Nimic de pierdut #1 (Seria Pana la sange)

3. Stiu totul despre tine

Josephine

-Alexander, pot sa aflu de ce mana ta imputita o atinge pe logodnica mea?
Am înghețat. Fiecare muschi din corp mi-a paralizat si n-am mai putut sa respir. Da, Doamne, ca nimeni sa nu vada in ce hal imi tremura genunchii.
-E-eu... se bâlbâi Alex luându-si mana de pe mine si dându-se doi pasi in spate de parca l-as fi ars. Ochii ii erau larg deschiși si parea speriat de moarte. Imi pare rau, Reece. N-am vrut...
-Iesi afara, gaseste o piatra de marimea unei mingii de basket si lovește-te cu ea peste mana pana îți sfarami degetele, ii ceru Reece calm de parca il ruga sa ii aducă un pahar cu apa.
-Cum? Nu pot... incerca Alex, insa fu intrerupt de același ton calm, dar ferm.
-Poți si o sa o faci pentru ca o sa aflu si dacă nu reusesti singur, atunci o sa o fac eu. Nu vrei sa imi pierd timpul cu tine, nu-i așa?
-Nu, murmura băiatul si pot sa jur ca ii tremura barbia.
-Dispari. Ia-l si pe celalat idiot cu tine, ordona apoi si cei doi n-au avut nevoie de o a doua comanda.
Linistea era atat de deplina incat pun pariu ca imi putea auzi inima pompand cu putere. Voiam sa ma intorc si sa il privesc in fata, dar nu puteam sa ma mișc. M-am uitat la Serena, habar n-am de ce fix la ea. Parea furioasa si speriata si eram sigura ca aceeași mimica era si pe fata mea.
-Nu crezi ca exagerezi naibii? Interveni Jarred pasind langa mine. N-a fost decat o gluma, Reece! De ce o iei razna așa?
-Tu du-te in sala si asteapta-ma acolo. O sa vin imediat si o sa ma ocup de tine, se auzi vocea lui Reece la fel se linistita precum oceanul înaintea furtunii. Iar tu du-te in camera ta, Serena.
Alți pasi s-au auzit apropiindu-se de sufragerie, apoi o voce amuzata si jovială a umplut aerul.
-De ce aratau Alex si Cole de parca au dat nas in nas cu monstrul din Locknes?
-Nu cu monstrul din Locknes, il corecta Jarred scarbit, scuipând cuvintele printre dinti. Cu monstrul din GreeforBay.
Trecu pe langa mine aruncându-mi o privire plină de venin, de parca situația aia era din vina mea. Si poate chiar era, intr-o oarecare măsura, dar ei pornisera tot circul ăla, nu eu!
-Ce se întâmpla aici? Intreba Weston venind mai aproape. Cine e...oh, spuse surprins de parca tocmai il lovise revelatia.
-Du-o pe Serena in camera ei si ocupa-te de ce ti-a cerut tata. Vreau sa plecam mai repede din casa asta, spuse Reece.
Serena s-a ridicat si a făcut ce i s-a spus fara sa comenteze sau sa scoată vreun sunet. I-am auzit pe ea si Weston susotind pe scări, dar vocile lor s-au pierdut pe măsura ce au urcat.
Linistea care s-a lasat peste sufragerie era absolut sufocanta. Eram singura in aceeași incapere cu cel care pusese pe fuga cinci oameni cu cateva cuvinte, care ii ceruse unui om sa-si sfărâme oasele iar respectivul avea sa o facă doar ca sa nu aibă de-a face cu el. Mi-am regretat toate deciziile pe care le luasem in viata, începând cu aceea de a ma naste si terminand cu cea mai recenta, când am avut impresia ca e o idee buna sa cobor ca sa văd despre ce e vorba, fara sa ma gândesc ca n-am pe mine decat un tricou care cu greu imi acoperă fundul. Eram hiperconstienta de corpul meu si de locul in care era el cu toate ca nu aruncasem nici o privire peste umar.
Știam cum arata Reece Da'Vierr. Pierdusem nopți si zile uitându-ma la poze cu el. Ii analizasem fiecare trăsătura, fiecare minica surprinsa in poze, fiecare privire cenușie pe care o arunca spre obiectiv sau spre cei din jur. Nu puteam sa citesc nici o emoție pe chipul lui in poze si imi era frica, al naibii de frica, ca n-am sa pot citi nimic pe chipul lui nici când aveam sa-l privesc in ochi. Am inghitit in sec si m-am cutremurat. Imi înghețaseră mainile si picioarele.
Când s-a miscat in spatele meu am tresărit si tot corpul mi-a intrat in alerta. Pașii lui pe marmura se auzeau amplificați de parca plantase microfoane in podea.
-Trebuie sa recunosc ca ai un spate drăguț, dar am impresia ca ar trebui sa te comporti mai politicos cu logodnicul tau, spuse îndreptându-se spre stanga.
