Nimic de pierdut #1 (Seria Pana la sange)

16. O idee a naibi de proasta

          Josephine

          -Reece o sa isi iasa din minți, m-a anuntat Weston mai mult amuzat decat nervos.
          -Foarte bine, am spus incercand sa par mai curajoasa decat ma simteam defapt.
          Adevarul e ca nici macar nu știam ce fac. După discutia cu Melanie de ieri mi-am petrecut toată noaptea gândindu-ma la ceea ce imi spusese. Am ajuns la concluzia ca avea dreptate. Reece ma vedea ca pe un copil si ca sa il facă sa coopereze trebuia in primul rând sa ii câștig respectul. Nu ma putusem gandi la altceva inafara de tampenia pe care eram pe cale sa o fac.
          -Ești sigura ca vrei sa iei taurul de coarne chiar acum, când bate nunta la usa? Ma intreba Wes virând la dreapta spre zona industrială a orașului.
          -Nu văd nici un moment mai bun decat asta. Macar unii dintre noi au initiativa, Weston. Spre deosebire de alții.
          Weston mi-a aruncat o privire criminala si m-a ignorat pentru restul drumului. Cu cateva săptămâni in urma il găsisem in sufragerie in creierii noptii, beat mort, trântit pe covor si smiorcaindu-se ca un bebelus. M-am speriat ca naiba crezând ca a pățit ceva. Tot atunci am aflat ca Weston Da'Vierr era îndrăgostit. Blasfemie. Mi-a luat mult sa procesez informatia si chiar mai mult sa procesez faptul ca respectiva domnisoara nu ii împărtășea sentimentele nici pe departe. Weston nu era genul de bărbat pe care sa vrei sau sa te lase inima sa il ignori. Serena mi-a spus ca nu stie nici ea despre cine e vorba, dar pasiunea secreta a lui Weston ținea deja de ani de zile. Aparent numai Reece știa cine e norocoasa si era decis sa ia secretul cu el in mormant.
          Zona industrială ne-a intampinat mai animata decat ma asteptam. Treceam pe langa o multime de oameni si masini, camioane si tiruri. Știam ca nu toată activitatea din depozite era ilegală, dar știam si ca in mare parte era. Weston a condus printre depozite si magazii, hale uriase si parcări pentru tiruri. Mașina a incetinit si s-a oprit intr-o zona slab luminata.
          -Ultima oprire, domnisoara Dawson, imi spuse curtenitor. Va rog sa părăsiți autoturismul pe partea dreapta.
          Mi-am dat ochii peste cap si am chicotit. Am coborât din mașina si am cercetat imprejurimile. Nu era nimeni prin preajma si zona era mai pustie. Se auzeau multe sunete si voci venind din interiorul halei.
          -Vino, imi spuse Wes trecand pe langa mine si aruncându-mi o privire peste umar. Uita-te bine la mine, Jolene, pentru ca e posibil sa fie ultima oară când ma vezi pentru ca Reece nu o sa fie deloc incantat de ideea ta.
          -Declan a spus ca in seara asta depozitul e zona sigura, i-am amintit prinzandu-l din urma.
          -Reece si tata nu sunt de acord in multe privințe.
          N-am mai comentat nimic când am pasit in depozit. Am avut impresia ca am intrat in alta lume. Era curent, cu toate ca afara era cald. Umezeala imi făcea pielea sa se infioare. Totul era negru si umbros si aveam impresia ca in fiecare colțișor întunecat se ascund o pereche de ochi ce ma privesc. Erau zeci, poate chiar sute, de containere de toate dimensiunile asezate pe langa pereți, pe toată lungimea halei.
          -Hei, Nik, striga Weston la un bărbat ce bătea cuie in capacul unui container din lemn. Unde e Reece?
          -In spate, raspunse barbatul cu un accent puternic rusesc. Ai grija, e in toane proaste.
          -Excelent, pufni Weston apoi ofta si se uita urat la mine. E ultima sansa sa ma scoți viu de aici. Hai sa ne intoarcem acasă si sa ne uitam la in film, imi propuse dar l-am ignorat.
