Nimic de pierdut #1 (Seria Pana la sange)

2. Un bun venit ca la carte

          Josephine

          După plecarea lui Melanie, minut intreg am ramas nemișcată, privind usa inchisa. Nu știam ce sa simt in legatura cu ce-mi spusese. Da, situația in care ma aflam era atat de îngrozitoare incat nici macar nu ma puteam convinge sa ma gândesc serios la ea. Si pana la urma, ce era de spus? Eram complet singura intr-o casa straina, casa unui Partener, a unui conducator a uneia din cele mai mari grupări de crima organizata din lume. Eram aici in calitate de viitoare soție a fiului cel mai mare al familiei, doar ca aterizasem cu un an mai devreme.
          Am început sa scotocesc prin camera când gandurile mi se invalmaseau prea tare in minte. Toate hainele mele erau asezate in dressing pe umerașe si rafturi, la fel incaltarile si accesoriile. Poate ca după un drum de aproape zece ore aratam ca un copil al străzii, dar in mod normal imi plăceau hainele frumoase si sa arat decent. Am văzut in dressing si cateva lucruri noi, cu eticheta.
          Baia era mai mare decat ar fi fost cu adevarat necesar. Erau un dus si o cada, o măsura de machiaj, o chiuveta dubla cu sertare uriase dedesubt, toaleta, un dulap de prosoape si un cuier in care erau agățate trei halate de baie. In sertare am gasit toate aparatele de par la care ma puteam gandi, o colecție impresionanta de creme si loțiuni de fata si corp, cateva măști, o multime tampoane si absorbante, periute si pasta de dinti, apa de gura, deodorante, parfumuri si machiaje. Am închis ultimul sertar si am făcut cale intoarsa spre dormitor.
          Pe birou erau asezate un leptop si o tableta, un organizator plin cu pixuri, creioane si markere de toate culorile. Sertarele erau pline cu hartie, accesorii de birou, dosare goale si o multime de nimicuri. In noptiere am gasit dopuri de urechi, uleiuri de lavanda si lamaie, cateva lumanari de aromaterapie si prezervative.
          M-am asezat pe marginea patului si mi-am prins capul in maini. Melanie chiar se gândise la toate si facuse un efort real sa imi ofere un loc primitor care sa servească oricăror nevoi as fi putut avea. Imi simteam gatul strans de doua maini invizibile când lacrimile amenintau sa se reverse peste marginile ochilor. Doamne, nu ma simțisem niciodată atat de singura si expusă ca atunci. M-am ridicat, am ales niste haine drăguțe din dressing si am intrat in baie. M-am dezbracat si am pasit in bataia dușului.
          Nu-mi permiteam sa plâng. Era un lux, iar eu nu ma aflam in pozitia de a lasa disperarea sa preia controlul. Mi-am spalat parul de doua ori doar ca sa trag de timp dar momentul in care trebuia sa ies din dus a venit oricum prea repede.
          Mi-am pieptanat si uscat parul, m-am dat cu o crema la întâmplare pe fata si m-am spalat pe dinti, apoi am îmbrăcat rochia înflorată si stransa în talie si m-am incaltat cu o pereche de tenesi.
          Trecuse fix o ora de când Melanie iesise din camera mea.
          Când am deschis usa camerei si am ieșit pe coridor imi simteam inima lovind cu putere in peretii pieptului, ca o pasare speriata in colivie. Am ramas cateva secunde pe loc, ascultand orice s-ar fi putut auzi din celelalte camere.
Era liniste deplina. Pasind in varful picioarelor am început sa merg in jos pe hol, spre scări. Tot in varful picioarelor am coborât cele trei etaje si am ajuns la baza scarilor. Ma holbam la curtea din spate prin usile de sticla. Peste tot erau numai becuri si felinare, dand locului un aer de basm.
          -Josephine, mi-a atras atentia vocea lui Melanie venind din dreapta mea.
          Mi-am intors privirea catre ea. Stătea in picioare, langa masa in jurul căreia erau deja asezate trei persoane. I-am recunoscut pe toți. Alice semăna izbitor de mult cu fratii ei. Avea doar opt ani, dar era un copil foarte drăguț si foarte curios, judecand după privirea cu care ma cerceta. Serena si Jarred faceau același lucru, dar mai discret.
