncă păstăi si acum le devora de parca erau cea mai rafinata mancare pe care pusese gura.
          -Ce e? M-a întrebat uitându-se cu precautie la mine.
          -Nimic, am murmurat si m-am intors spre farfuria mea.
          De la un timp se purta ciudat si păstăile alea nenorocite erau doar varful icebergului. Cu cateva zile in urma m-a dus aproape taras la un restaurant thailandez, inainte de asta am gasit-o ghemuită in dus si privind in gol iar când i-am spus ca e aproape miezul noptii mi-a zis ca a intrat la dus inainte de ora zece. In acea dimineața ma prinsese in baie in ambuscada si n-am reușit sa plec pana n-am făcut sex pe marginea chiuvetei. Nu ma plâng, dar era ciudat pentru ca Josephine era morocănoasă când se trezea din somn. Începeam sa ii pun serios la indoiala sănătatea psihică.
          -Reece, ești surd? M-a înghiontit lovindu-ma cu cotul in mana.
          -Hmm? Am murmurat buimac si clipind des.
          -Telefonul, spuse fluturându-mi-l pe al ei in fata. S-a închis chiar când m-a sunat Kheir. Poți sa mi-l dai pe al tau?
          -Trebuie sa vorbesti chiar acum? Poți sa il suni după ce mancam.
          Josephine clatina cu hotarare din cap.
          -Nu m-ar fi sunat degeaba, imi explica ea. Am vorbit cu el mai devreme, nu ar avea de ce sa ma sune din nou atat de curand. Poate s-a intamplat ceva. Poți sau nu sa imi dai telefonul tau?
          M-am gandit o clipa la asta. N-aveam nimic de ascuns si ceea ce nu voiam sa vada nimeni era oricum sub parola. Am oftat dar i-am intins telefonul si am continuat sa mănânc liniștit. Josephine s-a scuzat si a plecat spre hol. M-am uitat după ea, iar când am intors privirea ochii mi s-au intersectat cu ai lui Weston. Se holba ciudat la mine. M-am incruntat.
          -Ce e? De ce te uiți așa la mine?
          -Nimic, murmura el incruntandu-se la randul lui. Defapt e ceva. Andrea încă te mai suna?
          Toți ochii de la acea masa-inclusiv ai surorii mele de noua ani-s-au intors spre mine.
          -Nu e treaba ta, Weston.
          -Nu, dar sunt aproape sigur ca e treaba lui Josie, puncta el si trebuie sa-i dau credit pentru asta.
          -Dar nu a ta, am repetat printre dinti.
          -Andrea Berk? Intreba Jarred tare si entuziasmat. Umblii cu tipa aia? Frate, dar știu ca le alegi bine!
          -Nu umbla cu nimeni, Jarred, mormai tata. E un bărbat însurat, cu responsabilități!
          -Așa e, nu umblu cu nimeni, Jarred, am spus aruncand furculita in farfurie caci era clar ca nu o sa mai mănânc in seara aia. Sunt căsătorit, in caz ca ai uitat. Singura persoana cu care umblu e soția mea, cea pe care nici macar n-am avut ocazia sa o aleg eu, ci tata.
          -Reece, încetează, ma atentiona Melanie pe care am ignorat-o, așa cum faceam oricum in marea majoritate a timpului.
          -In plus de asta, Jarred, poti sa-l iei pe Weston si sa sărbătoriți împreuna. Niciunul dintre voi nu trebuie sa se insoare cu o femeie aleasa de tata pe când aceasta femeie era doar un copil de opt ani si niciunul dintre voi nu trebuie sa traiasca cu așa ceva pe constiinta.
          Habar n-am de ce naiba dezgropam morții. Era un subiect închis de ani de zile. Ma resemnasem de mult cu gândul si oricât de greu imi era sa recunosc asta, imi placea de Josephine. Imi placea si de mine când eram in preajma ei. Timpul petrecut departe de ea incepuse sa treaca al naibi de greu de la o vreme si momentul in care trebuia sa plec de langa ea devenea din ce in ce mai frustrant.
          Tata m-a privit lung printre gene, a mestecat si a inghitit, s-a sters fara graba la gura si a lasat tacamurile langa farfurie. Si-a dres vocea si abia apoi a vorbit.
          -E vreun motiv pentru care spui lucrurile astea tocmai acum?
          Practic nu, n-aveam nici un motiv dar Andrea era un subiect care ma făcea sa ma simt incoltit, de parca toată lumea putea citi adevarul pe fata mea. Am vrut sa-i raspund tatei, dar n-am apucat, pentru ca am auzit pașii lui Josephine coborând pe scări. Poate resentimentele mele fata de tata erau cat se poate de arzatoare, dar la fel erau si toate lucrurile pe care le simteam pentru Josephine: arzatoare, fierbinți si ma topeau fin interior spre exterior. Nu voiam sa o rănesc.