          Incercasem sa atrag simpatia lui Reece cu bunatate si gingășie si tertipuri femeiești. Esuasem lamentabil. Nu voiam sa pasesc spre altar stiind ca ma condamn la nefericire pe viata si asta aveam sa primesc dacă nu castigam macar o bucățica din Reece de partea mea. Trebuia sa incerc si asta inainte sa ma dau bătută pentru totdeauna.
          In spatele depozitului era o usa. Am trecut pese pragul ei in spatele lui Wes, incercand sa privesc peste umarul lui. Erau peste zece bărbați care încărcau un tir urias, muncind cu eficienta si pricepere.
          Apoi l-am văzut pe Reece. Stătea intr-o parte, cu ochii spre încărcătura din tir, neștiutor de prezenta noastra. Wes s-a oprit, incercand probabil sa amâne momentul in care fratele lui o sa ne vada acolo, iar eu am putut sa ma uit la el nestingherita. Era inalt si puternic si stătea cu spatele drept si fruntea sus. Avea privirea agera si concentrata, muschii tensionați si parul ciufulit. Profilul lui era ca o opera de arta, cu maxilar puternic, buze pline, nas drept si frunte neteda. Reece era superb si intunecat, după orice definiție. Si atat de departe de a fi al meu chiar dacă in cateva zile aveam sa ne aparținem unul altuia pentru totdeauna.
          De parca simtea ca e privit, Reece intoarse capul spre noi. La început nu m-a văzut, fiind ascunsa pe jumatate in spatele lui Wes, dar ochii i-au cazut asupra mea. I-a luat cateva secunde pana sa înțeleagă ce se întâmpla iar când a făcut-o privirea i s-a intunecat, maxilarul i s-a încleștat si a pornit spre noi.
          -Tine-te bine, Jolene. Imi ești datoare vanduta! Murmura Wes pasind complet in fata mea.
          -Da-te! Tuna Reece apropiindu-se.
          -Inainte sa-ti iesi din minți...
          -Prea tarziu!
          L-a împins pe Weston din fata mea de parca era un copil, iar Weston chiar era urias. Mi-am regretat tot planul de rahat când m-am trezit fata in fata cu el, dar am realizat aproape imediat ca n-am cum sa mai dau inapoi. Mi-am inghitit frica si i-am sustinut privirea, lipindu-mi pe chip cea mai curajoasa masca pe care o aveam in arsenal.
          -Ce naiba cauți aici, Josephine? Marai printre dinti nescapandu-ma din ochi.
          Am ridicat din umeri.
          -M-am gandit sa îți fac o vizita, am spus. Drăguț loc, apropo.
          Se uita la mine de parca vorbeam intr-o limba moarta.
          -Dra...Josephine. Mergi. Misca-te! Tipa si ma prinse de brat, împungându-ma spre usa spre depozit.
          Prevăzusem mișcarea asta, așa ca am acționat inainte sa apuc sa ma gândesc macar. Facusem asta deja de un milion de ori in mintea mea. In loc sa pasesc inapoi am făcut un pas in fata, lipsindu-mi trupul de al lui. O secunda de surprindere. Asta voiam si pe asta ma bazasem. I-am luat pistolul de la spate si i l-am lipit pe piept, in dreptul inimii.
          Nu l-am văzut niciodată atat de socat ca in clipa aceea.
          Iar eu nu m-am simtit niciodată mai încrezătoare.
          Am tras piedica armei.
          Ne-am înfruntat din priviri. Se dădea o lupta acolo.
          -Te distrezi? Ma intreba după un minut lung.
          -Ihim, trăiesc la vida loca, am spus incercand sa-i imit tonul jos, aproape intim.
          -Lasa arma jos, imi spuse pe același ton. Nu o sa ma omori.
          -Lasa-ma sa raman. Si nu o sa te omor.
          -Nu e un loc pentru femei, Josephine. Nu ai ce sa cauți aici.