          -Nu am stiut exact ce îți place sa mănânci așa ca am rugat-o pe bucătăreasă noastra sa pregătească cate putin din toate, incepu Melanie sa-mi explice. Nu-ti face griji, n-o sa rămână multa mancare pe masa după ce se ridica Jarred de aici.
           -Te-am auzit! Mormai Jarred aruncându-i o privire incruntata mamei lui.
          -Serios? Ce tragedie! Pufni femeia si as fi jurat ca si-a dat ochii peste cap.
          M-am asezat pe cel mai îndepărtat scaun, in coltul mesei. Ma purtam ca o ciudata, știu, dar nu voiam sa fiu acolo si nu voiam sa am nimic de-a face cu oamenii aia. Încă nu-mi venea sa cred ca Kheir chiar renunțase atat de ușor la mine. Aveam impresia ca trăiesc viata altcuiva.
          -Parca v-am rugat sa va purtati decent, țâțâi Melanie nemultumita.
          Habar n-am despre ce vorbea, dar niciunul unul dintre gemeni nu s-a obosit sa ii răspundă. Alice a aruncat rapid o privire spre fratii ei, apoi spre mine, după care s-a uitat in jos.
          -Jarred, Serena, Alice , ea este Josephine Dawson, spuse Melanie, facand prezentarile oficiale. Josephine, ei sunt gemenii Da'Vierr, Jarred si Serena si mezina familiei, Alice.
          -Da, bine, mormai Jarred fara sa-mi arunce vreo privire când s-a aplecat spre unul din platourile cu friptura si a început sa isi umple farfuria.
          Serena a ramas pe scaun cu bratele incrucisate peste piept. Privea plictisita si oarecum scarbita cum fratele ei incepe sa înfulece mancarea.
          -Presupun ca regulile de politete din ziua de azi sunt diferite de cele pe care le știam eu, mormai femeia renuntand la lupta. Serena, Josephine, mâncați si voi. Pofta buna!
          -Nu mi-e foame, am mormait in același timp in care Serena a spus:
          -Sunt la dieta.
          M-am holbat la ea fatis. Dieta? De ce ar avea nevoie de dieta cineva care arata așa chiar si intr-un tricou supradimensional si cu parul prins intr-un coc in varul capului? Fata putea trece oricand drept model profesionist. Si-a ridicat privirea spre mine in același timp in care eu mi-am ferit-o.
          Melanie nu a insistat sa mâncam iar eu am fost foarte recunoscatoare pentru asta. Nimeni nu vorbea, doar Jarred se îndopa cu mancare. Dumnezeu a fost foarte nedrept. As fi putut sa ma ingras numai uitându-ma la felul in care mănâncă el. Ii simteam când si când privirea lui Alice ațintită asupra mea.
          -Am vorbit cu Declan mai devreme, anunta Mel, nu neaparat pe cineva anume, apoi se uita spre mine. El, Reece si Weston nu vor ajunge in seara asta. Si tu, continua uitându-se la Jarred, trebuie sa mergi in oras după cina.
          I-am privit pe rând pe Jarred si Serena care mi-au aruncat la randul lor câte o privire rapida inainte de a se uita unul la altul. Erau ostili. Exact asa eram și eu.
          -Bine, murmura Jarred îndreptându-si din nou atentia spre farfuria aproape goala.
          -Maine o sa mergeți cu Josephine si o sa ii arătați imprejurimile. Dacă are nevoie de ceva, o ajutați sa gaseasca. E clar? Continua femeia de parca era o mașinărie fara buton de pauza.
          -Bine, se rasti Jarred ridicand privirea furios spre ea. Altceva?
          -Defapt da, spuse Mel lăsându-si jos furculita si cutitul. Ce s-a intamplat mai devreme cu bariera de la intrarea in complex?
          Jared a privit-o inexpresiv ca o statuie.
          -Nu știu, mama, dar pare ca tu le știi pe toate. De ce nu-mi spui tu?