Imi tremurau măruntaiele de frica, aveam impresia ca o sa vomit in mijlocul sufrageriei si niciodată inima nu-mi bătuse atat de tare si atat de repede, dar știam ca restul povestii asteia depindea de acel moment. Dacă il lasam sa ma domine avea sa o facă mereu, iar eu aveam sa devin un animaluț de companie fara nici un drept, dar cu o multime de obligatii, așa cum fusese mama. Nu voiam sa sfarsesc ca ea si știam ca acolo as fi ajuns in cele din urma. Nu-mi rămânea decat o singura soluție. Mi-am adunat tot curajul si toată stapanirea de sine de care eram capabila si m-am rugat sa nu-mi tremure vocea.
-Eu am impresia ca logodnicul meu ar fi putut sa depună un efort sa ma cunoască. Când am ajuns, adică acum foarte multe ore, am tinut neaparat sa specific.
Am auzit un pahar si o sticla ciocnindu-se ușor, apoi sunetul lichidului curgand in pahar.
-Dar te cunosc, Josephine, spuse ușor amuzat. Numele meu din gura lui suna ca o injuratura obscena. Știu totul despre tine.
-Poate știi totul despre mine, dar nu ma cunosti.
N-a spus nimic. S-a apropiat de mine in tacere. Pașii lui erau egali si metodici. Se apropia de mine prin partea stanga. M-a inconjurat intr-un cerc strans si s-a oprit in fata mea, la un metru distanta. Primul lucru pe care l-am văzut a fost paharul din mana lui. Parea atat de mic intre degetele lui lungi. Apoi am văzut materialul negru ce-i acoperea pieptul si bratele. Muream de curiozitate, dar m-am abtinut sa-mi ridic ochii spre chipul lui. El nu avea astfel de probleme. Ii simteam privirea peste tot pe mine.
-Josephine Maria Dawson, spuse păstrându-si vocea joasa, hipnotica. Ești născuta pe unsprezece august, faci optsprezece ani la anul. Ai studiat pianul pana la varsta de doisprezece ani si te-ai oprit imediat după moartea mamei tale. Ai luat 1535 de puncte la SAAT cu toate ca nu ai fost la scoala nici o zi in toată viata ta, pentru ca ai făcut homeschooling. Ești singura fiica a unui Partener căreia i s-a permis sa învețe sa tragă cu arma, dar am o banuiala ca aici a fost mai mult mana lui Kheir decat a tatalui tau. Singurele momente in care ai fost văzută in spatiul public a fost la evenimente cu casa inchisa. Îți plac hainele scumpe, bijuteriile extravagante si mașinile puternice. Nu îți plac pastele, ești alergică la latex si polen si ești claustrofoba.
Pe măsura ce l-am ascultat vorbind am simtit cum pălesc. Știa lucruri pe care nu trebuia sa le stie. Știa detalii, iar eu nu ma puteam opri sa nu ma intreb cum aflase toate lucrurile alea?
-Asta nu demonstrează decat ca cei pe care i-ai pus sa ma supravegheze sunt atenți la nimicuri. Ar trebui sa le mărești salariul, am spus sperand ca arat la fel de indiferenta precum incercam sa par.
Doar ca el nu terminase de vorbit.
-Ar mai fi multe de spus, dar da-mi voie sa spun asta: ești impertinenta si tampita, iar lucrurile astea nu mi le-a spus nimeni.
Impertinenta si tampita?!
N-am putut sa ma abțin sa nu-mi ridic ochii spre el. L-am fulgerat cu o privire in care am lasat sa se vada tot disprețul si toată ura din interior. Eram atat de furioasa incat nici nu l-am văzut cu adevarat.
-Dacă eu sunt impertinenta si tampita, am spus printre dinti, atunci tu ești misogin si ticălos.
Taci, Josephine. Taci, naibii, din gura!
Dar era cam tarziu, pentru ca faptul era deja consumat. Sa spun ca Reece parea surprins ar insemna sa folosesc un eufemism. Mai ca-mi venea sa-i dau dreptate si sa recunosc chiar eu ca sunt impertinenta si tampita. Mi-am strans pumnii pe langa corp, unghiile mi-au intrat in palme.
-Ce cauți in sufragerie in mijlocul noptii pe jumatate dezbracata? Ceru sa stie neluandu-si ochii din ai mei.
Eram perfect constienta de cat sunt de dezbracata si n-aveam nici o nevoie sa mi se amintească. Eram constienta si de faptul ca el imi vedea picioarele goale si sfârcurile prin materialul subtire al tricoului. Asta nu ma ajuta sa ma liniștesc.
-Am auzit zgomote. Am crezut ca s-a intamplat ceva, am murmurat incruntata.
Detaliile chipului sau incepeau sa-si facă loc in mintea mea. Ochii cenusii care nu tradau nici o emoție, linia puternica a maxilarului, buzele pline, suvita de par ce-i cadea pe frunte. Nu i se mișca nici un muschi pe fata, stătea complet nemiscat, ca o nenorocita de statuie.
-Da-mi voie sa ma corectez atunci, nu ești doar inconstienta si tampita, ci si extraordinar de proasta, spuse privindu-ma cu dispret.
-Poftim? Am rasuflat surprinsa si siderata.