          -Ești misogin, Reece. Vreau sa fiu aici.
          -Ce încerci sa demonstrezi? Ma intreba apoi.
          -Nimic, dar dacă vrei pot sa îți demonstrez cat de precisa e tinta mea.
          -Ma sfidezi, Josephine. Si nu e o idee buna.
          -Tu ma subestimezi. Iar asta e o idee cu adevarat proasta, pentru ca nu e nimic pe lume pe care o femeie ranita sa nu-l poata face. Lasa-ma sa raman.
          Nu mi-a răspuns imediat, cu toate ca vedeam răspunsul in ochii lui. Mai mult chiar, când a incuviintat dand din cap puteam sa jur ca mai era ceva acolo.
          -Foarte bine, Josephine. Trăiește-ti la vida loca, imi spuse si se intoarse, căutându-l pe Weston cu privirea. Când l-a gasit a marait in directia lui, cu toate ca era departe, aproape de cabina tirului. O sa ai niste explicații de dat pentru asta, ticalosule! Striga suficient de tare incat toată partea aceea a zonei industriale sa-l auda.
          -Nu e vina mea, Reece! Tata a fost de acord, n-am avut ce sa fac! Striga Weston la fel de tare.
          -Da, pufni Reece pentru sine, de parca n-ai fi făcut-o oricum, cu sau fara acordul tatei. Clatina din cap, isi trecu mainile peste fata si se uita din nou la mine. Nu pleci de langa mine. Nu vorbesti cu nimeni. Dacă ti se pare ceva ciudat imi spui si dacă lucrurile o iau razna fugi fara sa te uiți in urma. E clar?
          Mi-am dat ochii peste cap si am pasit pe langa el.
          -Calmează-te, Reece. O sa albesti pana la treizeci de ani.
          Am supravegheat împreuna cu Reece cat ceilalti au încărcat camionul. E inutil sa spun câte priviri crucise am primit de la toți bărbații aceia iar Reece parea din ce in ce mai incordat cu fiecare minut ce trecea. Weston râdea si glumea cu ceilalti, evitand sa se apropie de locul in care stăteam eu si fratele lui. După jumatate de ora de tacere i-am simtit privirea lui Reece ațintită asupra mea.
          -Cum ai reușit sa il convingi pe Weston sa te aducă aici?
          M-am incruntat si mi-am intors capul spre el.
          -Wes nu e un căpcăun incapatanat. E rezonabil de cele mai multe ori, i-am spus si era perfect adevarat.
          -Nu este, clatina Reece cu convingere din cap. Weston e cea mai putin rezonabila persoana pe care o cunosc.
          -Poate a contat ca Declan a fost de acord, am sugerat ridicand din umeri.
          Reece clatina din nou din cap.
          -Wes nu e ca mine. El nu face niciodată nimic dacă nu vrea sa facă acel lucru.
          Adică nu s-ar însura niciodată cu o femeie aleasa de tatăl tau, in ciuda voinței lui? Intrebarea imi stătea pe limba, dar mi-am tinut gura, cu toate ca acele ganduri au distrus tot progresul pe care il facusem in acea seara. Reece reușea sa dea de pamant cu mine chiar si când nu incerca.
          -De ce ai venit aici oricum? Si nu-mi spune ca așa ai vrut pentru ca asta nu e un motiv, Josephine.
          -Nu am nici un alt motiv, Reece, i-am spus oftand. Am vrut sa vin aici. Voiam sa văd ce se întâmpla aici, sa stau cu tine si cu Wes. Dacă vrei sa plec spune-mi si o sa plec, bine? Nu vreau sa îți stric planurile.
          Reece nu mi-a spus sa plec. Nu mi-a spus nimic defapt. Am tacut amandoi, intorcandu-ne atentia spre tir.
          -Știi ce ma enervează cel mai mult? Ma intreba după cateva minute.
          -Ca respir? Am sugerat pufnind sec.
          Reece rase ușor, jos si gros. Mi s-a făcut pielea de gaina si am tras adanc aer in piept.