          Mi-am intors capul spre ea exact când a intrat in sufragerie si am știu. Sa fiu al naibi dacă n-am știu ca s-a intamplat ceva. Am sarit in picioare dărâmând scaunul si m-am repezit la ea. Era palida, machiajul ii era intins pe sub ochi si avea buzele vinete de la cat isi infipsese dintii in ele. Am prins-o ușor de umeri.
          -Kheir...
          -Te rog sa îți iei mainile de pe mine, Reece, imi ceru cu vocea sparta si rece si distanta. Nu ma atinge!
          Mi-a împins telefonul in piept si s-a dat un pas inapoi. M-am holbat incruntat la ea. Nu înțelegeam ce se întâmpla si de ce se poarta așa. Imi evita privirea.
          -Josephine? Am murmurat incercand sa-mi pastrez calmul. Ce se întâmpla?
          -Vreau sa pleci, imi spuse facand încă un pas inapoi.
          Weston s-a apropiat de locul in care stăteam. Mergea incet si in varful picioarelor de parca pasea pe oua.
          -Ce? Cum adică sa plec? Am pufnit facand un pas spre ea. Când plecam de aici o sa plecam împreuna acasa.
          Josephine clatina din cap cu ochii închiși continuand sa meargă cu spatele spre hol.
          -Aia nu e casa mea, imi spuse infigand primul cutit in coastele mele. Si nu vreau sa te mai văd, continua infigandu-l pe al doilea. Te urăsc! Sfarsi ea, infigandu-l in sfârșit pe cel de-al treilea direct in inima.
          -Poftim? Am întrebat prea buimac ca sa pot macar sa tip la ea.
          -Pleacă! Spuse cu vocea tremurandu-i ingrozitor si cu ochii plini de lacrimi.
          -Josephine, am spus oftand si trecându-mi mainile prin par.
          N-am putut nici macar o secunda sa ma opresc si sa gândesc. Ea nu era bine iar eu nu știam ce naiba se întâmplase in cateva minute. Nu facusem literalmente nimic.
          -Spune-mi care e problema si o putem rezolva, i-am propus expirând incet ca sa imi pastrez calmul. Vorbește cu mine.
          -Nu cred ca o sa o fac, imi spuse tragandu-si nasul. Cred ca cel mai bine e sa pleci de aici si sa te duci la femeia aia. Cu ea ar trebui sa vorbesti acum, nu cu mine.
          Acum chiar nu mai înțelegeam nimic. Mi-am aruncat mainile in aer si am țipat.
          -Care femeie, Josephine? Ai luat-o razna?
          -Femeia care a fost insarcinata si a pierdut un copil cu cateva zile inainte de nunta noastra, spuse atat de sec si rece incat nici nu mai parea ca e vocea ei.
          Mi-a luat o clipa sa înțeleg la ce se refera si când am făcut-o am paralizat. Am simtit cum mi se scurge sangele din cap si mi se înmoaie genunchii.
          Rahat. La dracu. Nu. Futu-i!
          -Josephine... am spus incet, prea incet ca sa ma auda.
          -Ce?! Tipa Weston in același timp in care tata s-a ridicat de la masa si a indrugat inmarmurit.
          -Copil?!
          Am închis ochii o fractiune de secunda. Atat, numai de o clipa aveam nevoie. Când i-am deschis Josephine pornise deja in sus pe scări in fuga.
          -Fir-as al dracului, am murmurat si am luat-o la goana după ea.
          Am ajuns-o din urma intre etajul unu si doi. Când am prins-o de încheietura s-a rasucit si m-a lovit cu pumnul in barbie. A lovit al naibi de tare: mi-a amortit jumatate de fata instant.
          -Bine, am rasuflat zgomotos. Am meritat asta. Acum poți sa ma asculti?
          -Nu! A țipat si si-a smuls mana dintr-a mea, continuand sa urce scarile.
          -Voiam sa îți spun! Am asigurat-o eu.
          -Când? La aniversarea de douazeci si cinci de ani a nuntii? A țipat furioasa.
          -Nici macar nu cred ca era copilul meu! I-am spus fugind după ea ca un idiot pe scări. Eu si Andrea nu am fost niciodată exclusivi, Josephine. Andrea făcea sex si cu alți bărbați in aceeași perioada in care făcea sex cu mine!
          -Când ai aflat ca e insarcinata? M-a întrebat printre dinti.
          -Nu știu, cu vreo trei luni inainte de nunta? Am spus nesigur. Ce importanta are?
          -Ce importanta are? A repetat razand maniacal. Ce importanta are, Reece? Cum ... știi ceva? Lasa-ma in pace. Nu vreau sa te văd si nici sa te aud!
          A pornit in viteza spre fosta ei camera de la etajul al treilea iar eu am urmat-o îndeaproape.