In casa familiei mele fusesem mereu o moneda de schimb, ținuta in siguranța si tihna pana la momentul tranzacției. Am avut parte de tot ce isi putea imagina un copil si mai apoi o adolescenta, cu toate ca am fost ținuta intr-o închisoare de lux. Nimeni, niciodată, nu vorbise cu mine așa. Nu pe tonul ăla, nu cu asemenea cuvinte. Eram atat de surprinsă incat nici macar n-am putut sa ma enervez.
-Dacă intr-adevăr s-ar fi intamplat ceva in casa asta iar tu ai fi coborât, acum ai fi fost moarta si asta in cel mai fericit caz, spuse neimpresionat. Ceea ce mi-ar fi adus o multime de necazuri si mai multe conturi de reglat, plus o discutie pe care n-as vrea sa o port cu fratele tau, ma lamuri sec. Uiți cine ești, Josephine.
-Josephine Maria Dawson, am spus aproape mecanic. Sunt fiica...
-Greșit. Nu ești fiica nimanui, sora nimanui si numele tau nu înseamnă nimic aici, ma intrerupse abrupt, vocea devenindu-i taioasa precum lamele unui cutit. Ești logodnica lui Reece Da'Vierr. Atat si nimic mai mult.
Acuratețea cuvintelor lui m-a făcut sa ma clatin pe picioare. M-am dat un pas inapoi, debusolata. Ma obiectifica privindu-ma in ochi si nici macar nu-l puteam contrazice. Buimacă, m-am rasucit pe calcaie. Voiam sa plec de acolo. Trebuia sa plec din fata lui. Am făcut un pas in directia scarilor, apoi m-am trezit răsucită pe loc atat de brusc incat am icnit si mi-am pierdut echilibrul. M-am agățat cu mana de bratul lui ca sa nu cad si sa ma fac si mai mult de ras.
-Ochii la mine, imi ordona printre dinti.
Era primul semn ca incepe sa-si piarda cumpătul. Știam ca cineva cu reputația si puterea lui nu le câstigase pe ambele cu amabilitatea si diplomația care oricum nu i s-ar fi potrivit. Mi-am ridicat ochii incet peste chipul lui.
-Ia-ti mainile de pe mine, am scrasnit printre dinti.
          Reece Da'Vierr era diavolul in persoana. Am inteles asta când sprancenele i s-au detensionat si un ranjet scarbos i s-a intins pe buzele superbe. S-a miscat atat de repede incat n-am avut timp nici macar sa trag aer in piept inainte sa-si incolaceasca una dintre maini in jurul gatului meu.
-Din nou, uiți cine ești, imi spuse lăsându-si ochii in jos spre corpul meu. A continuat sa vorbească uitându-se la sfârcurile mele întărite, ticalosul nenorocit. Uite un sfat gratuit, e singurul de acest gen pe care o sa il primești de la mine: niciodată nu imi intoarce spatele.
Ochii i s-au ridicat brusc spre ai mei si am văzut tot intunericul din el in acea privire. Simteam gustul lacrimilor in gat. Degetele lui se strangeau din ce in ce mai tare in jurul gatului meu.
-De ce? O sa ma injunghii pe la spate? Am indraznit sa il intreb cu toate ca vocea mea semăna mai mult cu o soapta.
-Da, probabil o sa te injunghii, spuse fara sa stea pe ganduri. Ori asta, ori o sa ti-o trag, dar tot pe la spate.
Tot corpul mi s-a incordat la auzul acelor cuvinte. Știam ce presupune o căsnicie, dar nu ma gandisem niciodată atat de departe. Nu cu el, nu in felul ăla. In nici un caz așa scarbos si brutal cum insinua el. Mi-a eliberat bratul si m-a îmbrâncit.
-Du-te in camera ta, încuie usa si stai naibi acolo pana dimineața, indiferent de ce mama dracului auzi in restul casei, imi spuse printre dinti.
M-am rasucit pe calcaie si am pornit spre scări. Imi taraiam picioarele. Nu mai aveam putere sa le ridic. Ma simteam atat de epuizata.
-Josephine! Striga imediat ce am pus piciorul pe prima treapta.
M-am oprit ca trasnita, de parca functionam pe pilot automat si mi-am intors privirea spre el. Nu se mișcase din loc.
-Dacă mai permiti cuiva sa te vada imbracata astfel, o sa ma asigur ca acea persoana nu va mai avea ochi sa vada altceva in viata asta si tot acel sange va fi pe mainile tale, spuse si imi intoarse spatele, pasind relaxat spre canapele.
N-am putut sa ma mișc cateva secunde lungi. Am făcut-o in cele din urma, pentru ca tremuram din toate incheieturile.
Când am ajuns in camera mea am încuiat usa de doua ori si am pus scaunul de la birou proptit in ea. M-am asigurat ca si fereastra e incuiata inainte de a ma urca in pat. Am luat telefonul si i-am trimis încă un mesaj lui Chloe.
Rectific: locul asta e un iad si oamenii astia sunt niste psihopati! Trebuie sa plec de aici.