          -Nu, desigur ca nu. Ma enervează ca toți ticalosii astia de aici se holbează fara rușine la tine.
          Am ramas muta in fata mărturisirii lui. Voiam sa cred ca e gelos si o parte naiva si copilărească din mine chiar a crezut asta, dar știam ca e vorba despre posesiune, nu despre gelozie. M-am enervat.
          -Tu spui asta? Femeile intorc isi frang gatul uitându-se după tine oriunde te duci, Reece. Salivează, in numele lui Dumnezeu!
          -Ești geloasa? Ma intreba făcându-ma sa-mi intorc capul spre el si sa il privesc cu atentie.
          Nu se uita la mine dar era tensionat si postura lui era cumva înclinată spre mine.
          -Nu, dar am impresia ca ti-ar place sa fiu, am blufat, bineînțeles, dar când chipul i-a fost traversat de o unda de frustrare n-am mai fost așa sigura ca nu era adevarat.
          -Poate, spuse după cateva clipe lungi.
          -Ai un ego mai mare decat toată hala asta, l-am anuntat clatinand din cap.
          -Nu face pe mironosita chiar acum, Josephine, spuse Reece amuzat. Sunt bărbat. E in natura mea sa ma simt flatat dacă o femeie e geloasa pe mine.
          -Nu sunt geloasa, Reece, am spus punand accent pe fiecare cuvant.
          -Continua sa-ti spui asta, bine? Imi spuse chicotind apoi s-a miscat spre mine, s-a aplecat asupra mea pana când buzele lui aproape ca mi-au atins urechea. Iar eu o sa continui sa imi spun ca vreau sa ii omor pe idiotii astia pentru ca se uita la tine din principiu, nu pentru ca ma înnebunește gândul ca un alt bărbat isi plimba ochii pe corpul tau.
          Am încremenit si pana si inima mi s-a oprit o clipa.
Înnebunește la gândul ca un alt bărbat isi plimba ochii pe corpul meu?
          Atmosfera dintre noi doi era atat de incordata incat o puteam taia cu cutitul. Eram hiperconstienta de trupul meu si de al lui si de fiecare respiratie. Pieptul mi se mișca sporadic.
          Am făcut singurul lucru care mi-a venit in minte: am schimbat subiectul.
          -Reece, pot sa te intreb ceva? Am murmurat dregandu-mi vocea, caci suna ciudata si sparta.
          -Intreaba-ma, Josephine.
          -Cine e fata de care e îndrăgostită Wes?
          I-am simtit privirea ațintită asupra mea.
          -De ce te intereseaza?
          -Pentru ca de fiecare dacă când pomenește cineva despre ea arata ca un cățeluș bătut, am spus intorcandu-mi ochii spre el. In ciuda situației in care suntem noi doi, chiar imi pasa de fratii si surorile tale, Reece. Ma gandeam ca il putem ajuta pe Wes cu fata aia.
          -Dacă putea cineva sa il ajute as fi făcut-o de mult, ma asigura el. In plus, e vina lui. Știa de la bun început ca fata aia nu e pentru el si tot a permis obsesiei asteia sa escaladeze.
          -Reece, tu te auzi? L-am întrebat artagoasa. Chiar crezi ca a permis sa se îndrăgostească de ea, indiferent cat de imposibil ar fi? Poate cineva sa aleaga de cine sa se îndrăgostească si de cine nu?
          -Josephine, știu ce spun, bine? E foarte simplu, defapt. Când simti ca devi obsedat de cineva îți indrepti atentia spre alte persoane, spuse ridicand din umeri. Parea sa creada cu adevarat ce spune.
          -Pare ca vorbesti din experienta.
          Nu mi-a mai răspuns, doar a ridicat din umeri privind lung la tir. M-am uitat la el cateva clipe inainte de a renunța la subiect.
          Reece era o contradicție ambulanta iar eu aveam impresia ca ma ia ameteala in fata lui. Planul meu fusese prostesc. Chiar crezusem ca o sa il impresioneze faptul ca am venit după el aici? Doamne, ce proasta eram! Mi-era rușine de naivitatea mea.