          -Despre ce bariera vorbesti? Intreba Serena îndreptându-si spatele si privindu-i pe rând intai pe mama și apoi pe fratele ei.
          -Ah, nu stiai? Intreba Melanie ridicand din sprancene. Jarred a trecut mai devreme prin bariera. Literalmente, prin ea. Unde te grăbeai atat de tare?
          -Aveam treaba, mormai el evitand sa se uite in ochii femeii.
          Melanie incuviinta dand din cap solemn.
          -Ce treaba?
          -Nu contează, marai Jarred sfredelind-o cu privirea.
          -Jarred, cred ca treaba atat de importanta pe care ai avut-o a fost cu fata aia si mai cred ca iti amintesti al naibii de bine ce ti-a spus tatăl tau ultima data când te-a văzut cu ea.
          Jarred o privi cateva clipe lungi, apoi clipi de doua ori si se relaxa in scaun.
          -Bine, spuse Jarred simplu.
         Pun pariu ca Melanie nu se aștepta ca el sa fie de acord atat de repede. Buzele i s-au strans intr-o linie subtire si privirea i s-a îngustat. Nimeni nu a mai vorbit pana când Jarred nu a terminat de mâncat.
          -Mergem? O intreba acesta pe sora lui aruncand in farfurie servetelul pe care isi ștersese mainile.
          -Da, sigur, mormai Serena cazuta pe ganduri.
          Amandoi s-au ridicat in același timp.
          -Unde plecați? Ti-am spus ca tatăl tau... incepu Melanie.
          -Am auzit, mama, spuse Jarred apoi adauga după ce imi arunca o privire urata. O sa ma duc in oras după ce o las pe Serena la Jasmine, nu-ti face griji. Dacă vrei sa fac pe dădaca pentru mireasa orfana pe care ati adus-o aici, ia-ti gândul!
          -Nu voiam...incepu Melanie, dar am sarit si eu in picioare si am pasit intre ei.
          -Cine v-a cerut sa aveti grija de mine? Am sasait uitându-ma de la unul la altul.
          -Nu vorbeam cu tine, pufni Jarred si strâmba din nas de parca eram un gândac scarbos.
          -Nu, dar vorbeai despre mine in timp ce sunt chiar aici. Pot sa vorbesc in numele meu. Când ai ceva de spus, spune-mi mie.
          -Da? Ce zici de asta? Reece nu e aici, așa cum ar fi normal. Nu te face asta sa te intrebi de ce? Te-ai gandit vreo clipa ca poate nu te vrea aici?
          Am ridicat o spranceana in directia lui si i-am imitat ranjetul arogant si superior. Dacă avea impresia ca ma poate face sa ma simt rau cu vorbe goale atunci avea sa aibă parte de o mare surpriza.
          -Nu te cunosc, Jarred. Nu știu ce-ti poate capul, am recunoscut ridicand din umeri. E posibil sa fi cu adevarat periculos, însă eu n-am de unde sa știu asta. Doar ca uiți un lucru: nici voi nu ma cunoașteti pe mine.
          -Ne ameninti? Intreba Serena neincrezatoare.
          -Bine, de-ajuns, spuse Melanie incercand sa puna capăt acelei discuții care degenera de la o clipa la alta.
          Niciunul dintre noi trei nu a băgat-o in seama.
Gemenii probabil pentru ca nu dădeau doi bani pe parerile ei, dar eu chiar aveam un motiv real. Imi imaginam ce fel de oameni sunt in familia Da'Vierr, cu toți banii, luxul si posibilitățile pe care le invarteau pe degete. Nu era nevoie sa semene decat putin cu oamenii pe care ii cunosteam deja ca sa știu cu cine am de-a face. Dacă ii lasam sa imi miroasă frica, eram ca si moarta. Trebuia sa le arat ca nimic din ce ar putea face si spune nu ma impresionează, cu toate ca in realitate imi simteam inima in gat. I-am sustinut privirea Serenei.
          -Jarred vorbește aiurea, imi spuse fata incruntata.
          -Nu am venit aici pentru ca așa am vrut eu, fu tot ce eram dispusa sa marturisesc.
          -Ca sa vezi, pufni Jarred. Cazul social pe care il adăpostim mai are si mândrie!