          -Suntem căsătoriți, i-am amintit eu revoltat. Nu poți sa imi întorci spatele si sa pleci asa, oricand ai tu chef.
          -Priveste-ma numai!
          -Josephine, poți sa te opresti naibi intr-un loc? Asculta-ma macar inainte de a o lua razna!
          S-a oprit. Spre totalul meu soc s-a oprit in loc atat de brusc incat mai ca am cazut peste ea. M-am dat un pas inapoi in cazul in care se gândea sa ma loveasca din nou. S-a rasucit pe calcaie si când si-a ridicat ochii spre ei mei, am simtit cum imi ingheata pieptul. Cam atat de urat si rece se uita la mine.
          -Ce sa ascult? Cum femeia aia a ramas insarcinata cu tine inainte cu cateva luni de nunta noastra? Cum ai știu ca o sa ai un copil cu ea si nu ai spus nimic, nimanui? Daca nu pierdea sarcina ce ai fi făcut, Reece? Te-ai fi însurat cu mine in timp ce femeia aia urma sa-ti nască in curand copilul?
          -Nu era copilul meu! Am spus din nou.
          -De unde știi? Ai făcut un test de paternitate?
          -Nu, am spus printre dinti.
          -Reece, ești bolnav, imi spuse sec. Serios, ai probleme. Nu vreau sa am de-a face cu un om care ar fi fost capabil sa-si abandoneze propriul copil.
          -Nu-mi pasa de Andrea! Am țipat revoltat.
          -Ce importanta are asta? Urla si ea la randul ei. Nu-ti pasa nici de copilul ăla?
          -Nu! Am continuat eu sa tip. Nu-mi pasa decat de tine!
          Apoi am amutit. Nu trebuia sa ii spun asta. Nu atunci, nu așa, nu in asemenea context. Rahat.
          -Cum ai aflat, oricum? Am întrebat apoi. Mi-ai umblat in telefon?
          -Da, spuse fara pic de remuscare, ridicându-si barbia a sfidare. Si imi pare al naibi de rau ca n-am făcut-o pana acum!
          Piesele de puzzle incepeau sa se lipeasca in mintea mea. Probabil Weston ii spusese care e parola de la fișierele din telefonul meu, trădătorul nenorocit. Nu o sunase Kheir si telefonul ei nu ramasese fara baterie. Josephine ma jucase pe degete.
          -Haide sa mergem acasă si o sa lamurim problema...
          -Nu merg nicaieri cu tine! Imi spuse sarind ca arsa inapoi când m-am intins după ea. Pleacă, Reece. Nu vreau sa te văd si sa te ascult acum.
          -Bine! Am țipat furios si frustrat. Bine. O sa te las sa te calmezi si mai tarziu o sa...
          -Nu, spuse clatinand cu hotărâte din cap. Am nevoie...de timp.
          -Cat timp? Am întrebat printre dinti.
Nu mi-a răspuns dar a continuat sa se indeparteze mergand cu spatele. N-a mai putut sa isi mai retina lacrimile iar mie imi venea sa ma zgarii pe ochi.
          -Mergi la ea, imi spuse. Vorbește cu ea. Probabil trece printr-o perioada îngrozitoare.
          -Nu, am pufnit fara ezitare. Nici nu ma gândesc. Nu-mi pasa de ea. Imi pasa de...
          -De mine? Intreba clatinand din cap.
          -Da, am spus. Doar de tine ma intereseaza, Josephine.
          -Atunci du-te si vorbește cu ea, imi spuse deschizand usa camerei ei. Apoi rezolva-ti problemele cu tatăl tau si faptul ca ti-a ales o soție, continua dându-mi de inteles ca auzise ce ii spusesem tatei la masa. Apoi aseaza-te jos si gandeste-te la ce ai de făcut pe viitor. Intre timp o sa ma gândesc si eu dacă pot sa continui casnicia asta.
          -Poftim? Am întrebat intrand in alerta pentru prima data cu adevarat. Nu exista așa ceva. E un singur mod de a iesi din casnicia asta: moarta. Si nu plănuiesc sa te las sa mori prea curand.
          -Du-te la biserica si aprinde o lumânare pentru copilul ăla, Reece, imi mai arunca in fata inainte de a inchide si încuia usa.
          Am fost atat de amortit cateva clipe incat n-am putut decat sa stau in mijlocul holului si sa ma holbez in gol.
          Apoi am luat-o razna.
         Când Weston a venit si m-a tras inapoi aveam deja mainile pline de sange si la fel erau si peretii de pe hol. Crăpasem usa camerei Serenei de la cat o lovisem cu picioarele. I-am dat un singur pumn lui Wes inainte ca acesta sa ma puna la pamant.
          In tot timpul asta din camera lui Josephine se auzea o liniste de mormant.