          -E aproape gata, Reece, spuse un bărbat nu prea inalt dar robust si cu o cicatrice adanca ce-i brazda obrazul.
          -Bine, spuse Reece pe acel ton dur si rece ca gheata. Sper ca de data asta nu or sa mai fie probleme, Nik.
          -Așa sper si eu, spuse barbatul si privirea ii zbura o fractiune de secunda spre mine, apoi se intoarce la Reece. Draguta fetița, continua acesta. Unde trebuie sa o ducem?
          N-am avut timp nici sa respir inainte ca Reece sa pașească in fata mea blocandu-ma pe jumatate in spatele lui cu pistolul lipit de tampla lui. Nici macar n-am văzut când l-a luat de la spate.
          -Fetița asta va fi soția mea in cateva zile si singurul loc in care o sa meargă este acasă, cu mine.
          Nu i-am văzut fata lui Nik, dar l-am văzut dându-se un pas in spate cu mainile ridicate in semn de predare.
          -N-am stiut, Reece, serios! Spuse la repezeala. N-o lua razna.
          -Dispari, ii sugera Reece.
          -Casa de piatra, domnisoara, mai spuse barbatul inainte de a se intoarce la treaba lui.
          Reece s-a rasucit spre mine, m-a prins de brat si a început sa ma tragă după el spre depozitul de-acum gol, caci toată lumea era in spate, la încărcat.
          -O sa il omor pe Weston pentru ca te-a adus aici, ma anunta continuand sa meargă prea repede ca eu sa pot tine pasul cu el.
          -Exagerezi! L-am anuntat incercand sa-mi trag mana dintr-a lui. Nu s-a intamplat nimic.
          -Nik e unul din puținii oameni in care am o relativa încredere, Josephine. Nu vreau sa il omor si am fost foarte aproape sa o fac, se rasti furios.
          -De ce? Pentru ca m-a confundat cu o prostituata? De unde era sa stie el cine sunt, Reece?
          Reece s-a oprit in mijlocul depozitului iar eu am rasuflat usurata caci aveam impresia ca o sa ma împrăștii pe jos incercand sa tin pasul cu el. A privit in stanga si dreapta, apoi in spate peste capul meu. M-a împins spre perete si m-a înghesuit intre doua containere, cu spatele lipit de peretele rece.
          -Ce faci? Am întrebat panicata incercand inutil sa il imping.
          Era atat de intuneric incat abia ii puteam distinge conturul, dar ii simteam trupul aproape lipit de al meu si trebuie ca mi se facuse frig, caci tremuram din toate incheieturile.
          -Nimeni nu poate sa vorbească așa cu sau despre tine, imi spuse incet, aproape in soapta si respirația lui fierbinte m-a lovit in fata.
          -Te comporti ca omul cavernelor, l-am anuntat renuntand la incercarea de a-l împinge pentru ca mi-era clar ca Reece nu pierde decat dacă vrea el sa piarda.
          -De ce ai venit aici in seara asta?
          -Ti-am spus deja, am suierat nervoasa.
          -Mi-ai spus iar eu am auzit si acum vreau sa știu adevarul, ma anunta aplecandu-se spre mine si mai mult, atat de mult incat aproape ca-i simteam buzele atingând-le pe ale mele.
          A chicotit incet, mișcarea făcându-i buzele sa le atinga ca prin vis pe ale mele. Am luat foc. Nici macar nu am stiut ca se da o lupta in mine pana când n-am pierdut-o. Nu știu cine s-a miscat primul, dar știu ca sarutul ăla a fost foc si gheata încă din prima secunda. Un razboi. O furtuna.
          N-a durat mai mult de cateva secunde pana când Reece s-a împins in mine, prinzandu-ma strans intre corpul lui fierbinte si tare ca piatra si peretele rece. Contrastul imi lua mințile. Am gemut cu capul dat pe spate iar Reece a marait in gura mea.