          -Jarred! Tipa Melanie, dar am ridicat o mana sperand ca o sa-l lase sa vorbească.
          -Ai grija, l-am atentionat aproape in soapta holbandu-ma in ochii lui fara sa clipesc macar.
          -La ce? Pufni el. La tine?
          -Oamenii, Jarred, sunt cele mai imprevizibile animale, i-am spus ignorand complet pe oricine altcineva. In special cei care nu mai au nimic de pierdut. Știi cum funcționează legea junglei?
          -Nu eu voi fi cel mâncat aici, imi spuse la fel de serios.
          -Nu, nu tu, am fost de acord, mutându-mi privirea asupra Serenei. Cel mai slab e cel care devine hrana.
          Jarred marai precum un animal si pasi spre mine, gata sa-mi sara la beregata. Serena l-a oprit cu o atingere usoara pe umar. Jarred a încremenit, dar nu si-a mutat ochii de la mine.
          -Așa îți dau impresia? Ca eu sunt ultima in latul trofic? Ma întrebă fata inclinandu-si capul in lateral.
          Nu i-am răspuns. Nu era nevoie. Era evident ca Jarred ii pazea spatele si asta ii dădea un sentiment de siguranța, dar era imposibil ca Jarred sa fie mereu cu ea. Toți trei știam asta.
          -Gata, opriti-va! Tipa Melanie din nou si pasi intre noi. O speriati pe Alice. Ce aveti de împărțit?
          -Nici macar rahatul de pe talpa adidașilor mei, spuse Jarred si o prinse pe Serena de cot. Mișca-te.
          Fata il urma fara ezitare. Niciunul nu s-a uitat in urma când au urcat scarile. Ii simteam privirea lui Melanie ațintită asupra mea, dar i-am luat-o inainte.
          -Nu spune nimic. Dacă vrei sa imi cer scuze o sa o fac, dar nu imi spune nimic.
          -Nu vreau sa îți ceri scuze, imi zise scurt. Doar ca nu înțeleg ce s-a intamplat.
          M-am intors spre ea si am privit-o in ochi. Habar n-avea, nu-i așa?
          -Ati adus o straina pe teritoriul lor, Melanie, am spus continuand cu vocea abia șoptită, astfel incat Alice sa nu auda. Mai mult chiar, am impresia ca ei nu știu conjunctura prin care am ajuns sa fiu logodita cu fratele lor. Pentru ei, eu sunt inamicul. Or sa se protejeze prin orice mijloace si or sa il protejeze pe Reece, am spus ridicand din umeri.
          -E patetic! Spuse dându-si ochii peste cap.
          -Eu stiu. Ei nu știu asta.
          -Bine, atunci o sa ma asigur ca afla.
          -Si ce o sa rezolvi? Inafara faptului ca o sa le dai impresia ca imi tii partea? Am întrebat-o ridicand din sprancene si am văzut cum ii cade masca de bravura. Așa ma gandeam si eu. O sa ma duc in camera mea, am mormait.
          Melanie încuviință dand din cap iar eu m-am rasucit si am pornit in aceeași directie in care plecasera Jarred si Serena. Nu m-ar fi mirat dacă m-ar fi așteptat cu doua arme automate la etaj.
          Am ajuns in camera fara sa ma intersectez cu vreunul dintre ei. Din camera lui Jarred se auzea muzica foarte tare si am stiut exact momentul in care au plecat, caci usile trântite ar fi putut trezi si morții. Cateva minute mai tarziu motorul unei masini a prins viata in curtea din spate si s-a auzit din ce in ce mai departe pana când a disparut in noapte.
          Mi-am dat rochia si tenesii jos, am tras un tricou vechi si larg peste chiloți si m-am urcat in pat. Am stins lampa de pe noptiera si i-am scris un mesaj lui Chloe.
           Locul asta e de rahat si oamenii astia sunt groaznici. Sper ca Kheir sa gaseasca o soluție si sa ma aducă mai repede acasă.
          Am blocat telefonul, l-am dat pe silențios si l-am pus pe noptiera. In mod surprinzător, am adormit aproape imediat, complet epuizata.