          Habar n-aveam ca-mi lipseste ceva pana in acel moment.
         -De ce ai venit, Josephine? Ma intreba din nou printre săruturi.
          Si pentru ca pierdusem contactul cu realitatea, i-am spus:
          -Pentru tine. Voiam sa te văd.
          Mărturisirea mea a fost ca un combustibil pentru focul care ardea deja si n-a făcut decat sa facă lucrurile sa explodeze. Reece m-a prins de fund si m-a ridicat iar eu mi-am infasurat picioarele in jurul soldurilor lui fara sa întrerupem sarutul vreo secunda. Erecția lui ma apasă intre picioare iar eu am început sa-mi mișc soldurile instinctiv, incercand sa scap de presiunea uriasa care se tot marea.
          -Rahat, Josephine, nu vreau sa ti-o trag sprijinita de peretele asta imputit, spuse mutându-si buzele pe gatul meu.
          -De de nu? Am scancit si mi-am arcuit spatele.
          -Meriți mai mult de atat, murmura cu gura lipita de sânii mei prin decolteul bluzei.
          Mi-a lins sânii atat cat ii permiteau tricoul si sutienul iar eu am continuat sa ma frec de el si sa gem din ce in ce mai repede si mai tare. Eram atat de prinsa in momentul ăla incat n-am auzit nimic un jur pana cand vocea lui Wes a rasunat cu ecou intre peretii halei.
          -Reece! Unde sunteți?
          M-am blocat. Tot corpul mi-a paralizat iar Reece si-a ridicat capul spre mine. Ochii mi se obișnuiseră cu intunericul așa ca am putut sa ii văd ranjetul. Incet si in liniste m-a asezat cu picioarele pe pamant si mi-a făcut semn sa tac, apoi si-a tremurat mana in pantalonii mei.
          -Încetează, am suierat incercand sa-i trag mana care ma cuprinsese cu totul intre picioare.
          -Esti uda, imi spuse in soapta si incepu sa-si miste degetele in sus si in jos.
          Am icnit si capul mi-a cazut pe spate cand un geamat mut mi s-a ridicat din piept si m-a strans de gat. Mi-am înfipt unghiile in bratul lui.
          -Weston sau altcineva pot sa ne vada, am soptit printre dinti.
          -Poate ca asta vreau, murmura sufland aerul fierbinte peste pielea mea înfiorată. Sa vada toată lumea cui aparții.
          -Nu sunt o vaza, Reece, am gemut. Rahat.
          Degetele lui se miscau in cerculete din ce un ce mai stranse si simteam cum imi cedeaza picioarele. M-am agățat cu ambele maini de umerii lui si mi-am lipit fruntea de pieptul lui. Si-a incolacit mana in parul meu si mi-a tras capul pe spate.
          -Uita-te la mine când îți dai drumul, mi-a cerut înflăcărat.
          Nu-i văzusem niciodată privirea atat de hotărâtă si arzatoare si posesiva. M-a trecut un fior care nu avea legatura cu plăcerea care exploda in abdomenul meu.
          -De ce?
          -Ca sa nu uiți cine iti face asta, sopti printre dinti.
          Încă o rotire a degetelor si o apăsare scurta si precisa si capul mi-a cazut pe spate in timp ce corpul mi s-a contractat. Spasmele orgasmului imi faceau umerii si abdomenul sa tresară si imi simteam picioarele ca de gelatina.
          Mi-am sprijinit fruntea de pieptul lui Reece, iar el si-a scos mana din pantalonii mei si m-a îmbrățișat. Habar n-am cat timp am stat acolo așa, nemiscati, cu rasuflarile grele si numai linistea in jurul nostru.
          -Sa mergem acasă, spuse in cele vin urma, vocea sunandu-i stranie si incarcata.
          Am incuviintat dand din cap si l-am urmat prin depozitul gol. Știam ca ceva se schimbase intre noi. O simteam pe sub piele. Trebuia doar sa imi dau seama ce anume.